Bună!
Am trecut și eu exact printr-un lucru asemănător, în urmă cu 6 ani. La început am crezut că n-o să trec niciodată peste și că viața mea n-o să mai fie niciodată la fel...
Îmi amintesc și acum prima cină în familie de după moartea bunicului meu... Scaunul pe care stătea el era acum gol, iar toată lumea tăcea și înghițea în sec. A fost oribil și am suferit cel mai mult, cred că pentru toată viața mea. Ideea este că și pentru mine era foarte important, pentru că stăteam în aceeași casă și avea mereu grijă de mine...
Dar ca să trec peste, am încercat să-mi spun zilnic că a plecat într-un loc mai bun și că dacă ar fi rămas, probabil s-ar fi chinuit (pentru că suferise un atac cerebral). În fine, în fiecare zi am făcut "pași mici" către fericire și m-am motivat să-mi continui viața. Mi-am propus să-l fac mândru și să nu mă dau bătută indiferent de ce s-ar întâmpla în jurul meu.
Și uite-mă după 6 ani, cum vorbesc despre asta, vindecată (atât de mult cât se poate, pentru că mereu va exista un regret/o pată de durere) după o asemenea pierdere. Mă mai gândesc la el, dar îmi apar în minte amintirile frumoase pe care le-am avut împreună, iar acest lucru mă face să zâmbesc...
Nu știu să-ți spun exact cât mi-a luat mie ca să trec peste acest hop, dar te pot asigura că dacă îți ocupi timpul și dacă te gândești că îi este mai bine acolo, cel mai probabil vei trece peste acest eveniment mai repede, decât dacă vei plânge și dacă îți vei distruge sufletul...
Condoleanțe! Te rog să ai grijă de tine...
Nu cred ca reusesti vreodata sa iti amintesti doar cu drag si fara durere. Cand a murit bunica, a doua amam pentru mine, am simtit cam ce simti tu. Vreun an m-am gandit la ea cu durere si lacrimi de sute de ori pe zi, apoi din ce in ce mai rar. Au trecut 8 ani. Am zile in care ma gandesc numai cu drag la ea, dar in 8 zile din 10 imi amintesc de ea cu durere sfasietoare. Nu cred ca a fost vreo zi de-atunci sa nu ma gandesc la ea (nici nu aveam cum, vreme de 27 de ani a fost in viata mea in fiecare zi)
Stii ca se zice nu te voi uita niciodata, deci cu greu vei "uita " de uita nu vei uita niciodata, atit momentele bune cit si cele m ai putin bune petrecute lingă cel care de curind a decedat, doar timpul vindeca rănile, dar de el ca persoană i ti vei aduce aminte toata viata ta, dar bineinteles durerea nu v a m ai fii la fel de mare. dar de uitat niciodata nu il vei uita, garantat.
Buna!
Stiu ceea ce simti..la 15 ani mi-a murit tatal...la fel, cea mai importanta si draga persoana mie.Au trecut 3 ani de atunci.La inceput a fost un soc nu credeam, dupa un an jumatate-2 am inceput sa ma resemnez.Nu plang mereu cand imi amintesc de el acum,doar uneori,cand sunt singura, sau amintirile chiar ma coplesesc. Oricum, un dram de durere vei simti mereu, dar la tine e devreme, 3 luni, trebuie sa te obisnuiesti.Din nefericire, viata ne da cate o palma puternica cand nici nu ne asteptam, la mine totul s-a petrecut intr-o ora.Trebuie sa fii tare, sa mergi mai departe, sa te gandesti ca bunicii tale nu i-ar fi placut sa te vada suferind, si nu fa lucruri care ar dezamagi-o.Fii tare, succes!:*
Durere exista mereu atunci cand iti aduci aminte de o persoana atat de importanta in viata ta si care a murit.Dar asta iti demonstreaza cat il iubesti si cat ti la bunicul tau, chiar si dupa deces. Dumnezeu sa-l odihneasca!
Treci peste, viata e dura si nu trebuie sa a slabiciuni, pentru a trece peste toate trebuie sa fi puternica.(viata merge inainte, cu bune si cu rele.)Sper ca te-am ajutat! Funda!