Nu stiu ce sa mai fac, nu mai suport tot ce se intampla in jurul meu. Parintii mei sunt divortati, tata si-a refacut frumos viata, in schimb mama nu.
Eu locuiesc cu mama la bunica mea timp de cand a divortat mama de taica-miu (in jur de 10 ani locuim aici). In fiecare zi ele se cearta din orice prostie, ma implica si pe mine in certurile lor, ca bunica s o saturat de noi, ca abia asteapta sa moara sa scape de noi, si nu stiu ce, ma terorizeaza vorbele astea. Mama o facut facultate, si degeaba o facut o, tot in comert lucreaza.
Mie mi e foarte frica de viitorul meu, sa nu ajung si eu fix ca ea, cu facultate si ca proasta sa ajung sa stau la 40 de ani la mama inapoi acasă, sa se repete povestea. Eu nu inteleg de ce nu isi da interesul, sa faca imprumuturi, sa lucreze in alta parte sau in alta tara, ca sa nu se mai planga atata ca bunica ne innebuneste in fiecare zi, daca o intreb chestiile astea cu plecatu din tara, tipa la mine si imi spune "numai idiotii se duc in afară" sau "crezi ca aia din afară fac bani cinstiti?". Nu stiu ce sa fac, imi vine sincer sa îmi iau viata, ca si asa m-am saturat de tot.
Ce sa fac? Va rog ajutati-ma, fara sa imi spuneti "muta te la taica tu". Nu. Nu pot nici acolo, crezi ca dupa 10 ani de zile ii convine lu femeia lui (mama vitrega), sa ma mai mut, plus ca deja casa e facuta pentru ei, si pe langa ei doi mai sunt si surorile mele vitrege.

Nu inteleg logica, de ce sa te sinucizi? Fa ceva productiv ca sa nu ajungi ca mama ta.Ce varsta ai? Daca ai 16 angajeaza-te si tu part time in paralel cu scoala si fa niste bani si cand termini liceu ai destui bani incat sa te muti singura pe banii tai, faci si facultate daca iti place daca nu iti faci singura o afacere si aia e.

Trebuie sa te gândești ca probabil îi este greu sa se ducă să lucreze în alta tara... pe de alta parte dacă nu ai un job încă poate I ar ajuta și niște bănuți din partea ta. Asta te ar ajuta și pe tine mental pentru a te balansa

Nu am avut energie sa citesc tot dar sunt foarte fericita pentru tine, sau imi pare foarte rau ca ai patit asta

Vorbeste cu tatăl tau despre asta. Poate te ajuta moral cu câteva sfaturi.
In schimb, începe să-ți faci planuri de viitor. Ajungi ca mama ta numai daca renunți la tine.

Îmi pare sincer rău pentru tine, ești exemplul clasic de copil implicat fără vină în jocul stupid pe care părinții tăi l-au jucat pe când le lipsea maturitatea, părinți care în loc să facă eforturi să îți fie bine, se afundă tot mai mult, unul în nepăsare, altul în neputință. După întrebările pe care le pui mama și bunica ta sunt cam pe lângă sincer, se comportă extrem de ciudat cu un copil adolescent.

Tot ce poți face este să înveți din greșelile părinților tăi, să înveți la școală, și să-ți iei apoi viața în piept cât mai repede pentru a putea lua distanță de comportamentul lor deficitar.

Mna asta e, unii de pe aici nu ma cred, dar n am ce sa fac. Unii au o viata buna, altii mai putin buna. Din cauza mamei, cam toate rudele de pe tata nu prea ma suporta.

Si asta e un exemplu foarte bun pentru ceilalti, ca facultatea nu prea e buna de nimic. Mama ta, din ce descrii tu aici, nu a avut experienta in general, cu nimic, din pacate sa iti zic e cam paralela cu viata, nu numai cu facultatea, da nici in viata nu are din cate vad in intrebarile tale anterioare.

Sincer de obicei rezonez mai mult cu părinții, sunt foarte multe exemple de adolescenți care cred că le știu pe toate si ca toate li se cuvin fără că ei sa facă vreun efort, dar părinții tăi chiar nu se comportă ok. Mama ta pare că nu și-a revenit după divorț, nu a găsit puterea să se repună pe picioare, aici având rol clar și mama ei. Încă nu am auzit părinte care zice că abia așteaptă să moară ca să scape de propriul copil și de nepoată. Ceva e seriously wrong acolo. Iar tatăl tău pare că a uitat de tine, si-a refăcut viața, are o nouă familie și tu ai rămas pe planul doi. De ce? Pentru că ori nu au avut suficientă răbdare să-și rezolve problemele, ori s-au grăbit să se căsătorească și să facă copil când de fapt ei erau incompatibili ca și cuplu. Ambele scenarii în afara controlului tău și în afara vinei tale, dar pentru care tu acum suferi. Iar riscurile ca tu să perpetuezi acest comportament sunt covârșitor mai mari. Era un studiu care zicea că un copil provenit dintr-o familie destrămată are șanse cu 80% mai mari să divorțeze la rândul lui.

De asta tot behăi pe platforma asta și spun mereu că divorțul are un impact colosal asupra oricărui copil, și vrăjeala conform căreia "dacă nu mi-e bine mie, nu o sa-i fie bine nici copilului", e doar o autoamăgire ieftină, cu rol de a-ti distrage singur atenția de la faptul că nu îți asumi greșelile și nu pui copilul pe locul 1, cum e normal de fapt.

Lecția e următoarea. Iubirea aia perfectă nu e pentru muritori, e pentru personaje fictive. O relație înseamnă multă răbdare, multă înțelegere, sacrificiu și de multe ori resemnare. Și o tonă de maturitate. Pentru că e greu sa deschizi ochii și să îți dai seama că în viață parcă nu e ca pe Instagram, că trăind în superficialitate și punându-te mereu pe tine pe primul loc, alții vor avea de suferit. De multe ori fără să fie vinovați. Situație în care te regăsești si tu.

Nu știu ce alt sfat să-ți dau. Îți pot spune doar că suferința și greutățile îți conferă maturitate, îți formează caracterul, îți conferă o personalitate, o tărie, o forță a ta pe care nu ți-o poate lua nimeni. Folosește-te de toate astea, pot fi arme puternice atunci când îți vei lua viața în piept.

Be strong, kid. Hang in there.

De fapt e un exemplu care arată că facultatea nu e buna de nimic dacă ești un om de nimic. Daca însă ai niste abilități care nu țin de vreo programă, ci mai mult de personalitate și valoarea ta umană, facultatea e cea care îți permite să pui piciorul într-o ușă care altminteri ți s-ar fi trântit în nas. O diferență mica dar mare.

La ce noroc au unii, au parinti foarte buni, si isi bat joc de ei, in injure, fur bani de la ei, eu uite cu ce familie destrabalata m-am nimerit, si nu fac absolut nimic gresit. Nu stiu unde o sa ajung eu in viitor, la cat de distrusa psihic si terorizata sunt de mama si bunica, sincer nu cred ca voi avea deloc noroc in viata, din cauza acestor probleme, din fericire am destule rude care "m ar putea ajuta", dar de fapt din păcate, nu ma ajuta pentru că nu mă suportă din cauza mamei, ca sunt nu stiu cum, seman cu mama, "de ce nu se casatoreste?" ceva de genu ca si cum sunt proasta ca ea

Singura optiune pe care o am, dau bacul, raman cu 12 clase si pur si simplu plec de acasa, ma voi descurca eu, ori in alt oras, ori in alta tară si asta e, sa scap de zona asta toxica, sincer daca mai stau mult o sa innebunesc psihic

Si daca iti iei viata rezolvi ceva? Mama ta nu trebuie sa plece din tara ca asa vrei tu, iar bunica ta nu stie ce vorbeste, cum nici tu nu stii ce vorbesti cand spui ca vrei sa iti iei viata...pai ce traiesti in viata asta (lucrurile rele) le vei simti inmiit in cealalta viata, chinul va fi mare. Poate ar trebui sa iti vezi de viata ta copil si sa nu mai dai sfaturi adultilor, ca stiu ei mai bine ce au de facut.
Solutia pe care am avut-o la indemana, avand in vedere ca si copilaria mea a fost cu certuri, tipete si vorbe aiurea din partea maica-mii, a fost sa ma afund in invatatura. Mi-am dorit sa fac o facultate si sa plec de acasa dupa aceea. Asta am vrut, asta am facut. Cat despre sfaturi, niciodata nu mi-am permis sa ii dau eu maica-mii.

Invata si munceste ca sa pleci repede de acasa si sa faci ceva cu viata ta

Sinuciderea nu este o SOLUTIE, este o alegere!
Ar fi pacat sa ajungi acolo.
Mai trece jumate de an. Iei bacul, iti gasesti un loc de munca si te muti in chirie! Poate iti gasesti un baiat serios, nu pe interes si va fi bine. Ce interes sa isi dea mama ta? Ai impresia ca in strainatate este totul roz?
Probabil nu se duce pentru ca tine la tine!