O fata trecuta demult de varsta majoratului ai carei parinti au divortat din cauza alcoolismului, dar si a infidelitatii, mai poate fi la fel de fericita ca inainte daca si ea se casatoreste la randul ei? Sau rana va ramane mereu deschisa?
Ordonare:
După relevanţă
Depinde doar de ea cum trece peste această problemă.
Esti cumva in această situație?
Răspunde
Conteaza daca sunt eu?
Sau conteaza raspunsul oferit?
Multumesc deci pentru el
Răspunde
Parerea mea e ca daca vrei sfaturi pe tema asta sa suni la tarotista. Psihologia nu-ti poate raspunde la dilema.
Cred ca e exact invers. Mai documenteaza-te.
Hmmm... nu! Am studiat un pic de psihologie, iar psihologii adevarati nu se ocupa cu astfel de abureli. Modul la care pui problema este complet nestiintific si niciun psiholog nu poate oferi niciun diagnostic sau pronostic in baza unor informatii atat de sumare. Un psihoterapeut sau un psihiatru poate avea o parere avizata pe tema asta dupa cel putin zece sedinte de discutii cu ea. Nu hodoronc-tronc, am enuntat sumar doua-trei detalii biografice si astept sa vina diagnosticul sau pronosticul.
Si spun asta pentru ca toti copiii au parte de traume, deoarece nicio familie nu este perfecta. Familia perfecta nu exista, e doar un mit pentru naivi.
Ce vrei, domnule, si tu acum? Asta e un site pentru oamenii de rand, din popor! Vrei sa fie pusa problema la modul,, stiintific"? Atunci du-te si cheama-ti academicieni...
Ceea ce ai intrebat este o abureala la care stiinta nu poate avea niciun raspuns. Pe cine pacalesti? Te pacalesti singur, pe tine.
Nu inteleg ce-ti veni tie de,, stiinta"... Eu am intrebat,, stiinta"? Sau am intrebat utilizatorii acestui site dispusi sa raspunda?
Raspunsurile lor sunt la fel de valabile ca raspunsurile tarotistei. Asa ca: de ce nu suni la tarotista?
Tarotista iti vinde abureli, iar pe TPU le primesti pe gratis.
E ca si cum ai intreba: un om este chel si ii lipseste un dinte, spuneti-mi ce fel de diploma are.
Da, poate să fie fericită și după o traumă. Totul ține de ce înseamnă o traumă pentru acea persoană și cât de puternică este aceasta psihic. Unii au atacuri de panică și dacă beau cafea, totul e relativ când vine vorba de psihic. Traumele trebuie prima dată înțelese și apoi lăsate acolo unde le este locul, în trecut. Cei care încă suferă la mult timp în urma unei traume suferă pentru că aduc trauma în prezent în loc să o lase în trecut. Se gândesc mereu la acel eveniment, încearcă scenarii noi, etc. Asta nu face decât să reactualizeze trauma, să învârtă cuțitul în rană. Focuseazăte pe ce e important pentru tine, privește în prezent și în viitor și lasă trecutul acolo unde îi e locul pentru că acesta nu poate fi nici schimbat și nici șters.
Cand unul dintre parinti este alcoolic, nu este un mediu sanatos pentru copii. Acolo sunt traumele ei. Pe care le poate discuta cu un terapeut.
Faptul ca parintii au divortat nu e un capat de lume, sunt parinti perfect normali care divorteaza. Da, se produce o ruptura, pentru care copiii se simt vinovati, desi nu e vina lor.
Daca respectiva persoana sta si se gandeste mereu la acest lucru si isi plange de mila ca ce rana adanca are ea, nu, nu va fi fericita in veci.
Insa daca lasa lucrurile acolo unde sunt si nu sta sa isi planga de mila si sa se gandeasca la trecutul familiei ei ca si cum s-ar fi intamplat altora, nu lor, are toate sansele sa isi gaseasca un barbat langa care sa lupte toata viata.
ATENTIE: o relatie nu inseamna numai fericire, ci si o "lupta" continua de a te intelege cu cel de langa tine. Daca mai sunt certuri, neintelegeri nu inseamna ca trebuie renuntat din prima atata vreme cat nu exista agresiuni verbale si fizice sau constrangeri grave de orice natura (sexuale, emotionale etc.)
Banuiesc ca e un raspuns ironic. Nu cred ca vorbesti serios.
E o trauma profundă ce rămâne înrădăcinata la nivelul subconștientului. Un psihoterapeut o poate ajuta mult, dar nu o să fie niciodată la fel că un om normal! Eu știu despre ce vorbesc! Și eu am avut părinți de ăștia și uite că nu mai scap de depresie și anxietate! De obicei o persoana de genul devine antisocială, nu se poate adapta in societate, nici în colectiv nici măcar în propria familie. Nu sunt ironic sunt un user serios, realist care spune totul pe fata chiar daca doare.
Exagerezi totuși. Nu neg că așa e, da, de obicei oamenii cu familii disfuncționale devin și ei cu mici probleme emoționale sau psihologice, dar nu este o regulă. Sunt și multe cazuri de oameni care au trecut prin foc în copilărie și astăzi sunt niște oameni de valoare, cu cap, integrați frumos în societate, care au noroc de familii bune chiar și sunt părinți exemplari. Deci aia cu antisocialul e too much. Tulburarea antisocială, este o tulburare cu predispoziții generale, ca și psihopatia și da, mediul întradevăr o încheagă și o face să devină în timp o tulburare, dar sunt și oameni care provin din orfelinate chiar sau familii disfuncționale și nu au dezvoltat nimic.
Plus că și ideea că doar oamenii cu părinți disfuncționali pot ajunge rău, e eronată, deoarece oamenii oricând, la proce vârstă, indiferent de background pot călca strâmb sau alege un drum care să-i ducă la pierzare. De aceea există liberul arbitru, că ține doar de noi, dacă iertăm ce a fost în trecut și ne continuăm viața fructuos sau ba. Și da, sunt destui oameni care au trecut cum spuneam prin foc/iad în copilărie și în loc să aleagă trăgaciul, au decis că ei vor să fie mai buni, pentru a ajuta alți oameni care au trecut prin ce au trecut și ei și pentru că ii înțeleg, vor să-i ajute. Sau tocmai pentru că au învățat din greșelile părinților lor, se luptă ca ei să nu comită aceleași greșeli și aici eu una sunt exemplul viu (ai mei nu au avut casă și au stat, căsătoriți fiind, cu familia mamei, familia mamei s-a băgat, până căsnicia a început să scârțâie, de aici am decis că eu chiar dacă ar fi să pot avea casă la 50 de ani sau dacă nu o să pot achiziționa propria casă, aștept până moare mama, ca să-mi dea mie casa ei, am zis că până atunci aștept ca să mă mărit, doar ca să nu trec prin ce au trecut ai mei) însă da, aici e o sabie cu 2 tăișuri, căci uneori fiind ptea fixați și pe "a nu face ca părinții noștri" putem să nu mai trăim propria viață sau având obsesia asta, să nu mai trăim deloc, doar, doar să "nu ajungem ca părinții noștri".
Nu exista liber arbitru. E doar o superstitie.
Pe naiba. Atunci de cazurile astea ce spui?!
Dacă ești bărbat chiar recomand filmul "Big boys dont cry" film făcut pe fapte reale. Dar va trebui să te uiți până la final ca să pricepi ce vreau să spun și cum băiatul acela abuzat în orfelinat a ajuns un bărbat matur care astăzi își respectă soția și se joacă cu copilul lui. :)
Și dacă ești fată recomand, tot de pe Netflix "Răpirea din Clevlend" unde domnișoara răpită la 21 de ani și salvată pe la 30, a îndurat de la violuri, avorturi și toate cele timp de 10 ani, în subsolul unui psihopat, care ce să vezi ironia sorții, mai era omul și șofer de microbuz școlar, adică totuși te-ai fi așteptat să fie cineva cu măcar minimă empatie sau cu niște valori càt de càt ok. Și ce să vezi, că apropo de liberul arbitru, omul acela psihopat, nu avusese traume substanțiale la vremea lui, ba chiar avea familie și prieteni cu care se întâlneau chiar în perioada în care fetele alea erau ținute la subsol, adică ce vreau să spun e că bărbatul la prima vedere părea unul normal cu câte puțin din toate, familie, prieteni, job chiar decent, casa lui și tot așa. Iar fata sechestrată și trecută prin tot acel calvar, astăzi în schimb are o carte scrisă, devenită bestseller internațional (eu una abia aștept să se traducă și-n română) și din ce am mai putut înțelegr minimul de engleză de pe YTB din declarațiile ei de presă, că ar avea și familie și copii. După tot ce a îndurat, femeia aia a mai avut încredere într-un bărbat și a mai putut deveni mamă, la fel ca și în cazul britanic cu băiatul abuzat.
https://www.libristo.ro/......s_16394227
Uite, asta este cartea doamnei, care a trecut prin iad un deceniu din tinerețea ei.
Cred că de fapt asta recomand chiar și persoanei care a adresat întrebarea. Dacă are vreun dubiu de ceva, să citească această experiență macabră, să vadă filmul și să vadă că orice ar avea oricine altcineva sunt niște banalități comparativ cu experiența traumatică a doamnei.
Deci și eu, deși am încă traume legate de se*ul masculin, îmi spun că bullyiul meu școlar și stradal, este 0 pe lângă experiența doamnei și că dacă dumneai s-a putut ridica singură, eu de ce nu aș putea?! Cam așa gândesc cei cu liberul arbitru, țin să cred eu, dar mai ales care au decis ca trauma lor să o transforme în dorința și mai aprigă de luptă și viață și mers înainte și chiar făcând lucruri proactive pentru societate și nu invers, apăsând pe trăgaci.
Poti face ce vrei, nu poti voi orice vrei.
Eu am observat ca oamenii care provin din familii disfunctionale, au tendinta de a ramane cu traume si tot felul de frici si depresii. Daca fata isi gaseste un barbat decent si iubitor, are sansa sa se vindece si sa duca o viata buna. Ca fericirea absoluta nu o are nimeni.
Interesant e ca si neamurile ei cu care interactioneaza ea des (matusa, verisoara) au trecut prin faze nenorocite identice. Sa fie aceste nenorociri un rezultat al zicalei ca cine se aseamana, se aduna? Si daca fata gaseste un baiat cu care sa se marite, sa nu il molipseasca si pe acesta cu nenorocirile neamului ei! De asta e bine sa stii bine dinainte pe cine iei de nevasta/de sot!
Să îl molipsească în ce fel?
În primul rând ar fi de se*e diferite, deci experiențele lor nu ar fi la fel, chiar dacă să zicem ea ar reuși în cele din urmă să-l "molipsească" cu ceva.
Însă dacă fata în final alege neamurile ei și nu pe el, indiferent care le-ar fi destinul și soarta, e problema ei, nu a lui. Eu una știu că, în căsnicie sunt un el și o ea, nu ei și neamul lor. Tocmai de aceea e recomandabil să se mute doar ei 2 singuri. Mereu când un cuplu se căsătorește, e mai bine să se mute singur. Că e cu chirie, că fac împrumut, că dacă unul din părinți le poate da o casă, dar le-o dă doar pentru ei 2, oricare variantă e bine venită, dar fiecare cuplu trebuie să priceapă că ei 2 sunt răspunzători de acel "da" în fața Domnului și că e mai bine să fie doar ei 2. Dacă ceva nu merge, măcar știu sigur că acolo chiar doar vina lor și altfel își și pot asuma când sunt doar ei 2. Dar când "familia" lui sau ei se bagă, totul e un fiasco și mai devreme sau mai târziu totul e pe ducă.
Dar de asemenea tot legat de ce spui tu, chiar și dacă să zicem fata ar fi influențată de familia ei, atât că conștient și știut sau inconștient, totuși nu uita că în orice relație sunt 2 persoane și oricât de sănătos ar fi cineva, fiecare om din relație vine totuși cu un bagaj personal în spate și cu niște așteptări sau chiar mici traume puse de părinți. Dacă s tineri proveniți din familii monoparentale vor fi mai individualiști, dacă-s orfani poate nu vor avea repere și nici măcar nu vor ști cum să se comporte într-o căsnicie și uniune sau la pol opus alții vor căuta doar codependență și ceva gen "iubire" cu orice preț doar pentru că în copilărie au fost privați de ea, de familia biologică care i-a abandonat dar apoi se trezesc abuzați veșnic în căsnicie sau cei care au avut părinți 2 și aparent normali, totuși tot vor căuta ceva in tiparele a lor părinți, ori că partenera/partenerul, ori că felul de relaționare cu partenerul și tot așa. Deci ce vreau să spun, e că în relațiile amoroase și de cuplu nu poți da vina doar pe ăla cu trauma cea mai mare sau la vedere, că în realitate fiecare are trauma lui, creionată și procesată în felul lui și de cele mai multe ori ascunsă bine, dar care tocmai, uneori iese fix când au ei propria lor familie și ei caută propriul lor tipar de cuplu, de amici, de iubiți, de mamă-tată și tot așa.
Daca te mariti cu cineva care nu bea nu fumeaza si stie cum sa se poarte cu tine da daca iei tot un alcolist
Depinde ce crede ca este fericirea si de unde crede ca o primeste. Daca are asteptari de la oameni, cele mai mari sanse sunt sa ramana cu o impresie proasta despre oameni, societate si viata. Insa daca o astfel de persoana are parte de un suport moral, de cineva care sa poata sa ii explice ce este de fapt familia, casnicia si viata asta cum ar fi un parinte duhovnic (parinte spiritual), atunci cred ca poate sa treaca peste aceste experiente, daca este dispusa sa ierte si sa iubeasca.
Aș fi subiectivă și aș spune nu. Și eu am părinți divorțați, cu tată fost alcoolic, de categoria grea și uite-mă ajunsă la 28de ani, necăsătorită și nu dorind să o fac. Deci da, uneori familiile noastre care ne-au crescut, ne influențează considerabil viața adultă.
Însă ca rezultatul pe viitor să fie totuși pozitiv, ține doar de noi și de nevoile noastre. Ce vreau să spun prin asta, e că, de noi ține dacă ne dorim până la urmă sau nu familie. Prima noastră familie ne influențează oleacă, dar în final, dacă noi ne dorim dinadins să ne formăm propria familie, o vom face, pentru că vrem (apoi da, ține iar de noi să fim cât mai buni acolo și să ne implicăm, ca să nu ajungem ca părinții noștri și crede-mă, că azi, avem destule resurse pentru a invăță, a ne cizela și a deveni versiunile noastre cele mai bune), iar cea de-a 2 variantă, este dacă noi, nu ne-am dori familie, dacă asta este necesitatea noastră până la urmă, din n motive, asta vom face și la fel, nu ne va împiedica nimeni să ne îndeplinim această dorință.
Deci în final, ține doar de tine, să-ți identifici corect nevoile/trebuințele apoi după ce le-ai identificat și lupți să le satisfaci, abia atunci poți ține cont de ce a fost în trecut și să te documentezi, să faci terapie ca să nu ajungi acolo unde nu ai dori, adică la fostele tipare nocive, ale părinților tăi.
Spui ca esti ajunsa la 28 de ani ca si cum ai fi ajuns la 48. Nicio grija, multa lume se casatoreste acum dupa 40 de ani. Nu conteaza cand te casatoresti, conteaza cu cine te casatoresti. Deci degeaba esti tu stricta in respectarea unei vieti normale, pe baza experientei din familia ta, daca omul de langa tine o va lua pe calea negativa.
Păi eu deja mă simt bătrână, la 28 de ani, ce-i drept. Dar e oricum faină și îmbătrânirea la ceva, mă simt mai înțeleaptă, au mai scăzut visele alea puerile și idealurile în care "totul era posibil" dar acum înaintând și în vârstă măcar sunt mult mai conștientă de mine, de potențialul meu real, dar și de minusuri, deci ce poate fi mai frumos în viață decât să știi că te cunoști din ce în ce mai bine, dar și că ai acumulat o experiență de viață. 
Plus că, deși aici pare un paradox, tot înaintând în viață am observat că orgoliul mai scade și iertarea mai crește. Ca spre exemplu, cum spuneam că la 18, 20 de ani credeam că totul e posibil, iar când cineva nu mă încuraja sau avea un comportament mai ostil față de mine, deveneam arogantă, infatuată, nu iertam și egolul meu creștea. Astăzi după niște eșecuri și experiențe de viață, dar din care am învățat o groază de lucruri, mi-am dat seama că nu chiar totul e posibil, dar evident că nici imposibil dacă pui energie și suflu în ceea ce-ți dorești cu adevărat, dar parcă eu eșuând uneori și văzând că nu sunt perfectă, parcă am mai scăzut standardele de comportare umane și am înțeles că fiecare om e imperfect și fiecare om greșește, și că fiecare ar trebui iertat și ba din contră, atunci când simțim că nu suntem susținuți, ajutați sau înțeleși, în loc să pierdem vremea să-i judecăm și înjurăm pe oamenii care nu ne ințeleg sau arată cu degetul, să ne axăm și mai mult pe noi și nevoile noastre și chiar obiectivele noastre și să facem tot ce ne stă în puteri pentru a reuși ceea ce ne-am propus. Așa că, da, nu știu cum e la voi cu îmbătrânirea, dar la mine a venit cu lecții valoroase, dar evident și cu ceva fire albe și oleacă de scădere a energiei. 
) Dar încă rezist. Dar da, în principiu, mi-e dor de acele vremuri ale adolescenței și tinereții, în care credeam că pot zbura și chiar ajunge până la lună. Càt de partea cu căsătoria, oricum nu cred că îmi doresc să o fac, cum am spus încă mai am ceva traume de disecat, dar ideea este că te și obișnuiești cu un stil de viață anume, de la care cu greu te mai dezveți. Ca anume că eu sunt mai solitară și în casa mea chiar ador când vin din societate să mă arunc în pat și să stau singură cu ochii ațintiți în tavan. Apoi îmi place să stau singură în pat și să îmi petrec timpul singură, deci cam greu să mai introduc pe cineva în viața mea și să mă adaptez la stilul cuiva. Ca spre exemplu chiar aseară am adormit cu bunică-mea, că a dezvoltat demență și paranoia și o dată pe zi sau la cât3va zile are atacuri de panică și delir cum că vine x sau y din familia noastră și o omoară. Și aseară a făcând o criză destul de puternică, am stat lângă ea, am mângâiat-o și am stat până a adormit, dar apoi am adormit și eu lângă ea. Și cred că am adormit de pe la 11 noaptea până la 5 dimineața și pe la 5 după ce m-am trezit am simțit nevoia să fug în camera mea, în patul meu și să dorm singură. Și chiar la asta mă gândeam aseară în timp ce fugeam în patul meu, că greu mi-ar fi dacă m-aș mărita și ar trebui să împart patul cu cineva. Și mă gândesc că de obicei la soți, nu prea e ok să se doarmă separat, fiecare cu patul lui, că atunci aia ce căsnicie și uniune ar mai fi.
Depinde de la om la om.Fiecare avem o poveste de viata. Unii suntem maturizati fortat. Da, chiar poti ramane cu o rana pe viata insa daca esti o persoana cu un psihic tare, nu vei lasa aceste lucruri sa iti afecteze viitorul, viata si casnicia
Ma tem ca astea sunt chestii pe care nu le poti controla, oricat de tare ai avea psihicul! Omul e totusi om, nu robot!
Eu imi controlez chiar foarte bine traumele
Inseamna ca inca nu ai avut parte de traume adevarate. Mai bine!
Nu, inseamna ca nu las traumele si subconstientul sa ma controleze
E imposibil! De-asta se si cheama subconstient! Tu esti stapana doar asupra constientului! Dar probabil inca nu ti-ai depasit copilaria, dupa cum gandesti...
Esti tu slab de minte.Un om puternic mental si "călit" de viata are control si asupra gandurilor sale.Nu este atat de greu sa vezi ce ganduri iti trimite subconstientul si sa vezi care este parte buna din mintea ta si care este cea rea.Majoritatea nu faceti diferenta nici intre intuitie si gandurile pe care le aveti in situatii de stres
Nu e vorba controlul propriilor ganduri aici, te stergi la fund cu acest control daca se abate din senin o nenorocire asupra ta, Doamne fereste! Totul se va limita in acest caz numai la MILA lui Dumnezeu! Tu nu vei mai avea nicio putere, nici moral si nici faptic!
Vezi cat de slab esti mental? Din orice "nenorocire" trebuie sa te ridici.Da, Dumnezeu iti dă, dar nu iti pune in traista. Daca maine ramai fara bani si fara nimic ce faci? Te lasi la " mila lui Dumnezeu" sau vrei sa faci altii cu ajutorul lui Dumnezeu? Pana si majoritatea bolilor pot fi tratate cu un psihic tare.De ce crezi ca persoanele depresive tind sa fie mai vulnerabile la virusuri si boli? Ar trebui sa meditezi putin asupra concluziilor pe care le-ai tras din intamplarile nefericite din viata ta
Pentru a fi cum te pretinzi tu, trebuie sa fii fie psihopat, fie handicapat inconstient de ce face, fie un prost prea nesimtit la lumea din jurul lui. In cazul unui om normal, constient, e imposibil! Eu cred ca iti exprimi aceste considerente doar de dragul de a face o fala (de carton) in fata celorlalti. Fii realista si recunoaste ca si tu esti destul de vulnerabila moral!
Chiar nu sunt. Tu zici ca ai traume si nici macar nu stii cum sa le inchizi sub pres. Eu sunt in procesul de vindecare
N-am zis ca am traume, Doamne fereste. Mi-am recunoscut doar imperfectiunea morala. In contradictie cu pretinsa ta perfectiune... impenetrabila!
Daca nu ai traume atunci nici macar nu trebuia sa scrii.Nu ai de unde sa stii prin ce trece un om cu o trauma adevarata
Ba scriu despre ce vreau. Am toata libertatea. Tocmai, pentru ca sunt curios din moment ce astfel de traume le-am vazut atat in cazul unor prieteni, cat si in cazul unor dusmani. Sunt deci curios sa aflu pareri si pareri. Care e problema?
Ca intrii in vorba si ceri parerea strainilor pe internet.
Si? Tocmai pentru asta e acest site... Sau nu stiai?
Las-o asa ca la ora asta am de lucru, nu de stat sa ma contrazic cu oameni care au un caracter slab
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
