Ok.Deci nu mai suport situatia in care sunt.Nu mai suport sa stau in familia asta, care e familie doar cu numele.Am vazut si eu mame crizate si tatici autoritari, dar nici chiar asa.Mama uneori e calma, chiar glumeata si in a doua secunda poate sa te ucida cu privirea ei. Tata...e mereu crizat, el nu glumeste.
Eu...ma simt ca un copil de 12 ani (cel mult) in familia asta.Trebuie sa fac ce spun mami si tati, ei au dreptate mereu.Imi pare rau ca n-am eu tupeul nesimtit sa ma cert cu ei, cum fac altii si le inghit toate idioteniile.Dar nu mai suport.Ei nu stiu sa vorbeasca normal, ei nu stiu sa se poarte normal, doar cu tipete si injuraturi.Eu cred ca ai mei nu m-au dorit, dar ca m-au crescut ca n-aveau incotro si s-au atasat putin de mine cand eram mica, atat.In rest... zici ca-s adoptata, in sensul ala rau.
Poate am si eu planuri si dorinte, dar nu...trebuie sa fac ca ei! Ei stiu ce vreau eu si ce nu! Vreau sa plec! Poate ma apuca nebunia aia mare, imi iau lumea in cap si desi stiu ca vor suferi, sa plec si sa nu ma mai intorc.
Verisoara mea a plecat, in Spania.Acum tine legatura cu mama si cu sora ei, dar tatal ei...nu vrea sa auda de ea.
Ok, in alta ordine de idei...mama spune ca viata continua si daca plec eu, de exemplu.Ma rog, au fost mai multe faze.
Ok...ma simt legata,blocata pe loc,nu ma asculta nimeni (parintii mei adica, ca altcineva n-are cine sa ma asculte).
A! Si mai e si faza aia ca se dau parinti iubitori, plang la unele faze si chestii d-astea, dar cand ii apuca nebunia...parca sunt cel mai mare dusman al lor.
Bine, eu oricum am fost mai defavorizata, ei credeau ca nu observ asta, dar daca tac...nu inseamna ca sunt chiar retardata.
Ma gandesc sa incep sa le fac scandaluri, sa fac ce vreau eu, sa le raspund in nas.Am inceput eu sa pun in aplicare strategia asta, dar prea putin. Vreau sa vada ca s-a terminat cu faza asta de fata cuminte si ascultatoare.Ei nu stiu sa discute amiabil, stiu doar sa tipe...bine,o sa fac si eu la fel.
Or sa ramana tare surprinsi,ei care se ascund dupa deget,nu spun lucrurilor pe nume si eu o sa le zic totul in fata.
Chiar m-am saturat de comportamentul lor de semizei,vreau sa fiu luata in serios.
Da, stiu, sunt parintii mei si au avut grija de mine si chestii d-astea, dar...noi am fost si suntem niste straini.Cu mici aparente intre noi.Nu-mi place sa vorbesc cu ei, sau sa stau cu ei la masa sau chestii de genu, ma deranjeaza prezenta lor.Nu stiu de ce, dar asa a fost dintotdeauna.
Stiu ca am scris super (super, super!) mult, dar asta era si ideea.Sa citeasca numai cei care chiar POT! Deci...ce ziceti? E bun planul meu?

In primul rand trebuie sa te gandesti bine.
Ai posibilitatea de a nu mai locui cu ei? Iti permiti luxul asta din punct de vedere financiar?
Daca da, fa-o. Dar sa nu crezi ca evadarea e solutia. Vei vedea ca pe tine te afecteaza nu prezenta lor fizica langa tine, ci faptul ca ei sunt asa. Te doare, ai vrea sa aveti o relatie altfel, mai apropiata.
Daca nu ai posibilitatea, ai putea sa cauti sa faci rost de banii necesari, dar nu la modul de imprumut sau apelat la prieteni, rude.
Pur si simplu sa creezi ceva, sa muncesti ceva pentru a obtine banii necesari.
Atata timp cat parintii iti ofera un pat si o masa nu prea poti marai.
Stiu ce inseamna sa te simti neinteles.
Si eu cu parintii mei am avut astfel de probleme.
E diferenta de mentalitate si ei nu inteleg ce vrei tu.
Iar daca te ajuta, iti reproseaza mii de chestii incat parca nici nu mai vrei nimic.
Parerea mea este ca tu trebuie sa faci in acest moment doua lucruri.
1. Sa gasesti o sursa de venit.
2. Sa nu refuzi situatia de acum, pentru ca si daca te prefaci ca nu exista ea tot asa e.
Trecerea de la a locui cu parintii si a le suporta toanele si la a locui singur si a fi independent nu se face de pe o zi pe alta.
Te incurajez sa iti iei viata in propriile maini, dar intr-o forma constructiva.
Lupta sa te educi, sa iti dezvolti personalitatea. Citeste pe internet si cauta sa intelegi in profunzime anumite lucruri.
Lupta sa obtii un venit.
Nu stiu ce varsta ai tu. Te rog ai grija sa faci lucrurile raportat la asta. Nu te gandi ca poti de exemplu la 17 ani sa faci ce altul face la 25. Dar fa lucrurile sa se intample. Pasi mici dar siguri.
Pana cand obtii insa independenta, crede-ma ca tine de tine sa poti schimba ceva.
Cauta sa fii tu, autentica, sa le arati ce vrei de la viata si ce ai vrea de la ei.
Lupta pentru visele tale si arata-le ca nu sunt doar capricii. Fa sacrificii ca sa reusesti in viata.
Daca ei iti cer sa faci un lucru care nu te reprezinta, refuza.
Insa poti sa faci asta foarte categoric si fara sa fii violenta verbal fata de ei.
Impune-ti punctul de vedere. Fa-i sa vada ca tu esti tu si ei sunt ei.
Insa totodata cauta o pozitie concilianta.
Daca ei ridica tonul la tine sau iti reproseaza ceva si nu au dreptate, tu pur si simplu raspunde-le pe un ton mai calm. Stiu ca e greu la inceput, dar cauta sa nu raspunzi cu aceeasi moneda.
Atata timp cat ei au o energie inalta si tu mergi pe o energie joasa, vibratiile difera si nu se poate pastra legatura.
Vor renunta. Poate in timpul procesului vor zice ca tu esti nebuna, dar asta nu mai conteaza.
Vazand ca nu pot decat sa abandoneze lupta pentru ca ei sunt singurii din ea, vor renunta sa te mai cicaleasca sau macar vor scadea din intensitate si o vor face mai rar.
O chestie care merge foarte fain e asta :
Da, mama, da, tata aveti voi dreptate cand spuneti x lucru, eu inteleg de ce o faceti, dar :
- voi nu ma cunoasteti cu adevarat
- timpurile sunt altele decat erau la voi
- etc.
Si de aici cautati o pozitie de echilibru, sa ii impaci si pe ei dar nici sa nu renunti la cine esti tu doar ca sa le faci pe plac.
Eu sunt sigur ca ei te iubesc. Insa asa sunt parintii. Lasa frustrarile personale sa afecteze relatia cu noi, copiii.
Ei vor sa nu faci aceleasi greseli pe care le-au facut ei si de asta proiecteaza asupra ta.
Sau pur si simplu fiindca nu au incercat si alta varianta au impresia ca varianta lor de viata e cea mai buna.
Cauta sa le arati ca ii intelegi, dar ca tu esti tu si ca ai nevoie ca ei, parintii tai, sa te sprijine, sa te inteleaga.
Spune-le ca stii ca e posibil sa gandesti gresit dar ca vei intelege asta doar daca faci tu ce simti. Daca tu ii asculti pe ei mereu simti ca poti renunta la lucruri care te-ar fi facut fericita.
Spune-le ca daca ei te iubesc cu adevarat ai nevoie sa te inteleaga, sa te sprijine, sa te asculte si sa vada cu adevarat de ce vrei anumite lucruri.
Si chiar daca e posibil sa gandesti gresit ei sa inteleaga ca ai nevoie sa traiesti viata ta si nu viata lor.
Si ca daca vei gresi speri ca ei sa inteleaga si sa fie alaturi de tine.
Cauta sa apelezi la cine sunt ei cu adevarat. Duritatea asta e doar o masca. E un efect. Nu e si cauza.
Cauza este ca ei se tem ca tu sa nu ajungi sa duci o viata gresita.
Ei vad cum sunt copiii din ziua de azi si nu vor acelasi lucru pentru tine.
Arata-le ca intelegi asta.
Singura solutie pentru detensionare este sa vorbesti cu ei autentic. Vorbeste cu ei ca si cum ai vorbi cu noi, roaga-i sa te asculte si spune-le sincer ce simti. Cum ai vrea sa fie ei. Recunoaste ca mai gresesti si tu. Dar spune-le ca vrei sa simti ca te iubesc si ca ei te indeparteaza astfel cautand mereu sa te controleze, sa traiasca ei viata ta in locul tau.
Si chiar daca vei inampina rezistenta, fa acelasi lucru.
Ei sunt agresivi, tu esti sincera si deschisa cu ei si le spui ce simti si ca iti pare rau ca trebuie sa fie asa, ca tu ai vrea sa aveti o relatie deschisa, sa ai incredere in ei si sa simti ca te sprijina.
Mult succes!

Si tu le calci pe urme

Cu toata increderea iti zic ca mi-a luat ceva sa citesc si sa analizez toata intrebarea...
Intorcandu-ne la oile noastre, eu cred ca este o idee buna sa le dezvalui sentimentele tale, durerea ta si faptul ca ei se poarta cu tine ca si cum ai fi papusa lor de tipat atunci cand se enerveaza ei... dar NU cu scandal, pentru ca daca va apucati sa urlati, certati cu injuraturi s.a.m.d. ar putea iesi cu impulsuri urate ale parintilor tai... apropo, tu cati ani ai? Poate ca le este frica sa cresti, sau. scuze ca zic. dar poate sunt schizofrenici.

Nu ar trebui sa incepi sa tipi sa le raspunzi in nas..sau sa le faci scandaluri
k ai deveni k Ei

Da am mai cetit din astea.pe TPU.e plin.e bun planul tau.ca dati spun ce gandesc, sari de cur in sus si faci explozie.asa ca mai bine-ti spun ca ai dreptate.parintii sant rai.intotdeauna.noi santem aia buni.ca painea calda.perfecti.destepti.dar ei? nici nu-i pot suferi.ar trebui omoarati ce mai.

Hai ca-ti dau ignorre ca sa fiu sigur.nu pot sa va tin minte pe toti care nu va suportati parintii.sanatate.

Daca pleci de acasa nu rezolvi nimic, mai intai pune-te pe picioarele tale pentru ca daca >>> ". mama spune ca viata continua si daca plec eu"

Deci nu trebuie sa le fci scandal.paco4000 a spus exact ce ar trebui sa faci...Du-te la bunici 2 zile sau 3 fara ca ei sa stie dupa te intorci si le zici doar asa: Daca ma vreti inapoi trebuie sa respectati niste conditii(si spui conditile), daca nu voi pleca de acasa pentru totdeauna.Aia depinde si de cati ani ai ca am citit cam repede si nu am vzt daca ai scris sau nu dar in orice ocazie sper ca bunicii te iubesc si te primesc cu drag daca parintii nu.Si ee stau cam rau cu familia caci mama si tata sunt in Spania iar eu stau cu bunica si cu fratele meu. Bunica imi scote ochii la tot ce fac rau, daca ea face curatenie sau cv timp de o sapt nici apa nu am voie sa beau in salon daa imi fac tema putin mai tarziu, zice ca mie nu imi pasa de scoala si ca nu o sa ma fac ce vreau eu, iar fratele meu sta toata ziua afara deci el nu prea are ce se baga.Au mai fost si momente la mine de genucand de ex eu nu am dreptate ei ma contrazic si ma cearta dar totusi ma lasa sa vorbesc dar cand am dreptate daca scot un cuvant despre dreptatea aceea ma cearta si imi spun sa nu mai scot nici un cuvand...Dar noh parintii sunt parinti si trebuie sa ii iubesti fie cum o fi ei, adoptivi sau parinti parinti pentru ca chiar daca sunt adoptivi sau nu eui te puteau lassa la orfanat sau orfelinat cum o fi, dar in schimb te-au crescut. Sper ca te-am ajutat .

Pentru inceput ar fi ok sa incepi cu o discutie sa le spui exact ce ai zis aici dara fara sa tipi ( ei si asa tipa mereu risti sa isti un scandal monstru) daca totusi tu vorbesti frumos si ei incep sa tipe tu pastreaza-ti calmul si explica-le in continuare nemultumirile tale. Poate ai sanse sa-i faci sa inteleaga ca ai nevoie si de iubire parinteasca nu numai de critici. Daca nu se rezolva nimic incearca sa suporti si sa ti contiunui studiile (pana la 18 ani, pentru ca nu ai specificat ce varsta ai) apoi gaseste-ti un job si incearca sa fii pe picioarele tale. Dar pana nu devii majora nu prea ai ce face, decat sa suporti.

Buna.Cred ca cel mai bine ar fi sa nu iti judeci parintii.Fiecare familie are minusuri si plusuri.Niciodata sa nu va considerati straini fata de parinti.Vei vedea mai tarziu ce inseamna printre straini. Daca consideri ca ai scris super super este treaba ta.Trebuie sa stai mai mult de vorba cu acestia nu trebuie sa nu iti placa.Te gandesti sa le faci scandaluri? Eu nu cred ca este o idee buna(parerea mea).Iti urez multa bafta si putere de analiza a situatiei dar nu la nervi.

Planul tau e super bun cred ca trebuia sal pui in aplicare de mult...si parintii trebui educati... daca nu te superi cati ani ai?

Fa ca verisoarata si nu o sa se mai poarte asa

PFff,nu stiu ce sa zic.nu sunt intr-un caz de genu, dar cunosc un caz si e mai grav decat al tau, pentru ca o si bate pe fata respectica.parerea mea e ca trebuie sa te porti cu ei ca si cum tiar fi scarba de ei, pleaca de acasa macar vreo 2-3 zile sa vezi daca le pasa. daca te vor chema inapoi impunele comditii. daca nu te cheama, inseamna ca chiar nu le pasa si atunci merita fututi in gurafale viata un iad.pt ca parinti ca astea asta merita! so'make their life a mass