Nu știu cum să încep, am 20 de ani și foarte multe probleme.
Viața mea a devenit un chin, încă din 2010 atunci când fratele meu a fost diagnosticat cu autism. Un întreg calvar, certuri mereu în familie, mizerie și suferință, nu am avut niciodată prieteni, din cauza problemelor am devenit foarte retras și introvertit. În fiecare vară stăteam cu fratele meu, nu am mers niciodată la mare, am uitat ce înseamnă să râzi, eu nu am avut copilărie. Am luat bacul și acum sunt la facultate, de obicei citesc, scriu poezii, am vrut chiar să fac și muzică... dar sunt singur, nu am pe nimeni, stau mai mult departe de ai mei, rudele nu mă înțeleg, aș fi vrut doar o viață normală nu acest coșmar, mi-am pierdut și sănătatea, am probleme cu articulațiile, oasele, coloana și ochii nu știu ce să mai fac, aș vrea să muncesc și să plec undeva în lume, dar problemele parcă mă opresc. Dacă părinții m-au făcut doar să mă chinuie de ce să mai exist? Doar ca să fiu trist, sărac, bolnav și singur mereu? Ani de zile am fost ținta ironiilor și mi-am pierdut încrederea în mine. În curând fac 21 de ani, dar sincer cel mai bun cadou pe care l-aș vrea ar fi să mor...

Trauma romaneasca sindrom obisnuit printre voi. Ia deschide Youtube si baga in cap legea atractiei

Ce nu inteleg eu aici e.Tu stai cu ai tai sau esti plecat?
Dacă stai încă cu ai tai cred ca poti sa iti iei un job usor sa iti faci si tu bani si sa pleci într-o chirie. Daca nu mai stai cu ai tai nu prea mai ai nici o problema, doar iti vezi de viata.
Cred ca esti prea prapastios, doar de la niște certuri in familie sa decazi asa psihic e exagerat.Stiu ca iti pare rau de fratele tau si ca a fost o perioadă grea si stresanta, dar acum ai o varsta si viata ta, nu te poate obliga nimeni sa faci sau sa accepti anumite chestii pe care pur si simplu nu le mai poti face sau suporta.Mai bine vezi si partea buna, ai terminat un liceu, esti la facultate, ai ajuns la 20 de ani destul de sănătos iar daca tot nu conștientizeze uitate la fratele tau săracu, ce are mult mai puține șanse ca tine.

Lasa nu te mai plînge ca nu esti singurul bolnav, si ai grija de fratele tau nu de un străin, vorbeste cu părintii tai, spune le lor ceea ce ne ai spus nouă, ei te pot ajuta sa vezi marea muntele ce vrei, nu noi.Ca nici noi nu avem, si noi sinte m bolnavi dar numai avem cui sa ne plîngem.

Vrei sa vorbesti cu cineva? imi poti scrie in privat.

Esti destul de mare, cred ca-ti poti permite cateva sedinte la psiholog, nu ti-o spun cu rautate, el te ajuta, te asculta si te intelege... spun asta pentru ca sunt sigur ca parintilor tai nu vrei sa le spui tot ce ai spus aici