M-am saturat.In ultima vreme am luat-o razna.Ma stresez mai mult decat o faceam de obicei, imi ies din minti, am crize de nervi, atacuri de panica, injur, nu-mi pasa mai de nimic/nimeni, ranesc oamenii si practic ma autodistrug.
Nu-mi gasesc locul, nu am oameni in care sa am incredere, nu uit nimic si nu iert, iar asta imi agraveaza viata.Sunt aproape paranoica, sunt total stupida si tot timpul ma gandesc ca daca ma apropii de un om, la un moment dat o sa ma calce in picioare, caci asa am patit cam toata existenta mea.
Sunt constienta de idiotenia situatiei, dar nu ma pot controla mai deloc.Desimulez in general, astfel ca (aproape) nimeni nu stie cum ma simt.
Ma simt singura, am o stare interioara de rau, ceea ce se exteriorizeaza si la nivelul trupului. Pur si simplu habar nu am ce fac.Imi doresc sa mor, doar ca sa scap de starea asta de spen, numai ca nu as mai apela in veci la un act de suicid.
Dupa intrebarea asta, eu-ti pot spune ca esti o fata matura, echilibrata, desi post-ul arata altceva. Si destul de stapana pe sine. Esti doar intr-o criza de personalitate, in care ai moralul la pamant. Dar starile sunt de moment, conteaza ca ai fundatia necesara pentru a-ti permite sa treci peste acest soc dramatic. Daca te-au dezamagit cativa oameni apropiati, nu inseamna ca toti or vor face la fel. Nu inseamna ca toti te vor dezamagi.
Si acum sincer, faptul ca esti constienta de starea ta, de conditia ta, pentru mine inseamna un plus pentru personalitatea ta. Nimeni nu te poate calca in picioare, atat timp cat tu nu le permiti sa te calce in picioare. Si domnisoara, lacul nu se seaca de la o singura broasca moarta. Daca vrei sa te ridici, trebuie sa gandesti in prezent si sa-ti creezi sperante in viitor. Cine traieste in trecut, moare in prezent iar pe viitor devine istorie.
Mergem in viitor sa facem istorie sau vor povesti altii despre istoria noastra? Tu decizi, atat. Si prin felul in care te-ai exprimat, am incredere ca poti trece peste acest hop. Da, poti!
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Exact la fel mă simt şi eu.Am crize de nervi, atacuri de furie, îmi curge şi sânge din nas uneori de nervi, nu am încredere în absolut nimeni, nu iert nimic ce depăşeşte normalul pentru mine, înjur pe oricine, oricând, chiar şi pe cea mai bună prietenă, nici nu ştiu de ce, am unele ieşiri de care uneori sunt puţin surprinsă, am început să vizionez tot mai des filmuleţe sadice, să mă gândesc la moarte [A altora bineînţeles], distrug stările de fericire ale oamenilor, în loc să îi consolez îi fac să se simtă mai prost, nu mai simt milă, nu mai am ataşamente, ar putea muri oricine şi mie tot nu mi'ar păsa, chiar de ar fi propria mamă.
Numai că eu la asta vroiam să ajung, mă simt mai bine acum, nu că nu eram aşa şi înainte, dar acum sunt exact ce vroiam să fiu.Deci mă simt foarte bine, înafară de partea cu sângele din nas, curge cam mult şi mă ia durerea de cap, dar nu contează asta.Ideea e că eu nu vreau să mă mai schimb şi nici nu vreau să'mi iau zilele.
Tu ar trebui să te controlezi, să îţi impui să te opreşti.Calmează'te, respiră, gândeşte'te la cum erai înainte, înainte când făceam asta începeam să plâng şi uitam de nervi sau altceva, foloseşte autosugestia.Dă'i dracu' pe psihologi, numai când aud de ei mă gândesc la cuţit.Sunt nişte tâmpiţi, tratează oamenii ca pe nişte psihopaţi, mai tare te enervezi.
Sayonara!
RăspundeDa.Eu mi-am revenit de cateva saptaman, ma simt mai bine si am prieteni de incredere si altele. SPer sa iti fie si tie bine...
Răspunde
Mie îmi e foarte bine aşa.
Sayonara!
Go emo.
Cu una bucata lama faci ce nu facea Zorro cu sabia si Luke Skywalker cu "neonul".
Ironiile de genul asta chiar ma plictisesc, sincer.
Imi place tot ce ai scris, e foarte amuzant...
As prefera sa nu imi pun sperantele in mainile altui om.Probabil m-ar indopa cu pastile.Inclin sa cred ca sunt depresiva sau chiar bipolara,dar as prefera sa ma bazez doar pe mine.
Sunt agnostica,nu merg la biserica, nu ma inchin nimanui, de spovedit nu m-am mai spovedit de vreo 5 ani, iar la biserica nu merg, nu vad rostul actiunilor astora.In plus, nu mi-au placut niciodata sarbatorile, ma simt mai singura ca oricand.
Printre singurele solutii Psihologul / Parintii. nevoia de comunicare despre orice subiect, la tine se accentueaza asa ca nu mai sta pe ganduri,incearca sa accepti un ajutor indiferent ca vine din partea parintilor,prietenilor. Gandeste logic, nu ti s-a intamplat ca si tu sa gasesti "impotriva" celor apropiati?! (aici fac referire la partea cu, toata lumea te calca in picioare).
Eu nu am o relatie buna cu parintii. Absolut deloc.La psiholog am vrut sa merg,dar fiind un oras mic,iar alternativele si mai putine,m-am potolit,intrucat tipa la care mi-am facut o programare mi-era antipatica.
E mai mult o nevoie de stabilitate... Ceea ce nu reusesc sa gasesc.
Vina este de partea ambelor parti sunt contrienta, doar ca de multe ori "Am incasat-o" fara drept de apel si fara vreo vina, iar asta mi-a adus destule frustrari.
Cu parintii nu prea poti rezolva, pentru ca stiu din propria experienta.Si eu am avut problema asta, intr-un timp plangeam in fiecare zi.Deci numai puteam, nu suportam sa vad oameni tristi din cauza mea, aveam crize de nervi si altele.Mama a incercat sa se apropie de mine, dar nu avea ce sa faca, caci fara sa vreau o raneam prin vorbe.Nu stiu de psiholog, sau asa, ca nu am mai apucat sa ma duc, dar am incercat sa ma linistesc sa nu ii mai bag pe restul` in seama[desi cam greu ca asa sunt eu 
]si incet mi-am revenit.Nu mai sunt la fel, nu ma mai port urat cu toti si chiar am gasit persoane in care am incredere...Nu stiu incearca si tu sa te linistesti, si fix persoana la care te astepti mai putin iti va fi persoana apropiata.
Sper sa iti fie de folos cu ceva.
Scuza-ma dar trebuie sa te corectez..."Cu UNII parinti nu prea potiu rezolva." si eu iti zic tot din proprie experienta 
Consulta un psiholog sau un psihiatru; a consulta un psihiatru nu e un lucru neobisnuit, sau de care sa te temi/feresti sau de care sa iti fie rusine. Te sfatuiesc sa incerci
Nu mi-e rusine, doar ca nu am avut ocazia.In plus, nu stiu in ce masura m-ar face el sa fiu capabila sa ma deschid in fata lui.
In ce oras esti? vorbeste cu acel parinte alaturi de care te simti mai deschis, iar la sfarsit, eu te rog sa-i spui sa te duca la un psiholog din alt oras mai MARE, daca zici ca la tine in oras nu mai sunt.cu siguranta te va ajuta. Mai zii si cateva rugaciuni, du-te la biserica si roaga-te pentru tine, in principiu iar mai tarziu si pentru altii. Poti de asemenea sa mergi la un preot, sa te spovedesti, uite e postul craciunului ai mari sanse ca sa reusesti sa-ti depasesti situatia emotionala.ar fi bine sa mergi si la un preot
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
