anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Întrebare întrebătoare:
De ce unele femei reușesc să cucerească și să atragă atenția unui bărbat, chiar dacă nu sunt foarte frumoase sau măcar frumoase, fără că el să le fi cunoscut înainte, iar altele care tânjesc după atenția și aprecierea lui, chiar dacă sunt drăguțe și cu un caracter bun, nu o obțin?
De ce unele fete au popularitate în rândul bărbaților iar altele, oricâte strădanii ar face, nu o au?

Acesta e cazul meu.
Oricât de mult m-am străduit să atrag bărbații, niciodată n-am reușit. Niciodată n-am fost atractivă pentru nici unul.
Am fost în schimb ținta ironiilor datorită kg-melor în plus, ironii venite chiar din partea unui preot (știți povestea).
Încă o precizare: fostul meu șef în afară de preot, e și patron de magazine alimentare. Are câteva în zona unde locuiesc. Eu am lucrat că și vânzătoare la el.
Nici când am slăbit nu am reușit să atrag sexul opus.
Nu-s urâtă, nici proastă, dar nu am carismă, nici șarm. Niciodată n-am avut.
M-am durut felul cum s-a purtat fostul meu șef, batjocura și glumele proaste la care mă supunea zi de zi.
Pentru cine nu crede că un preot s-ar comporta așa, luați exemplul meu. Și nu, nu am interpretat eu aiurea, omul își bătea joc, NU glumea.
I-am îndurat un an de zile bădărănia și miștourile.
N-am avut o viață ușoară din cauza altora ca el care erau puși pe caterincă și glume proaste.
Și mai mult îmi cobora stima de sine atunci când mă ironiza și îmi punea porecle.
L-am întrebat o dată de ce se comportă așa cu mine și mi-a răspuns pe un ton ironic, arogant și golănesc, citez: "Ce mă, tu nu știi de glumă?"
A continuat să mă poreclească și să mă ironizeze și mai tare.
Nu meritam să fiu tratată așa. Un preot nu ar trebui să se comporte așa.
Unele au ce bărbat vor la picioarele lor, fără să miște un deget, iar altele nici dacă fac eforturi supraomenești, nu reușesc.

32 răspunsuri:
| GabiDumitrescu a răspuns:

OK, deci daca nu esti urita, nici proasta, si ai reusit sa si slabesti, poate faci ceva foarte gresit. Sa zicem ca avem o prima intalnire. Iti place de mine fizic, dar eu sunt cam lemn cu temele de discutie. Sau poate sunt blocat/timid la ora aia. Iti sugerez sa imi vorbesti despre tine - valori, vise, planuri de viitor, ce te-a deranjat in ultima vreme/ce probleme ai. Cam ce imi spui?

| Eireann a răspuns:

Nu e asa greu. E sincer chiar vorba de incredere in sine. Alege ceva anune din infatisarea ta care iti pare cel mai atractiv si pune-l in evidenta ( machiaj imbracaminte etc). Data urmatoare cand vorbesti cu cineva o sa fii mai increzatoate fiindca stii cs involuntar vede ce crezi tu ca este cel mai atractiv. Cat despre sexy iar tine de attitudine, nu neaparat de haine. Eu cand simt nevoia de asta port cea mai sexy lenjerie intima pe care o am. Nu o vede nimeni dar eu stiu asa ca ma face sa ma simt sexy chiar daca port tricou si blugi. Si nu lua totul prea in serios.