Da,ai dreptate şi nu,nu am spus că este simplu, dar decât să stea cu nebuna asta de maică-sa care îi comandă toată viața şi o mai şi jigneşte, mai bine să găsească o modalitate să se mute de acasă. Poate de exemplu să îşi ia ceva în chirie cu o prietenă, poate dacă caută, găsesc şi ceva mai ieftin. Dacă mai stă mult cu mă-sa cred că o s-o ia razna.Eu la 10-12 ani aveam voie afară de dimineața până seara la 22-23(cu condiția ca după ce se întuneca să stau în fața blocului ca să mă poată vedea de la geam), asta se întâmpla vara, când se întunecă mai târziu, iar ea la 19 ani să nu aibă voie mai mult de 2 ore? Serios? 2 ore? E la vârsta la care trebuie să se distreze,să iasă în oraş cu prietenii(sper că totuşi are,deşi cam greu,având în vedere programul ei),să facă tot felul de chestii că dacă nu, o să ajungă să se mărite,să mai facă şi un copil,sau doi,sau trei şi o să regrete că nu s-a distrat mai mult când era timp de aşa ceva.
E foarte uşor şi să spui " să stea acasă cu mama ei", dar asta nu e viață, ce are ea acum aşa că trebuie să se lupte să fie independentă ca să poată să-şi trăiască viața aşa cum vrea ea (de fapt, să-şi trăiasca viața, că ce face ea acum este numai să supraviețuiască, la naiba!)
Dacă tot ce spui e adevărat mama ta are un comportament bizar. Ba te obliga sa te machiezi ba te obliga sa porți haine prea decente. E cam contradictoriu comportamentul ei. Nu prea înțeleg situația. Tu ești deja majora, poți încerca să fii mai independenta sa ți iei propriile decizii
Un singur sfat îți pot da.Ai 19 ani, eşti majoră, poți să te muți de acasă.Ea nu va avea niciun drept să te oprească, însă trebuie să fii conştientă că va trebui să îți găseşti un loc de muncă, să te întreții singură.
Tu crezi ca este asa simplu? Pleaca de acasa, unde? pe strada? Crezi ca are bani de chirie? Totul in Romania este scump, si chiar daca va avea serviciu nu o sa îi ajunga banii sa plăteasca chirie intretinere etc, sa manince, asa ca sa stea acasa cu mama ei.
Da,ai dreptate şi nu,nu am spus că este simplu, dar decât să stea cu nebuna asta de maică-sa care îi comandă toată viața şi o mai şi jigneşte, mai bine să găsească o modalitate să se mute de acasă. Poate de exemplu să îşi ia ceva în chirie cu o prietenă, poate dacă caută, găsesc şi ceva mai ieftin. Dacă mai stă mult cu mă-sa cred că o s-o ia razna.Eu la 10-12 ani aveam voie afară de dimineața până seara la 22-23(cu condiția ca după ce se întuneca să stau în fața blocului ca să mă poată vedea de la geam), asta se întâmpla vara, când se întunecă mai târziu, iar ea la 19 ani să nu aibă voie mai mult de 2 ore? Serios? 2 ore? E la vârsta la care trebuie să se distreze,să iasă în oraş cu prietenii(sper că totuşi are,deşi cam greu,având în vedere programul ei),să facă tot felul de chestii că dacă nu, o să ajungă să se mărite,să mai facă şi un copil,sau doi,sau trei şi o să regrete că nu s-a distrat mai mult când era timp de aşa ceva.
E foarte uşor şi să spui " să stea acasă cu mama ei", dar asta nu e viață, ce are ea acum aşa că trebuie să se lupte să fie independentă ca să poată să-şi trăiască viața aşa cum vrea ea (de fapt, să-şi trăiasca viața, că ce face ea acum este numai să supraviețuiască, la naiba!)
Bună
Nu te lua dupa ce zice mama ta. Eu am vazut cum arati pe Instagram si daca tu crezi ca esti urata te inseli. Nu imi dau seama de ce se poarta asa mama ta, dar ar trebui sa vorbesti cu ea. Daca ai peste 18 ani, ar trebui sa vorbesti cu ea deoarece de la 18 ani iti poti lua singura decizile legate de viata ta.
Cum este pe Instagram?
De aia sunt curios și eu
E simplu de fapt.
Mama ta reflecteaza toate nesigurantele ei asupra ta, incercand sa faca din tine ceea ce a vrut ea sa fie. Eu as confrunta-o in legatura cu asta, nu as lasa-o sa ma controleze asa.
Doamne fereste de așa ceva! Deci ea chiar iti e mama? Din punctul meu de vedere, ceea ce ai scris tu aici îmi dă de înțeles că e invidioasă pe tine, si vrea sa iasa ea in evidenta! Nu pune la suflet, nu te lua dupa ea. Având 19 ani cred ca ar fi fost mai bine sa nu te comande ea cum sa te îmbraci si cum sa arăti, fii tu așa cum vrei si cum iti doresti! Pun pariu ca esti foarte frumoasa, probabil si ea dar a întrecut măsura...o mama nu se poate comporta așa. Ai grija de tine si fii tu pe cont propriu. Te pup!
Din ce carte pentru oameni cu probleme de personalitate ai luat asta?
Sunt tot felul de cazuri in lumea asta. Nu cred ca este unul ireal.