| RayKzor51 a întrebat:

Mă simt trist pentru că nu reușesc să găsesc pe cineva alături de care să pot forma o relație autentică, bazată pe chimie și conexiune reală. De Valentine’s Day am văzut cum mulți își expun relațiile, iar unele cunoștințe, deși și-au înșelat partenera, încă sunt într-o relație și par fericiți. În schimb, băieți serioși și cu intenții bune, ca mine, nu au noroc.

De fiecare dată când am încercat să cunosc o fată, fie avea traume nerezolvate, fie avea pretenții foarte mari, fie spunea că își dorește pe cineva, dar nu făcea niciun efort real pentru asta. Multe fete se plâng că sunt singure, dar, atunci când apare cineva dispus să le cunoască și să le ofere ceva serios, nici măcar nu vor să încerce.

E frustrant și obositor să tot porți conversații, să te întâlnești cu oameni noi și să încerci să creezi o conexiune, doar pentru ca, în final, lucrurile să nu ducă nicăieri. După 20 de ani, pare din ce în ce mai dificil să găsești pe cineva, mai ales când văd cum băieți care nu par să ofere mare lucru sunt mereu înconjurați de fete, în timp ce eu, care îmi doresc o relație serioasă și am intenții bune, nu am parte de aceeași șansă.

Unde pot găsi fete care chiar să fie dispuse să încerce, să ofere o șansă cuiva care le tratează sincer și respectuos? Cei care ați fost în această situație, cum ați reușit să vă găsiți pe cineva? Oare trebuie să mă prefac, să adopt o mască, să folosesc "vrajeală" sau să fiu exagerat de drăguț doar ca să atrag o fată? Sau chiar mai există fete care se pot îndrăgosti de cineva așa cum este el cu adevărat?

Eu nu am pretenții mari, doar vreau pe cineva care să vrea să mă cunoască și să fie deschisă să încerce. Dar, în lumea de azi, pare din ce în ce mai greu să găsești așa ceva.

13 răspunsuri:
Bula
| Bula a răspuns:

Nu uita: social media este bun doar pentru cateva lucruri:
- sa-ti gasesti cunostintele vechi
- sa faci noi cunostinte (virtuale)
- pentru a se lauda
- pentru a se barfi.
Ultimele doua sunt cele mai frecvente.

| GabiDumitrescu a răspuns:

Nu ai pretentii mari, dar tare mi-e ca pari disperat. Uite, eu sunt intr-o semi-relatie foarte dubioasa (daca privesti din afara) cu o tipa dupa care balesc multi si multe. Pe scurt, arata mai bine ca majoritatea celor care ar putea sa ii fie fiice sau chiar nepoate. Nu are toate tziglele pe casa, no problem. Nici eu. Stii ce mi-a zis la un moment dat ca ii place la mine? Ca nu is disperat sa o f&t ca toti din jur. happy
Tare mi-e ca tu zici aici ca incerci sa creezi o conexiune si bla bla bla, dar de fapt pari disperat. Si mai e o chestie - multi dintre astia pe care zici ca ii vezi fericiti chipurile de 14 februarie sunt niste mono-neuronali de ambele sexe carora le curge o balutza din coltzul gurii si cu care nu ai ce discuta. Ajusteaza-ti standardele, fii constient ca daca tu ai pretentii si esti la un anume nivel, iar ea e pe acelasi nivel, nu e treaba asa de usoara, dar satisfactiile pot fi pe masura. Ca si dezamagirile, dealtfel, dar asta-i viata. Vrei-nu vrei, trebuie sa continui sa cunosti oameni noi pentru a evolua. Sa te retragi in carapacea ta, iti iei vreo 2-3 pisici, si iti vezi de treaba...winking

| Kufu95 a răspuns (pentru GabiDumitrescu):

Pe cuvânt răspuns de pus în ramă, ce ai scris tu aici.

| GabiDumitrescu a răspuns (pentru Kufu95):

Le mai nimeresc si eu uneori...winking

| RayKzor51 explică (pentru GabiDumitrescu):

Am ajuns sa fiu disperat, nu eram asa, chiar nu-mi pasa, dar cu trecerea anilor parca simt nevoia sa am pe cineva și societatea de azi e foarte greu

| GabiDumitrescu a răspuns (pentru RayKzor51):

Pai iti pasa ca esti disperat, pentru ca rezultatul e opus asteptarilor proprii. Disperare, rezulta anxietate, rezulta ca iti dai singur la oase. Ia si lucreaza la propria persoana. Baga sport, cultiva-ti niste pasiuni misto, pe cit posibil chestii multumita carora sa cunosti oameni noi... si ai sanse mai mari dupa aia. Daca nu schimbi nimic si esuezi mereu cu acelasi experiment, asta e fix definitia nebuniei!

| Hyperion7 a răspuns:

V-day este o porcărie,de ce? Pai într-o relație sănătoasă te iubești numai în câteva zile pe an? Pe bune?
Sau sa te combini atunci pentru a avea parte și tu de sex,pai atât e o relație? Sex și atât?
Faptul că își exprimă unii iubirea de V-day,arată cat de șubredă e relația cuiva.
Cu cât se afișează mai tare,cu atât nevoia de a le arăta altora că "uite ba,eu am și tu nu",de a stârni frustrare in alții.
Eu pun pariu că mulți dintre cei ce se afișează atât de intens pe rețelele sociale,au o relație toxica,unde nici nu exista sentimente reale.

Mai mult,eu o relație o vad precum o gradina.
Da,poate la început lucrurile par frumoase și simțim nevoia de a-i ușura munca celuilalt,prin însușirea atribuțiilor.
De fapt,noi transmitem celuilalt că indiferent de ce se întâmplă,eu sunt acolo,in timp ce tu poți să-ti vezi de viață.
Ceea ce e extrem de greșit! Pai daca la inceput ne-am asumat amândoi că facem efort comun,acum ce se întâmplă? Pleci?

Sau dacă unul vrea sa facă un solar in gradina,in timp ce altul vrea să facă o sera,nu duce decât la polemici și la certuri inutile.
ceea ce iar este greșit!
Decât să ne arătăm noi capacitățile in relație,cât de buni și experți suntem,n-ar fi mai ok sa facem un compromis?

O adevărată relație sănătoasă presupune munca in echipa, susținerea celuilalt, încurajarea,empatia.
Pentru că munca in doi este mult mai buna decât de unul singur.

Prin exemplele astea incerc sa îți explic că o relație nu e numai despre a fi cumva (bun la pat,înalt,cu bani, deștept) pentru că acestea sunt chestii trecătoare,dar gândește-te că în viața sunt și momente când nu se mai trezește soldățelul,nu mai ai ce pune pe masa,ce faci atunci? Pleci că nu ți se mai oferă sau ramai alaturi de acel om?
De asta nici nu mai exista căsnicii durabile,nu pentru că el înșeală sau ea vrea mii de euro sau un armăsar,ci pentru că acei oameni nu se simt apreciați, nu se simt ascultați, nu se simt văzuți, auzi, iubiți.
Mă rog, e extrem de complex, dar sper că ai înțeles totuși cum stau de fapt lucrurile și de ce lumea e nefericită.

| IzvorulDeIntelepciune a răspuns:

Probabil ca arati naspa si tinesti prea sus. Cu grase ai incercat?

| RayKzor51 explică (pentru IzvorulDeIntelepciune):

Nu pot zice ca arat nașpa, sunt ok, nu sunt gras sau prea slav, arat normal și ma îngrijesc, iar cu grase nu am încercat, dar voi încerca

| suffarstar a răspuns:

Toată lumea are traume, să înțeleg ca tu nu ai? Okay, ești o persoană serioasă, dar ce oferi unei femei? Femeile vor să vadă ceva interesant la tine, asta le atrage. Seriozitatea e importantă mai târziu. Pare ca nu reușești să faci femeile să se simtă bine cu tine. Toată lumea vrea apropiere emoțională, dar mai întâi fun, distractie, curiozitate etc. trebuie să îți pui talentele în aplicare și să nu te mai bazezi pe faptul ca e suficient să fii sincer, serios și de treabă. Cu fetele nu e ușor.

| RayKzor51 explică (pentru suffarstar):

Le pot oferi siguranță și încredere, dar nu pot fi mereu pe distracție, fun și curiozitate, nu pot sa fiu ca unii, eu sunt un tip simplu și liniștit. Ce vrei acum sa fac? Sa port o masca? Chiar asa greu e sa găsești pe una care sa te accepte asa cum ești tu?

| GabiDumitrescu a răspuns (pentru RayKzor51):

Din ce zici tu simplu si linistit, eu inteleg monoton, lipsit complet de surprize, lipsit de interes fata de aia de linga tine. Da, e obositor, dar fii de exemplu pregatit ca la orice moment sa ai raspunsuri elaborate si eventual si pe placul ei (asta difera de la una la alta, desigur) la intrebari de genul "Care sunt cele mai importante 3 femei din viata ta/cea mai importanta?" "Ce stii tu despre mine?" "Ce crezi ca vreau eu de la o relatie?" "Cit la suta iti place de mine/ce nu iti place?" "De ce crezi ca mi-ar place/nu mi-ar place x sau y?" si tot inainte. Nu e vorba de purtat o masca, ci SA EVOLUEZI!

| RayKzor51 explică (pentru GabiDumitrescu):

Dacă firea mea e sa fiu liniștit și monoton, nu pot face ceva nu mi sta în caracter. Nu e felul meu de a fi, ca dacă puteam, nu mai eram aici

| GabiDumitrescu a răspuns (pentru RayKzor51):

Linistit nu e bai, monoton, da. Gindeste-te ca ceea ce descrii tu e echivalentul non-sexual a unei relatii in care el tot ce face e misionaru' si atit. Uite, chiar imi povestea o amica ca dupa divort a fost o perioada cu unul super-dotat. De ala atit de dotat incit putea sa incerce orice Nadia Comaneci cu el, ca avea destula tzeava. Problema? Baietul era crestinopat cu mummy issues si ZERO creativitate in pat. Dupa o perioada imi povesteste ca s-a combinat cu altul. Asta gatea extraordinar, cel mai tare gagiu la pat ever (si fata avea ceva rodaj... nu la modul c&rva proasta, ci femeie a draq de inteligenta, asumata, care nu a stat mai mult de doua saptamini fara activitate sexuala - si atunci fiindca avusese un accident nasol; bine, intre timp s-a casatorit cu un tip misto, au un copil, si presupun ca o fi facut vreo luna-doua pauza de la sex, lol), DESI avea un penis extrem de mic, insa boul avea si asta niste pitici pe creier. Pacat, nu stie ce-a pierdut. Ei, ideea e ca trebuie sa iti cultivi niste atribute. Fii linistit si monoton. Gatesti extraordinar? Faci masaj cit sa sara aia pe tine desi ai atins-o doar pe umeri? Esti atent la ce zice/face astfel incit sa ajungi sa o completezi fara sa fie nevoie sa iti zica nimic?

| RayKzor51 explică (pentru GabiDumitrescu):

De gătit gătesc, sunt o fire creativa când vine vorba de a desena sau personaliza ceva, dar asa sunt un tip simplu si normal

| GabiDumitrescu a răspuns (pentru RayKzor51):

Ok, minunat. Fa un curs de masaj. Extinde creativitatea aia si intr-o posibila relatie cu o gagica. Ai putea de exemplu sa ii povestesti uneia macar jumatate de ora chestii pe care i le-ai face fara sa te repeti si axindu-te exclusiv pe persoana ei? Nu ma refer la feluri de mincare, desigur. tongue
Multe gagici sunt complet pe cimpii si au cerinte fantasmagorice. NU ma refer la bani, nu m-am referit niciodata in cele de mai sus la astea materiale. Fii calm si monoton, dar nu fi moliciune. Fii hotarit, nu fi reactiv, da dovada de initiativa. Sint o tona de chestii de zis. A, si nu mai stiu daca s-a discutat asta, dar daca cumva esti in vreo mizerie de oras un pic mai mare decat o comuna... urgent, schimba si mediul.

| RayKzor51 explică (pentru GabiDumitrescu):

Înțeleg, îți voi lua sfatul în considerare, mulțumesc!

| FreddieM a răspuns:

Practic tu pretinzi ca Universul sa sa adapteze ție, un tu lui. Adică, ceilalți ar trebui sa se adapteze ție și stilului tău, dar tu să nu faci nici un efort, adică sa primești totul gratis. Adică să-ți cadă fetele la picioare doar ca ești,, calm și simplu''. Hahaha, ma faci sa rad, pari chiar arogant cu pretențiile astea de print nedescoperit.
Părerea mea, problema esti tu. Pur și simplu nu ai nimic interesant de oferit. Calitățile cu care te lauzi sunt bune după ceva timp de la căsătorie, nu te ajuta nicidecum sa cucerești o fată. Ia atitudine, lasă mentalitatea asta de televizor alb-negru în lumea culorilor. Culoarea place fetelor, viata, spontaneitatea, trasgresivitatea mai ales când au inițiativa băieții. Dacă stai pe margine, așteaptă pe veci frațica, ca meriți locul ala.
Cheers

| RayKzor51 explică (pentru FreddieM):

Pai aia e chestia, ca trebuie sa port o masca sa o cuceresc, pentru că eu nu pot fi spontan, plin de surprize și pe vibe mereu.

| RayKzor51 explică (pentru FreddieM):

Nu am destule calități, sunt doar un tip normal și simplu. Probabil dacă as găsi pe cineva pentru mine, poate m as schimba sau lucrurile ar veni de la sine, cine știe

| RayKzor51 explică (pentru FreddieM):

Nu cer universului sa se adapteze cerințelor mele, dar dacă iubești o persoană, nu o accepți asa cum este ea? Am niște cunoștințe în care bărbatul e tăcut, calm, nu e genul caterinca sau chestii, dar se iubesc, sunt unul lângă altul. Ei cum au putut?

| Kufu95 a răspuns:

Își expun relațiile că asta li se pare lor marea realizare pe care au făcut-o, e alegerea femeilor cu cine stau, fi indiferent, în cazul femeilor care nu te respectă, dar în cazul celor care au capul pe umeri să nu le ratezi. Să știi o chestie dacă o fată te refuză, rămâi măcar prieten cu ea, dacă și ea dorește, că așa s-ar putea să întâlnești și alte femei, dacă nu te retragi din viața ei. Nu încerca să pari disperat și fiecare fată pe care o vezi, gata tu trebuie să ai relație că ele simt și așa le vei îndepărta. Sfatul meu este să îți faci o carieră mai bine, să găsești niște hobby-uri, să intri în tot felul de grupuri sau să încerci pe aplicații de dating, dar apps-urile nu le recomand neapărat că și eu am avut niște experiențe aiurea, dar poate tu vei avea noroc. Dar o mai repet, fi indiferent, viața merge înainte chiar dacă ai o femeie lângă tine sau nu.

| siriusblack98 a răspuns (pentru Kufu95):

Am vazut ca ai zis si tu ca nu recomanzi aplicatiile de dating si m-am activat si eu sa adaug ceva laughing
90% Din fetele/femeile de pe aplicatiile de dating (ca multe profile sunt doar boti cu poze furate) doar cauta atentie, nimic in directia unei relatii. Cand am gasit una "dornica" de o conexiune, mi-am luat mare teapa ca era practic o orca cu poze modificate iar alta avea ceva probleme psihice serioase si periculoase desi n-ai fi zis la prima vedere. De doua ori am incercat si eu asemenea aplicatii iar concluzia a fost never again.

| Kufu95 a răspuns (pentru siriusblack98):

Eu am întâlnit şi femei care sunt ok, ce-i drept puține, dar nu ne-am potrivit din punct de vedere al hobby-urilor, am dat şi eu de astfel de femei cum spui tu, dar cine ştie poate el va avea noroc.

| tonyc7 a răspuns:

Te inteleg perfect. Nu ai succes pentru ca fetele/femeile din ziua de azi prefera tipii cu bani, parfumati, care au masini scumpe, care se imbraca cat mai smechereste, care au mii de urmaritori pe Facebook si care apar in poze in compania multor persoane. Pentru ele nu conteaza ca sunt cocalari, recidivisti, bombardieri sau agramati/inculti daca intrunesc acele conditii. Tu nu le esti interesant cu nimic daca esti bun, educat si serios. Avand aceste calitati, te pot considera ciudat sau prostovan.

| Denisa62 a răspuns (pentru tonyc7):

Sunt și fete care apreciază baietii educați și buni sa fim serioși!

| GabiDumitrescu a răspuns (pentru Denisa62):

Educat si bun, nu plin de sine, blazat, dar mai ales plictisitor si neinteresant, cum sunt adesea unii si unele care considera ca au ajuns dumnezei/zeite si nu mai trebuie sa faca nimic pentru a evolua!

| 1onur a răspuns:

îți trebuie o fată serioasă și normală Man.

| RayKzor51 explică (pentru 1onur):

Bine zis, dar unde se gasestehappy cei din comentarii se iau de mine ca tot la mine e problema. Când eu am spus cum sunt eu ca persoana, nu ma pot schimba, nu pot juca teatru sa fiu interesant sau pe alt vine. Am nevoie de o femeie ca mine, cu care ma pot înțelege, restul vin de la sine

| 1onur a răspuns (pentru RayKzor51):

Nu știut Man.

Eu nu caut niciun fel de relație cu nimeni am locul meu de muncă, îl am pe Dumnezeu și Hristos cu mine nu vreau să-mi distrug viața cu relați de "prietenii" cu beneficii sau altele... Eu sunt cu munca Man Nam timp de relați cu nimeni.

Da am văzut și eu că "tu ești de vină" dar ascultă mă Man vorbim de la bărbat la bărbat de la frate la frate îți spun cu toată inima și tot sufletul meu, dacă tu îți dorești o relație cu o fată doar tu poți obține asta și poți face asta cu Adevărat! Nimeni nu va putea face în locul tău nimic orice ai face tu! Fi tu însuți Man! Omul cel real cel Adevărat din tine însuți! Și nu dispera după nimeni și maiiales după relați!, cu beneficii si alte prostii! Muncește și fi băiat serios! Nu dispera după nimeni.

| RayKzor51 explică (pentru 1onur):

Im ziua de azi dacă ești tu insuti și baiat serios, o sa ramai singur din pacate

| 1onur a răspuns (pentru RayKzor51):

Eu rămân singur cu Adevărat doar dacă îl pierd pe Dumnezeu! și Hristos!

De asta rămâneți singurii fiindcă venerație disperați va obsedați sexuali după relație, relați cu oricine numai să nu rămâneți singur aveți o teamă infernă de a rămâne cu voi și vă este frică teamă de singurătate mai rau decât moarte fiindcă voi puneți femeia! înaintea lui Dumnezeu și Hristos! fiindcă voi puneți bărbați! înaintea singurului bărbat real și Adevărată iar acela fiind Hristos ce a murit pentru păcatele,... noastre și singurul bărbat și femeie Adevărată ce trebuie să-l aveți ca model pe tatăl și mama voastră!

De asta ajungeți singur cu Adevărat! Iar un băiat bărbat serios niciodată nu fi claunul mascota circul nimănuia pentru a obține plăcerile sexuale carnale! Un băiat serios și Adevărat își căuta o singură femeie o singură fată reală să-și întemeieze o familie o relație serioasă! Nu va dispera după păsărici și nici carne.

Voi îl puneți pe Dumnezeu și Hristos înaintea la toate viciile la toate obsesiile sexuale și carnale va distrugeți demnitatea respectul față de voi înșivă va distrugeți sufletul! Va distrugeți inima! prin locuri ce ajungeți unică folosință! Pentru "oamenii" fără Dumnezeu și Hristos ajungeți bătaie de joc! Pentru plăcerile altora!

Un băiat, Serios niciodată nu va avea de pierdut fiindcă acel băiat știe ce vrea de la viață! Și nu se bagă într-o relație cu oricine! O fată serioasă ce are demnitate pentru ea însuși ce se respectă cu Adevărat și își cunoaște valoarea feminină! Niciodată nu va avea de aface, cu toți drogați boscheți ce o vor pentru o noapte sau o perioadă. Un om serios știe ce vrea de într-o căsnicie și o relație cu Adevărat.

Da în ziua de astăzi pot spune și eu multe cu dovezi și fapate reale ce la vedem cu toții peste tot fie în mediul on-line și în realitate nu-i prea mare diferență ce vedem știm cu toți asta! Dar eu nu țin cont de aceai oamenii și trebuie să țină părinți lor cont de educația lor și ei dacă nu au stăpânirii pe ei ori, vor avea ajunge bătaie de joc a multor 'oamenii" obsedați sexuali! în multe privințe!

Lasăi pe alți să fi ei gigolo, amanți și sponsori pentru cine vor ei!

Tu fi un un băiat serios cu Adevărat într-o lume unde falsitatea este apreciată și venerată și considerată "băiatul descurcăret" care au alți grijă de ei din munca și banii altora.

| Effy35 a răspuns:

Iată cum văd eu situația:

Eu nu cred în conexiuni emoționale pe internet. Deci, dacă vrei să faci conexiuni adevărate, sincere, fără măști, așa cum spui tu, trebuie să ieși în lume.

În primul rând, chiar dacă vei ieși să cunoști oameni, nu ai siguranța că o femeie se va îndrăgosti de tine cu adevărat și foarte curând.

În al doilea rând, pentru că compatibilitatea fizică este rară. Suntem diferiți de la om la om și rar vei găsi o femeie care rezonează cu tine din punct de vedere fizic (A nu se confunda compatibilitatea fizică cu aspectul fizic, care poate să nu fie prea plăcut, dar care să fie compatibil cu persoana respectivă).

Acum, presupun că nu ești chiar atât de urât, dar chiar dacă ai fi, tot vei găsi o persoană compatibilă cu tine.

Problema e că nu prea suntem compatibili din punct de vedere fizic cu multe femei și invers. Când spun compatibilitate, din nou, nu mă refer la aspectul fizic, care poate fi extrem de atrăgător. Pe lângă asta, există și posibilitatea ca tu să fii o persoană atrăgătoare din punct de vedere fizic și femeile să se simtă atrase sexual de tine, dar să nu simtă mai mult decât atât, și, cu toate astea, să își dorească o relație cu tine – adică acele femei pe interes. Trebuie să fii atent și aici, mai ales că atracția sexuală poate fi confundată foarte ușor cu sentimentul de îndrăgostire, dar care nu formează conexiuni sincere și adevărate, așa cum îți dorești tu. Chiar dacă s-ar încerca să se formeze, va fi superficial, așa cum ai menționat tu că sunt relațiile din ziua de azi.

Deci, ai de ales: ori ieși în lume și aștepți momentul când poate, poate vei găsi o persoană compatibilă fizic cu tine, care te va accepta și te va iubi așa cum ești, natural, ori îți pui o mască, ca majoritatea, devii superficial și atragi femei care sunt atrase de tine din acest punct de vedere. Alegerea îți aparține.

| PixelȘmecher a răspuns:

Înțeleg perfect frustrarea ta, dar uite o perspectivă: relațiile nu sunt o recompensă pentru că ești un om bun. Chimia și atracția nu funcționează după logica „cine merită mai mult, primește". Sunt mai multe lucruri la mijloc: carismă, compatibilitate, felul în care te întâlnești și interacționează.

Dacă ai senzația că doar băieții „neserioși" au succes, probabil că observă doar rezultatul, nu și cauza. Poate au o încredere în sine mai mare, sunt mai relaxați sau știu să creeze emoții. Asta nu înseamnă că trebuie să devii cineva fals, dar poate că merită să lucrezi la cum îți exprimi personalitatea.

În loc să te întrebi „unde sunt fetele care vor ceva serios?", întreabă-te „ce pot face ca să creez conexiuni mai naturale și atractive?". Oamenii nu sunt atrași de intenții bune, de experiențe interesante și de cum îi faci să se simtă. Răbdare, lucrează la tine și relațiile vor veni natural.

| RayKzor51 explică (pentru PixelȘmecher):

Cat sa lucrez la mine? Asa e firea mea sa fiu, un om liniștit și calm, la locul lui, nu pot fii ca altii. Ce e asa greșit sa ma placa și pe mine o fata asa cum sunt? Am cunoștințe în care fata sta cu un bărbat tăcut și liniștit, nu e genul sa ofere emotii. Pur și simplu nu pot sa fiu cum sunt unii bărbații, cum sa creez conexiuni autentice și naturale? Dacă eu sunt autentic, nu port o masca, sunt eu insumi. Crezi tu ca o sa ma placa pe mine cineva asa cum sunt? Sau voi rcompensa doar ca am bani și ofer siguranță

| mariioara a răspuns:

"Bucură-te ca ai o mama pe 8 martie, nu o iubita pe 14 februarie '

| AncaDT a răspuns:

In momentul in care vei incepe sa te prefaci si sa renunti la autenticitatea ta poti sa iti iei adio de la orice conexiune reala deoarece relatia se va baza pe falsitate iar genul acesta de relatie nu are cum sa fie nici fericita si nici de durata!
In primul si in primul rand trebuie sa iti pui ordine in ganduri si sa stabilesti clar ce tip de fata iti place, ce principii si trasaturi sunt importante pentru tine, cum ai vrea sa fie relatia ta cu persoana respectiva, etc.
In momentul in care iti stabilesti asteptarile si tipologia de persoana care consideri ca ti se potriveste, automat vei incepe sa realizezi si de ce fetele din jurul tau nu ti se potrivesc tie si de ce se afla in relatiile in care se afla si de ce nu are sens sa iti plangi de mila! (Aici e foarte mult de dezbatut, dar sunt n carti pe topicul acesta daca aveai nevoie de un nou hobby!?)
Pasul urmator dupa ce ti-ai clarificat asteptarile e sa stabilesti ce activitati iti fac placere si cum ai vrea sa iti petreci timpul cu viitoarea partenera iar mai apoi sa incepi sa faci ceea ce iti place fara retineri sau constrangeri! Si BOOM fara sa iti dai seama ai creat conjunctura potrivita pentru a-ti gasi sufletul pereche?
Iti tin pumnii si keep calm, orice "sac are peticul lui"?