Normal într-o lume anormală!?
Așa mă simt în ultima vreme...
Considerat fraier, atunci când sunt cinstit, corect, onest...
...Prost, dacă pot fura și n-o fac;
...Lunatic, atunci când am o idee bună;
...Ciufut, atunci când nu îmi convine ceva, dar în schimb, respect opinia celorlalți;
...Nepoliticos, atunci când refuz de a ajuta pe cineva din pură neputință;
...Cu nasul pe sus, atunci când demnitatea e un pilon pentru mine;
... Obraznic, atunci când atrag atenția asupra lucrurilor imorale;
....Răuvoitor, atunci când sesizez nereguli;
Știu că mai există oameni ca mine. Dar parcă pe zi ce trece, numărul lor devine din ce în ce mai mic.
Indiferent de familie și de câți prieteni mă înconjoară, principiile diferite, parcă mă aruncă într-o prăpastie a singurătății.
Nu sunt marțian! Sunt de-aici, de pe Pământ. Am fost educat în aceeași școală ca și restul. Am mâncat același fel de mămăligă.
La ce bun oare rafinamentul caracterului unui om, atunci când în jurul său, ceilalți oameni, nu că nu au rafinament, dar nici caracter!?
Bun la a profita de ceilalți, spun unii! Oamenii mari conduc oamenii mici. Dar cine ar vrea asta? E ca și cum ai fi putred de bogat, înconjurat de oameni săraci. La ce bun!?
Scârbit de cei din jurul meu, uneori chiar de cei dragi, mă întreb apăsat: Sunt eu anormal?

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook