anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Mă simt singură. Singură şi vulnerabilă, extrem de sensibilă şi nu ştiu ce să fac să ies din starea asta. Nu pot fi fericită sau măcar bine dispusă când mă văd părăsită de toţi prietenii. La naiba! Ce prieteni? Eu nu am aşa ceva. Am ajuns la concluzia că eu sunt prea bună cu toţi şi când îmi e rău, toţi mă lasă singură. Vorba unei prietene:,,Lumea e o junglă şi unii oameni sunt javre". Te muşcă atunci când ai mai mare nevoie de ajutor. Când un le-a fost bine, i-am căutat, m-am interesat de ei, iar eu un primesc măcar un telefon când îmi e rău. Uneori, mă simt groaznic şi atunci, sun pe cineva, simt nevoia să vorbesc cu cineva. Şi de obicei îmi sun,,prietenele". Dar dacă ţi se răspunde cu,, Hai zi! Ce vrei?", apăi…mai bine închizi şi taci. Aşa cum am făcut eu ieri.

Şi o altă concluzie: Oamenilor un le pasă de mine, deşi mie îmi pasă de ei. Sau pera puţini sunt cei care se interesează de mine. Mulţi mă ajută, aşteptând ca ajutorul să fie reciproc. Eu un vreau nişte prieteni de faţadă. M-am săturat de ei, am destui dintr-ăştia. În faţa unor astfel de prietenii se află de cele mai multe ori nişte înclinaţii negative. Iar obiectivul lor? Să mă facă să decad. E greu să răzbaţi în viaţă singur. Dar jur că o să calc şi peste cadavre dacă o să fie nevoie, doar să ajung acolo unde îmi doresc. Dar eu sper să găsesc o prietenă adevărată, care să un mă facă tocilară că îmi place să citesc(nu stau toaaaată ziua cu nasul în cărţi, dar îmi place să citesc), că lucrez mult la témele pentru acasă pentru că vreau să le fac cât mai bine, care să un mă ia peste picior şi să mi se creadă superioară, aşa cum fac actualele mele,, prietene". Pentru că da, superioare se mai cred! (din motive numai de ele ştiute, pentru că realitatea nu reflectă asta).

Voi ce fel de prieteni aveţi? Ce mă sfătuiţi?

FUNDA la cel mai bun si folositor raspuns! Multumesc!

7 răspunsuri:
| Rebeca21121 a răspuns:

Bine macar ca mai ai un vis si speranta!

| Andrutza137 a răspuns:

Buna..Si eu sunt la fel.Am avut o prietena cand eram mai mica si suntem certate de 1 an jumate...De cand nu mai vorbeste cu mine nimeni nu mai vb cu mine..Mai am doar o singura prietena si ea imi este mereu alaturi..Desi eu stau mereu singura ea ma "Cearta" cica sa fiu mai vesele si mereu reuseste sa ma faca vesela.Ea ma face sa plang sa rad sa. oricee! Ea imi atinge partea aia sensibila si ma face mereu sa plang. Sfatul meu este sa vorbesti cu un Psiholog el te va ajuta foarte mult! :*

| Someonewhoappreciatelife a răspuns:

„ÎNTR-O VIAŢĂ DE OM, SĂ GĂSEŞTI UN PRIETEN E MARE LUCRU; SĂ GĂSEŞTI DOI E CEVA CU TOTUL DEOSEBIT; IAR SĂ GĂSEŞTI TREI E PRACTIC IMPOSIBIL." — Henry Brooks Adams.

Ideea pe care o transmite această remarcă este că prietenii adevăraţi sunt rari, asta este realitatea. Greşeala pe careo fac mulţi tineri este că vreau să aibă o sumedenie de prieteni. Mult mai bine e să încerce să identifice acele persoane cu care ar putea lega relaţii mai strânse şi să investească în ele. Îţi sugerez să citeşti acest articol: http://www.jw.org/......guratatea/
Cele bune!

| AtateaConditii a răspuns:

Asa sunt si eu, doar ca eu sunt tare schimbatoare, azi sunt fericita, hotarata si maine vreau sa ma sinucid pentru ca nu gasesc rostul vietii. Mie imi schimba ziua numai o intamplare funny sau ceva frumos care sa imi ridice moralul. Si am observat ca daca ma vad frumoasa am mai multa incredere in mine, incearca si tu sate aranjezi sa fii frumoasa si sa ai mereu o expresie pe față ca esti hotarata cu incredere in tine chiar daca nu esti ca sa avertizezi oamenii ca nu poti fi calcata in picioare. Viata e scurta ca dracu maine pici la pat si regreti toata viata ca ai fost o lașă. Gandeste-te ca daca nu esti draguta cu altii o sa iti fie tie bine si nu are ce sa ti se intample nimic rau.

| Dariusuu a răspuns:

Şi eu am o mulţime de prieteni falşi şi greu îmi dau seama cine e adevărat şi cine nu.

Dar şti cum e Bya, ''Vorbele zboară faptele rămân ''.

Să ai grijă de tine.

| ionandreea97 a răspuns:

Si eu patesc cam tot asa. Cand eram mai mica aveam niste prietene dar de cand suntem mai mari nu mai stau deloc cu mine. Iar colegii de la scoala imi sunt"prieteni" numai cand le dau sa copieze temele. Chiar nu am nevoie de astfel de prieteni. Tu continua sa inveti si nu te lasa influentata de altii. Daca faci asa, ai sa vezi ca iti vei gasi prieteni pe masura ta, prieteni care te merita, prieteni care daca daca stiu ca-ti place sa citesti si sa inveti te-ar sustine si incuraja sa faci asa mereu si nu ar rade de tine. Mult succes!

| William a răspuns:

Nu pot sa spun ca am multi prieteni apropiati, dar ma inteleg destul de bine cu toti colegii de clasa, si cu unii de la alte clase. Daca vrei doar sa vorbesti cu cineva iti sugerez sa intri pe un joc asemanator cu PWI, acolo o sa gasesti tot felul de oameni cu care sa discuti ce vrei tu. Sa stii ca nu toti oamenii sunt asa indiferenti cum spui tu, in generala asa erau toti colegii de clasa, niste oameni de nimic iar la liceu toti sunt de treaba. Depinde totusi si in ce clasa pici, am observat ca cei de la mate info si alte profile unde se invata foarte mult sunt mai ursuzi. Poate ca ei de mici au fost obisnuiti sa invete mult desi nu le placea deloc, iar acum au personalitatea asta respingatoare. Cei care au avut o copilarie traumatizanta (poate au fost batuti zi de zi sau au asistat la certuri si batai in familie sau au trait intr-o familie saraca) nu se pot integra la fel de usor intr-un colectiv fiindca sunt mai violenti sau pur si simplu se izoleaza de ceilalti. Cunosc o fata care are o reputatie de cu*va in scoala si daca face cineva aluzie la asta se enerveaza, injura etc, se supara foarte tare din orice, chiar si din glume mici. Nu stiu ce viata a avut pana acum dar dupa comportamentul ei cred ca a avut o copilarie grea. Nu am mai vazut pe nimeni sa reactioneze asa de violent la orice gluma si la orice repros. Iti sugerez sa stai departe de prietenii falsi, si sa cauti altii. Este foarte greu sa iti faci prieteni adevarati fiindca nu stii in cine sa ai incredere. Cel mai bine este sa gasesti ori persoane foarte sociabile si prietenoase (cunosc pe cineva foarte sociabil, se poate imprieteni cu aproape oricine in cateva minute) fie cu persoane mai retrase si linistite cu toate ca o sa fie greu sa te apropii de ei, dupa ce s-au obisnuit cu tine vor fi mai prietenosi (cunosc si aici cateva persoane). Sper ca te-a ajutat ce am scris aici (in caz ca ai citit tot).