Innebunesc!
Provin dintr-o familie religioasa, cu tente fanatice inspre ale religiei.
Acum cu problemele astea financiare, si-au adancit credintele.
Dau vina pe mine pentru ce-i rau in familie, pentru simplul fapt ca nu-s un credincios ca ei: toate posturile posibile si imposibile, rugaciuni zilnice de cel putin 1 ora pe zi, mers la Biserici in fiecare duminica cel putin, etc etc.
Nu, nu ma simt pregatit ACUM pentru apropierea mea fata de Dumnezeu, si cu atat mai mult la nivelul la care vor ei s-o fac...
Ce e de facut, fratilor?
Personal cred ca doar sa le fac pe plac e singura solutie.

As vrea sa am si eu o familie ca a ta, ai mei sunt credinciosi doar cu numele ca nu merg la biserica decat daca este neaparat nevoie, iar rugaciuni spun doar cand dau de greu. Nu iti recomand sa tii post daca nu vrei fiindca ''mai păcat este să pofteşti mâncarea de dulce în zi de post, decât să o mănânci'' si daca nu vrei sa te rogi nu trebuie sa te oblige fiindca ''rugaciunea oricare ar fi ea si in orice imprejurare e facuta trebuie sa tasneasca numai din inima credinciosului. Altminteri ea este sunet gol de chimval. Chimvalul este un instrument muzical compus din două talere de aramă care erau lovite unul de altul.

Nimeni nu traieste viata in locul tau.Iar Dumnezeu daca il simti e in tine, in sufletul tau.nimeni nu e perfect fa ce simti nu ce simt altii altfel faci un pacat mare pentru ca nu iti traiesti viata prorpie si nu folosesti liberul arbitru.

Esti norocos. Familia mea este exact opusul familiei tale, eu as vrea sa am parinti credinciosi si sa nu ma mai " lupt " cu lucrurile pe care le fac cateodata. Oricum, cu situatia ta. hm, ai dreptate, nimeni nu ar trebui sa te oblige sa faci ceva, cu atat mai mult sa te rogi. Credinta este ceva important ce numai tu poti sa o " cosi " in interiorul tau, nu poti sa fi mai aproape de Dumnezeu ca asa iti spune mama. Parintii tai, daca sunt asa de credinciosi ar trebui sa stie mai bine ca oricine ca nu este corect ce fac, inteleg ca ei isi doresc ca intreaga familie sa aiba o legatura speciala cu Dumnezeu, insa nu asa. Iti dau un exemplu. Daca mergi la biserica intr-o duminica numai pentru ca asa ti-au zis ei si in gandul tau este ceva gen : " Firar sa fie.iar m-am trezit devreme sa ma duc la biserica vietii. pfff, m-am saturattt! " te duci degeaba, si abia atunci poate ca Dumnezeu ar fi dezamagit sa zicem, si nu ar fi pacatul tau, ci mai degraba al lor pentru ca te-au obligat. Dumnezeu stie absolut tot ce simtim si gandim, tu ai scris mai sus " Nu, nu ma simt pregatit ACUM", specificand cuvantul " acum " asta inseamna ca pe viitor nu te-ar deranja, ba chiar ti-ar face placere ca tu si Dumnezeu sa fiti intr-o relatie excelenta. Asta se va intampla sau nu intr-un moment al vietii tale, probabil ai nevoie de un "avant", nu iti face griji pentru viitorul tau, Dumnezeu are un plan si pentru tine iar atunci cand El va dori sa te aiba mai aproape se va intampla asta fara discutii. Incearca sa le explici parintilor tai acest lucru, incearca sa le zici ca e mult mai important sa ai un suflet bun, sa fi aproape de Dumnezeu in felul tau, acolo in inima ta sa fie un coltisor unde sa il ai mereu, decat sa tii toate posturile sau mai stiu eu ce. Acum nu zic sa traiesti in pacat, respecta sarbatorile, du-te la biserica daca vei simti asta, tine posturi daca vrei, du o viata de crestin "curata" pana atunci cand totul se va aseza asa cum trebuie. Si spune-le ca daca te pun pe tine vinovat pentru asemenea lucruri nu o sa se imbunatateasca cu nimic situatia, nu trebuie sa te rogi pentru ca te simti vinovat ca nu au parintii tai bani sau pentru ca esti obligat sau mai stiu eu ce, trebuie sa te rogi pentru ca asa simti.
Este un lucru bun ca parintii tai se roaga si mai mult acum intr-o situatie mai grea, dar o lovitura e un pas inainte, cu totii avem perioade bune si perioade rele, nu trebuie sa exageram sau sa ne adancim in probleme atunci cand le avem.
Numai bine iti doresc, scuza-ma daca am scris prea mult si am mai gresit si asta este doar sfatul si parerea mea. :d Ai grija de tine! :*

Hei! Te înțeleg, am trecut și eu oarecum prin asta. Ce e de făcut? Cât timp stai la ei, pe banii lor, fă-le pe plac (asta ca să trăiești liniștit). Când pleci de la ei, e treaba ta ce faci. Nu poți să te cerți cu ei decât în cazul în care te bazezi 100% pe tine. Nu le-o lua în nume de rău, așa sunt ei. Tratează-i ca atare, spune ca ei și fă ca tine. Baftă!

In domeniul religios e cam greu sa te prefaci si sa le faci pe plac. Dar atata timp cat vrei un gram de liniste trebuie sa zici ca ei, nu neaparat sa faci. De ex ai putea spune ca te duci duminica la o alta biserica si intre timp te poti plimba sau ca ai tinut postul si nu mananci acasa. Asa impaci si capra si varza. Nu vreau sa ai nici psihicul praf nici sa te certi cu ai tai. Nu iti propun sa le explici ce ai pe suflet pentru ca probabil ai incercat deja asta.

In cazul in care vrei o relatie pasnica cu familia ta, da... doar sa le faci pe plac.

Insa trebuie sa te intrebi, ce-ti va face asta tie? Psihicului tau? Esti pregatit sa faci ceva ce ti se pare fals doar sa pastrezi niste aparente, pentru ca ai tai simt nevoia sa dea vina pe tine pentru toate relele ce se intampla?

Ai putea sa incepi o disputa cu ei, sa-i bati la propriul joc si anume faptul ca tu crezi cu adevarat, dar nu in masura in care vor ei s-o faci si daca incep sa dea vina pe tine, or sa arda in Iad sau asa ceva pentru ca-si condamna propriul fiu, il judeca si il distrug psihic.

Nu asa ai grija de aproapele tau. Doar Dumnezeu e capabil sa judece si sa pedepseasca pentru lucrurile astea, nu-i asa? Familia ta n-are nici un drept din punct de vedere religios, sa te traga inapoi din mai multe de vedere.

Ia initiativa, gaseste o portita sa-i bati la jocul lor si sa le inchizi gura. Ai dreptul sa fi oricine doresti, fie ca drumul tau e inspre Rai, Iar sau niciunde. Tu decizi, nu altcineva.

Incearca sa le faci pe plac intr-o anumita masura. Desi, fara suparare, un parinte cu adevarat crestin nu si-ar invinui copilul pentru necazurile lor. Ce? Pe tine nu tot Dumnezeu te-a dat? (Intrebarea asta le-o poti pune si sa le inchizi gura cand iti mai reproseaza ceva fara sa ai vreo vina). Si chiar asa? Daca rugaciunile si postul tau nu sunt din proprie initiativa ce rost mai are sa le tii? Ce valoare mai au? Ce rost mai au rugaciunile si posturile lor daca se comporta asa cu copilul lor, sfidand porunca "iubeste-ti aproapele". Cum te vor aduce ei mai aproape de Dumnezeu prin fortare? Asa mai rau te indeparteaza. Probleme economice? Un crestin adevarat nu cauta sa adune averi (acum depinde si ce fel de probleme financiare aveti, cat de serioase sunt). Explica-le ca Il porti pe Dumnezeu in suflet, ca crezi in El si ca El stie asta, nu e nevoie sa o dovedesti in modul in care o fac ei. Ei asa au fost educati. Eu sunt convinsa ca poti fi crestin si prin faptele bune realizate de tine din proprie initiativa, incercand sa pastrezi mereu calea cea buna, nu neaparat urmand orbeste niste dogme. Am mai vazut eu "crestini evlaviosi" care dupa ce ieseau din biserica si se laudau cu cat de riguros tin ei postul, incepeau sa barfeasca, critice si sa injure pe X si pe Y. In concluzie, spune-le alor tai ca pur si simplu vrei sa-ti mainifesti altfel credinta fata de cum o fac ei si sa aiba grija ca valoarea posturilor si rugaciunilor lor cam paleste in fata lui Dumnezeu cand judeca si critica pe aproapele lor.