Nu-i mai suport pe parintii mei! As fugi de-acasa dar nu am unde sa ma duc. Ce credeti, daca m-as muta cu bunica-mea, ar intelege ca nu au dreptate?!

Cu totii am avut dificultati in a relationa/comunica cu parintii pe timpul adolescentei. Conflictele vor inceta atunci cand comunicarea se va face bine. In general adolescentul, mai tanar si maleabil fiind trebuie sa gaseasca o cale prin care sa se faca inteles de parinti. Un om trecut de 40 de ani are gandirea formata, prea putin maleabila, de aceea trebuie sa-i vorbesti pe "limba lui". Fugitul de acasa nu este o solutie, parintii sunt cei mai buni prieteni care-i poate avea cineva, chiar asa neintelegatori cum par a fi. I-ar distruge daca nu ar sti de tine. Sigur, muta-te la cineva de incredere (bunica, verisoara). In locul tau, as incerca sa pun pe hartie ce ai de spus, apoi as trimite scrisoarea parintilor

Poate ca da... poate ca nu.Crezi ca iti va fi mai bine cu bunica? Poate parintii tai nu cad usor in jocurile gen "imi iau papusile si plec"... iar daca vei merge sa lucuiesti cu bunica s-ar putea ca lucrurile sa se inrautateasca.Imagineaza`ti cum se vor simti parintii tai cand vor vedea ca propriul lor copil vrea sa se mute din casa... dupa tot efortul pe care l-au facut sa te creasca. Daca bunica te iubeste atat de mult incat s-ar baga in problemele familiei si te-ar tine la ea...parinti probabil vor fi suparati...si fii sigura ca nu vei mai vedea niciun ban din partea lor, iar pentru bunica va fi destul de greu sa te intretina(scoala, haine, iesiri in oras). Pana la urma tot acasa vei ajunge...si nu stiu cum te vei putea uita in ochii alor tai pe urma.
Incearca sa ii mai suporti un pic.Cati ani ai? In cazul in care nu mai ai mult si mergi la facultate... du-te la o facultate cat de cat departe de casa.Asa ei nu vor fi langa tine sa te cicaleasca mereu.
De ce nu ii suporti? Sunt motive banale gen :"de ce nu iti faci curat in camera?" ...sau sunt chestii mai serioase. Orice ar fi, deocamdata ei te cresc...asa ca trebuie sa ii respecti. Poate trec si ei printr`o perioada mai dificila, sunt mai stresati...si tu trebuie sa ii intelegi...chiar daca ei nu te inteleg pe tine.
Vorbeste cu ei... spune-le ce te deranjeaza...si incercati sa ajungeti la un punct comun. Puneti fiecare pe foaie ce asteptari aveti unii de la ceilalti, si ce puteti oferi in schimb.

Si eu am trecut prin asta, am asteptat sa cresc sa ma marit si scap de ei, dar, ghinion, mi-a fost si mai rau... Cred ca trebuie sa vorbesti deschis cu parintii tai, sunt convinsa ca-ti vor numai binele, si, in cele din urma, sa ajungeti la un compromis...acum ca sunt mama imi dau seama cat de greu e sa-ti cresti si sa-ti educi copiii si sunt convinsa ca si eu voi face greseli la randul meu.

Nu crezi ca e cam drastica nasura? incearca sa le explici situatia iar daca nu inteleg repetale-o mereu pana la un moment dat cand vor trebui ca sa scape de tine.

E greu de raspuns. Depinde de cauza pentru care ai ajuns la concluzia asta. Daca sunt betivi, se cearta, iti fac viata un calvar prin comportamentul lor, ai avea dreptate. Daca nu sunt in toate de acord cu tine in ceea ce faci atunci cred ca ar trebui sa stai mai intii de vorba cu ei sa lamuresti problema. A fugi pur si simplu la bunica fara sa lamuresti treburile nu e o solutie.

Inainte de a lua o decizie, citeste cu atentie:
Adrian Păunescu Repetabila povară

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acum, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vreun şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

Nu... nu ar intelege ca ai dreptate... ai putea incerca sa porti o discutie cat mai calma cu ei despre ceea ce se intampla. Fuga nu e o solutie...

Si asa vrei tu sa faci toata viata? Crezi ca daca fugi de probleme se rezolva ele singure? Ai vrea tu! Eu iti propun altceva – poarta o conversatie matura cu ai tai, pune-te si tu in locul lor si, daca nu merge, macar tu ai sa stii ca ai avut dreptate si nu ai dat bir cu fugitii.

Daca fugi de-acasa n-ai sa faci decat mai rau. Ai tai n-au sa mai aiba vreodata incredere in tine si o sa va certati si mai des. Mai bine zi ca ei si fa ca tine! E cel mai simplu asa!

Incearca mai bine sa-i iei cu binisorul si sa le explici mai calm ce anume nu-ti convine.

Dar ce relatie ai cu parinti tai?

Eo cred ca e greu si pentru ei sa acepte ca ai crescut ...incearca sa zici ca ei si sa faci ca sa simti ca iti e bine si tie :X

In situatia ta sunt si eu si imi este foarte greu de aceeia tin sa le zic fetelor ca sa vb de mici cu parintii lor chiar daca nu vrea sa le bata pe mame la cap pana le intelege eu una am parintii de asa natura care nu ma inteleg.

Nu stiu, poate mai bine le-ai spune ce simti...mai bine muta-te cu bunica-ta... nti mai distruge viata