Singurul lucru care m-a marcat a fost decesul mamei mele (nu vreau incurajari sau alte chestii, m-as simtii penibil, am depasit situatia...sau asa cred.)
Si acum copilaresc, chiar daca am 20 de ani, de multe ori dau in mintea copiilor si nu e un lucru rusinos. Oricum, sunt un copil cuminte, nu mai sunt plodul de acum 13 ani, care fura gorgoaze de la vecini sau arunca cu pietre dupa cei in varsta.
Copilaria mea a fost si nu prea a fost. In fine. Copil sunt si acum si voi fi probabil o viata intreaga. Dar niciodata nu am trait viata de copil cu tot ce presupune ea.
Bună.
Copilăria mea continuă și acum (nu la parametrii optimi, mai la relantiu).
Ce m-a marcat cel mai mult până acum? Pierderea mamei acum 8 luni de zile. Lumea mea este prăbușită fără ea. Viața este rea.
Pa, pa.
Eu ma gandesc ca pana aproape de 24 de ani, cand, cu putin inainte de implinirea a un an de la terminarea facultatii, a murit mama mea...
Dar chiar daca copilaria mea s-a terminat, eu sunt inca tot un copil, amu la 34 de ani, ce sa zic.
Ahh, pardon, am uitat sa mentionez un eveniment care a facut copilaria mea sa reinceapa, a fost acum 5 ani, cand m-am insurat...
Pai lore niciodata nu se termina copilaria poti tu sa ai si 79 de ani ca tot ai ``suflet de copil``...cand eram mai mica ce l mai haios lucru a fost ca trageam toti cainii care ii prindeam de coada...si imi doream cand voi creste mare sa fiu in primul rand mama si apoi politista
Buna!
Copil si acum sunt, ma mai copilaresc din cand in cand jucandu-ma cu sora mea chiar daca am 23 de ani.
Imi amintesc cu drag cand furam cirese si mere de la alimentara cand ieseam de la scoala...cand la 5 ani aveam coji in cap de la sampon.si eu le spuneam oamenilor ca am paduchi . Ce vremuri
Pa, pa.
Pentru mine personal, a fost si va fi cea mai frumoasa perioada din viata mea, pentru ca nu eram atent la adevarata lume. Prietenii erau acolo in fiecare zi, la joaca, prin praf, pe soare, pe ploaie, prin rugina. Eram tot ce vreau acum sa fiu.
Aveam un "cel mai bun prieten" care acum e un strain, si multi tovarasi de joaca cu care inca tin legatura si rad, cu care imi amintesc de unde am plecat si cum am crescut.
La 11 ani am cunoscut primul sentiment de iubire reciproca alaturi de o fata, si n-o sa uit vreodata primul sarut inocent in jurul caruia s-a format alt sentiment, cel de fericire pura.
Am invatat ca fericirea e ceva ce-si face aparitia rar, neasteptat. E o recompensa pentru necazurile carora le tii piept. Nu poti spune "duc o viata fericita", caci asa ceva nu exista. Exista doar speranta si realitatea.
Hai ca o dau in filosofie...
Copilaria mea nu a avut loc. M'a crescut strada, nu am avut timp de jucat.Copilaria mea = vagabonteala
Pai copilaria cred ca a fost pana la 12 ani acum am 13 deci e c-am greu am o prietena care o cunosc din de cand aveam 4 ani ea are 10 ani si c-am dansa inca vrea sa ne jucam pe paturica si sunt mare dar imi e reu sa ii zic de ci singurele lucruri pe care m-i le amintesc erau jocurile distractive m-am sarutat la gradinita cu un baiat si ne-a vazut educatoarea si toate loviturile primite cam atat.
Ce sa spun de copilaria mea...
Una foarte tare
Lucru cel mai. cel... a fost atunci cand la varsta de 10 ani am dat foc la balcon...In ziua de Pasti.
Deci da`...si acum astia de la bloc mai rad cand isi amintesc