anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Mai drăguților, am o alta problemă! Aici este vorba despre un băiat.Deci suntem împreună și e o relație la distanță.El lucrează departe si atunci când vine acasa la o luna, doar atunci ne putem vedea. Data trecuta când a venit nu ne-am văzut din cauza mea i-am spus că nu am putut și el a înțeles.Și acum urmează să ne vedem, el spune că abia așteaptă și eu nu știu cum să îl refuz. Înainte când vorbeam prin mesaje el îmi răspundea super greu, acum eu ii răspund greu și el imediat după ce l-am ignorat vreo' 7 ore.I-am spus că roata se întoarce,nu m-am putut abține să nu ii spun asta,voiam să simtă și el ce simțeam eu dar e total greșit. Acum simt că nu mă mai atrage,simt că nu îl mai iubesc, pai la inceput eram "moarta " după el și îmi doream sa îl am, sa fie doar al meu și acum că îl am nu mai dau 2 bani pe el.Ce sa fac? Și mai e ceva ce mă macină. Daca o sa îl pierd o să-i simt lipsa.Țin să menționez că nu am făcut nimic cu el, fiindcă nu îs pregătită și mă gândesc că el accepta sa îl tratez așa din cauza că nu vrea să mă piardă fiindca nu s-a culcat cu mine, deși nu e pevers deloc dar tot cred asta. Mereu îmi spune că mă iubește cu toate că am devenit rece, dar nu știu din ce motiv

Răspuns Apreciat de Editori
| Bondarel99 a răspuns:

Tu unde crezi ca o sa ducă relația asta?
De ce o relație la distanță cu un băiat de care nu ești îndrăgostită? Relațiile la distanță merg doar in cazul cuplurilor solide, care au mulți ani împreuna.
Nu te amăgi de la vârsta asta.
Găsește un iubit in carne și oase nu doar niște mesaje pe Facebook, unul cu care poți petrece timp și care sa fie lângă tine și de care sa te îndrăgostești. Ceea ce traiesti tu acum nu e iubire, deja v-ați pierdut interesul unul pentru altul și e normal in situația asta. Ești tânăra, trăiește-ti viața și nu îți mai face scenarii,

7 răspunsuri:
| Liviu a răspuns:

2 ani jumate am pierdut din viata pentru o tipa nehotarata.Ne vedeam, mergeam la munte, am mers la mine, la ea.Si dupa 2 ani jumate, se gandeste ea si imi spune ca... "Nu merge treaba intre noi "... imi venea sa ii rup gatu ca la porumbel, dupa 2 ani te gandesti tu? m-am abtinut, si am plecat mai departe.Asta e viata, Da-i libertatea,nu il tine langa tine aiurea daca nu simti la fel.E dureros, ca cineva sa nu simta la fel,dar sa iti arate semnele dragostei.E dureros ca cineva sa te vrea in toate modurile,dar sa iti spuna ca nu stie ce simte pentru tine.Fa asta pentru sufletul tau, roata se intoarce, acum fosta plange, eu rad, si o sa am grija ca de fiecare data cand ma cauta, sa fie asa.Ai grija sa nu ajungi in locul din care ai plecat.

| Adry05 a răspuns:

Probabil din faptul ca sunteti la distanta si e greu cand e lipsa de apropiere fizica (nu ma refer la sex ci imbratisari, saruturi etc) adica ce relatie e aia cand tot ce faceti e sa vorbiti prin mesaje si s ave vedeti odata la luna, chiar n-are niciun rost, profita ca ti-au si trecut sentimentele si renunta la relatie, e pierdere de timp.

| RAY a răspuns:

Eu am mai vorbit cu tine, esti o fata inteligenta, dar, Bondarel99 are perfecta dreptate, omul este o fiinta complicata si suprinzatoare, femeile sunt un mister mai mare ca fizica cuantica, atractia la voi scade/creste cica in functie de ciclul vostru, folosesti ratiunea, vezi de o carte motivationala, vorbeste cu cineva

| Freya1 a răspuns:

Este o relatie la distanta deci oricum nu va merge asa ca poti sa te vezi cu el ca nu ai ce pierde, cine stie poate dupa o intalnire o sa iti schimbi parerea.

supadeceapa
| supadeceapa a răspuns:

Click dreapta delet.

| ℓαυяα a răspuns:

Gândește te bine i ai te sa iei o decizie. O relație se bazează pe încredere, înțelegere, etc. Poate nu putea sa îți raspunda pentru ca era la munca. Dacă spui ca îl ai și nu îl mai vrei nu cred ca e o relație pe care ar trebui sa o continui.

| Username274784 a răspuns:

Spune-i adevarul si poate puteți rezolva