O fata trecuta demult de varsta majoratului ai carei parinti au divortat din cauza alcoolismului, dar si a infidelitatii, mai poate fi la fel de fericita ca inainte daca si ea se casatoreste la randul ei? Sau rana va ramane mereu deschisa?

Ce vrei, domnule, si tu acum? Asta e un site pentru oamenii de rand, din popor! Vrei sa fie pusa problema la modul,, stiintific"? Atunci du-te si cheama-ti academicieni...

Ceea ce ai intrebat este o abureala la care stiinta nu poate avea niciun raspuns. Pe cine pacalesti? Te pacalesti singur, pe tine.

Ca intrii in vorba si ceri parerea strainilor pe internet.

Nu inteleg ce-ti veni tie de,, stiinta"... Eu am intrebat,, stiinta"? Sau am intrebat utilizatorii acestui site dispusi sa raspunda?

Si? Tocmai pentru asta e acest site... Sau nu stiai?

Raspunsurile lor sunt la fel de valabile ca raspunsurile tarotistei. Asa ca: de ce nu suni la tarotista?

Las-o asa ca la ora asta am de lucru, nu de stat sa ma contrazic cu oameni care au un caracter slab

Tarotista iti vinde abureli, iar pe TPU le primesti pe gratis.

E ca si cum ai intreba: un om este chel si ii lipseste un dinte, spuneti-mi ce fel de diploma are.

Daca respectiva persoana sta si se gandeste mereu la acest lucru si isi plange de mila ca ce rana adanca are ea, nu, nu va fi fericita in veci.
Insa daca lasa lucrurile acolo unde sunt si nu sta sa isi planga de mila si sa se gandeasca la trecutul familiei ei ca si cum s-ar fi intamplat altora, nu lor, are toate sansele sa isi gaseasca un barbat langa care sa lupte toata viata.
ATENTIE: o relatie nu inseamna numai fericire, ci si o "lupta" continua de a te intelege cu cel de langa tine. Daca mai sunt certuri, neintelegeri nu inseamna ca trebuie renuntat din prima atata vreme cat nu exista agresiuni verbale si fizice sau constrangeri grave de orice natura (sexuale, emotionale etc.)

Daca te mariti cu cineva care nu bea nu fumeaza si stie cum sa se poarte cu tine da daca iei tot un alcolist

Depinde.

Nu exista liber arbitru. E doar o superstitie.

Pe naiba. Atunci de cazurile astea ce spui?!
Dacă ești bărbat chiar recomand filmul "Big boys dont cry" film făcut pe fapte reale. Dar va trebui să te uiți până la final ca să pricepi ce vreau să spun și cum băiatul acela abuzat în orfelinat a ajuns un bărbat matur care astăzi își respectă soția și se joacă cu copilul lui. :)

Și dacă ești fată recomand, tot de pe Netflix "Răpirea din Clevlend" unde domnișoara răpită la 21 de ani și salvată pe la 30, a îndurat de la violuri, avorturi și toate cele timp de 10 ani, în subsolul unui psihopat, care ce să vezi ironia sorții, mai era omul și șofer de microbuz școlar, adică totuși te-ai fi așteptat să fie cineva cu măcar minimă empatie sau cu niște valori càt de càt ok. Și ce să vezi, că apropo de liberul arbitru, omul acela psihopat, nu avusese traume substanțiale la vremea lui, ba chiar avea familie și prieteni cu care se întâlneau chiar în perioada în care fetele alea erau ținute la subsol, adică ce vreau să spun e că bărbatul la prima vedere părea unul normal cu câte puțin din toate, familie, prieteni, job chiar decent, casa lui și tot așa. Iar fata sechestrată și trecută prin tot acel calvar, astăzi în schimb are o carte scrisă, devenită bestseller internațional (eu una abia aștept să se traducă și-n română) și din ce am mai putut înțelegr minimul de engleză de pe YTB din declarațiile ei de presă, că ar avea și familie și copii. După tot ce a îndurat, femeia aia a mai avut încredere într-un bărbat și a mai putut deveni mamă, la fel ca și în cazul britanic cu băiatul abuzat.

https://www.libristo.ro/......s_16394227

Uite, asta este cartea doamnei, care a trecut prin iad un deceniu din tinerețea ei.
Cred că de fapt asta recomand chiar și persoanei care a adresat întrebarea. Dacă are vreun dubiu de ceva, să citească această experiență macabră, să vadă filmul și să vadă că orice ar avea oricine altcineva sunt niște banalități comparativ cu experiența traumatică a doamnei.
Deci și eu, deși am încă traume legate de se*ul masculin, îmi spun că bullyiul meu școlar și stradal, este 0 pe lângă experiența doamnei și că dacă dumneai s-a putut ridica singură, eu de ce nu aș putea?! Cam așa gândesc cei cu liberul arbitru, țin să cred eu, dar mai ales care au decis ca trauma lor să o transforme în dorința și mai aprigă de luptă și viață și mers înainte și chiar făcând lucruri proactive pentru societate și nu invers, apăsând pe trăgaci.

Păi eu deja mă simt bătrână, la 28 de ani, ce-i drept. Dar e oricum faină și îmbătrânirea la ceva, mă simt mai înțeleaptă, au mai scăzut visele alea puerile și idealurile în care "totul era posibil" dar acum înaintând și în vârstă măcar sunt mult mai conștientă de mine, de potențialul meu real, dar și de minusuri, deci ce poate fi mai frumos în viață decât să știi că te cunoști din ce în ce mai bine, dar și că ai acumulat o experiență de viață. Plus că, deși aici pare un paradox, tot înaintând în viață am observat că orgoliul mai scade și iertarea mai crește. Ca spre exemplu, cum spuneam că la 18, 20 de ani credeam că totul e posibil, iar când cineva nu mă încuraja sau avea un comportament mai ostil față de mine, deveneam arogantă, infatuată, nu iertam și egolul meu creștea. Astăzi după niște eșecuri și experiențe de viață, dar din care am învățat o groază de lucruri, mi-am dat seama că nu chiar totul e posibil, dar evident că nici imposibil dacă pui energie și suflu în ceea ce-ți dorești cu adevărat, dar parcă eu eșuând uneori și văzând că nu sunt perfectă, parcă am mai scăzut standardele de comportare umane și am înțeles că fiecare om e imperfect și fiecare om greșește, și că fiecare ar trebui iertat și ba din contră, atunci când simțim că nu suntem susținuți, ajutați sau înțeleși, în loc să pierdem vremea să-i judecăm și înjurăm pe oamenii care nu ne ințeleg sau arată cu degetul, să ne axăm și mai mult pe noi și nevoile noastre și chiar obiectivele noastre și să facem tot ce ne stă în puteri pentru a reuși ceea ce ne-am propus. Așa că, da, nu știu cum e la voi cu îmbătrânirea, dar la mine a venit cu lecții valoroase, dar evident și cu ceva fire albe și oleacă de scădere a energiei. ) Dar încă rezist. Dar da, în principiu, mi-e dor de acele vremuri ale adolescenței și tinereții, în care credeam că pot zbura și chiar ajunge până la lună. Càt de partea cu căsătoria, oricum nu cred că îmi doresc să o fac, cum am spus încă mai am ceva traume de disecat, dar ideea este că te și obișnuiești cu un stil de viață anume, de la care cu greu te mai dezveți. Ca anume că eu sunt mai solitară și în casa mea chiar ador când vin din societate să mă arunc în pat și să stau singură cu ochii ațintiți în tavan. Apoi îmi place să stau singură în pat și să îmi petrec timpul singură, deci cam greu să mai introduc pe cineva în viața mea și să mă adaptez la stilul cuiva. Ca spre exemplu chiar aseară am adormit cu bunică-mea, că a dezvoltat demență și paranoia și o dată pe zi sau la cât3va zile are atacuri de panică și delir cum că vine x sau y din familia noastră și o omoară. Și aseară a făcând o criză destul de puternică, am stat lângă ea, am mângâiat-o și am stat până a adormit, dar apoi am adormit și eu lângă ea. Și cred că am adormit de pe la 11 noaptea până la 5 dimineața și pe la 5 după ce m-am trezit am simțit nevoia să fug în camera mea, în patul meu și să dorm singură. Și chiar la asta mă gândeam aseară în timp ce fugeam în patul meu, că greu mi-ar fi dacă m-aș mărita și ar trebui să împart patul cu cineva. Și mă gândesc că de obicei la soți, nu prea e ok să se doarmă separat, fiecare cu patul lui, că atunci aia ce căsnicie și uniune ar mai fi.

Poti face ce vrei, nu poti voi orice vrei.

Https://www.thegreatcourses.com/......eterminism

Să îl molipsească în ce fel?
În primul rând ar fi de se*e diferite, deci experiențele lor nu ar fi la fel, chiar dacă să zicem ea ar reuși în cele din urmă să-l "molipsească" cu ceva.
Însă dacă fata în final alege neamurile ei și nu pe el, indiferent care le-ar fi destinul și soarta, e problema ei, nu a lui. Eu una știu că, în căsnicie sunt un el și o ea, nu ei și neamul lor. Tocmai de aceea e recomandabil să se mute doar ei 2 singuri. Mereu când un cuplu se căsătorește, e mai bine să se mute singur. Că e cu chirie, că fac împrumut, că dacă unul din părinți le poate da o casă, dar le-o dă doar pentru ei 2, oricare variantă e bine venită, dar fiecare cuplu trebuie să priceapă că ei 2 sunt răspunzători de acel "da" în fața Domnului și că e mai bine să fie doar ei 2. Dacă ceva nu merge, măcar știu sigur că acolo chiar doar vina lor și altfel își și pot asuma când sunt doar ei 2. Dar când "familia" lui sau ei se bagă, totul e un fiasco și mai devreme sau mai târziu totul e pe ducă.
Dar de asemenea tot legat de ce spui tu, chiar și dacă să zicem fata ar fi influențată de familia ei, atât că conștient și știut sau inconștient, totuși nu uita că în orice relație sunt 2 persoane și oricât de sănătos ar fi cineva, fiecare om din relație vine totuși cu un bagaj personal în spate și cu niște așteptări sau chiar mici traume puse de părinți. Dacă s tineri proveniți din familii monoparentale vor fi mai individualiști, dacă-s orfani poate nu vor avea repere și nici măcar nu vor ști cum să se comporte într-o căsnicie și uniune sau la pol opus alții vor căuta doar codependență și ceva gen "iubire" cu orice preț doar pentru că în copilărie au fost privați de ea, de familia biologică care i-a abandonat dar apoi se trezesc abuzați veșnic în căsnicie sau cei care au avut părinți 2 și aparent normali, totuși tot vor căuta ceva in tiparele a lor părinți, ori că partenera/partenerul, ori că felul de relaționare cu partenerul și tot așa. Deci ce vreau să spun, e că în relațiile amoroase și de cuplu nu poți da vina doar pe ăla cu trauma cea mai mare sau la vedere, că în realitate fiecare are trauma lui, creionată și procesată în felul lui și de cele mai multe ori ascunsă bine, dar care tocmai, uneori iese fix când au ei propria lor familie și ei caută propriul lor tipar de cuplu, de amici, de iubiți, de mamă-tată și tot așa.

Cand unul dintre parinti este alcoolic, nu este un mediu sanatos pentru copii. Acolo sunt traumele ei. Pe care le poate discuta cu un terapeut.
Faptul ca parintii au divortat nu e un capat de lume, sunt parinti perfect normali care divorteaza. Da, se produce o ruptura, pentru care copiii se simt vinovati, desi nu e vina lor.