Partenerul ma invinovateste pentru discutiile noastre si imi vorbeste urat cand se supara.
Il deranjeaza daca imi exprim parerea si este diferita de a lui, ma contrazice fara sa ma asculte ce am de spus, ma intrerupe cand vreau sa povestesc ceva, iar uneori ma corecteaza ca pe un copil.
Nu pot spune ca ma deranjeaza ceva sau sa ii atrag atentia asupra unui lucru pentru ca se enerveaza imediat, spune ca il acuz, ca ii reprosez.
Din cauza asta isi iese din minti si are reactii care ma sperie.
Tipa/rage, loveste cu pumnii in volanul masinii, ma jigneste (nu gandesti, esti proasta, nesimtita, nenorocita), imi adreseaza cuvinte precum (mars, hai sictir, du-te dracu).
Ma blochez cand se intampla sa imi vorbeasca asa, ma retrag nu mai pot sa spun nimic. Simt o durere asa mare ca nici nu pot riposta.
Ma gaseste vinovata pentru reactiile sale, spune ca purtarea mea il aduce in starea de nervozitate, desi abia apuc sa spun ca nu sunt de acord sau ca nu imi place ceva ca el deja ia foc.
Nu suporta critica, insa ma critica constant.
Iar cand ar trebui sa lamurim neintelegerile, evita sa discutam pentru ca din nou ii creeaza disconfort, se poarta ca si cand nimic nu s-a intamplat.
Nu pot sa spun cum ma simt, nu putem dezbate ca sa ajungem la o intelegere si alta data sa nu mai avem aceeasi cearta pe aceeasi tema.
Relatia asta nu se poate baza pe comunicare, ci mai degeaba pe evitarea acesteia.
Asta e versiunea mea, in versiunea lui poate ca si eu sunt la fel de rea.
Imi spune ca sunt egoista, ca ma gandesc sa imi fie indeplinite doar nevoile mele.
Nevoile mele fiind acelea ca vreau sa aiba initiativa sa propuna sa facem lucruri, sa fie mai atent cu mine, sa ma asculte, sa ma intrebe cum ma simt.
Nevoile lui sunt: sa fie respectat ca bărbat, el sa ia decizii, sa nu ma opun deciziilor lui, sa nu salut inainte lui cand ajungem intr-un loc, sa nu ii spun sa nu mai bea sau sa mergem acasa cand suntem la o petrecere iar mie nu imi e bine.
Vrea libertate sa faca ce ii place, sa iasa cu pritenii, insa mie imi interzicea la inceputul relatiei sa ies cu un grup de amici, daca acolo se aflau si baieti, chiar daca erau cu partenerele lor.
Sunt atenta cu el, il intreb ce vrea sa facem, ce vrea sa mancam, ii pregatesc masa cand vine de la lucru, desi imi critica mancarea, fiecare preparat in parte.
Spune ca nu am facut nimic special pentru el, am gatit pentru amandoi, iar daca incerc sa ii spun ca pentru el am facut, ca mie nu imi era foame, atunci ma intreba de ce mananc. Pentru ca vreau sa stam impreuna la masa, sa ii tin companie. Alte ori cand ii spun ca nu mananc, nu mai vrea nici el sa manance.
Nu sunt in stare singura sa deslusesc acest comportament.
Pentru mine este de pe alta lume, este atat de diferit fata de ce am cunoscut pana acum.
Il iubesc, ii vreau binele, nu ma imi e bine cand il stiu suparat, dar chiar nu stiu cum sa il mai iau ca sa nu mai ajungem la astfel de certuri.
M-am schimbat mult de cand sunt cu el, ca sa ne fie bine.
Toti cei din jur imi spun, nu mai sunt eu,nu mai am personalitate. Ma gandesc mereu sa fac lucrurile cum ii plac lui, inclusiv manichiura, ce postez pe retelele sociale, cum ma imbrac.
Ma simt ca o leguma, imi ia toate puterile si ma face sa ma simt vinovata ca gandesc diferit, ca imi plac lucruri care lui nu ii plac, ma simt vinovata de orice.
Ajutor, innebunesc!

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook