Incredere reciproca! Iubire, respect, atentie, intelegere si fiecare sa acorde timpul sau unul celuilalt.Sa stie sa te asculte si sa te sprijine in orice situatie.
Am scris în anul 2 de facultate ceva în caiet. Zilele astea am transcris, și am salvat un document pe laptop. Uite ce coincidență, este exact ce cauți tu:
Factori care determina structurarea diadelor afective
1. Proximitatea euclidiană sau funcțională: Pentru ca un cuplu să poată exista, mai întâi trebuie să existe două persoanae, iar acestea fie să se întâlnească, fizic (Euclidian, kilometric să nu existe distanță între ei), fie să dețină mijloace care să substituie cu success prezența celuilalt (Skype, Facebook, SMS, scrisori, orice poate să apropie doi oameni, emoțional). Desigur, apropierea fizică este, în general, cea mai benefică pentru cupluri.
2. Calitățile fizice ale persoanei : Cu toții știm că frumusețea este trecătoare și că de fapt, cel mai important este interiorul: felul de a gândi, atitudinea optimistă sau pesimistă, simțul moral, loialitatea, etc. Cu toate acestea, suntem construiți biologic să alegem persoanele care au trăsături sănătoase. Scopul vieții, ca organism, este de a ne reproduce și a duce specia mai departe, în cea mai bună formă. Prin urmare, cel mai important element într-o relație, e atracția fizică, care trebuie să depășească un anumit prag. Desigur, este foarte posibil ca după ce o relație s-a stabilizat, să întâlnim o altă persoană care ne atrage și mai mult, din punct de vedere fizic. Asta nu înseamnă că vom rupe relația pentru a fi cu persoana cea nouă. O relație trainică presupune mai mult decât atracție fizică, și câtă vreme aceasta depășește pragul necesar, celelalte elemente (înțelegere, sprijin, candoare, experiențe împreună, vise) vor ține cuplul împreună.
3. Similaritatea: temperamentul, clasa socială, studiile, mediul (rural/urban), etnia, valorile, avansul profesional, psihologic, social, cognitiv, emoțional, afectiv. Ceea ce vedem în filme, apare în filme, tocmai pentru că sunt povești ieșite din comun. Nu vedem filme cu oameni obișnuiți în relații obișnuite, pentru că nu ar fi interesant. Vedem asta zi de zi în jurul nostru. De fapt, extremele nu se atrag, și noi nu avem nevoie de cineva care să ne completeze, pentru că suntem deja întregi. Un om complet dezvoltat nu are nevoie de altcineva, ci vrea să iubească și să ofere iubire. Cu cât mai multe asemănări, cu atât mai ușoară este apropierea.
4. Complementaritatea: deși temperamentele trebuie să fie similare, este necesar de menționat că doi oameni cu comportament vulcanic nu se vor înțelege prea bine niciodată, iar doi oameni foarte calmi și lipsiți de inițiativă, pesimiști, vor porni pe un drum dar probabil nu vor ajunge prea departe. De aceea, e nevoie ca în ceea ce privește temperamentul, acesta să nu fie nici prea apropiat, dar nici extrem de diferit. În cazul în care doi oameni au temperamente extrem de diferite, unul va ajunge subjugat iar celalalt va fi mereu nemulțumit de primul. Putem încerca să compensăm, să îl ajutăm pe celalălalt să reușească în ciuda unor lipsuri, dar nu e indicat să încercăm să completăm noi lipsurile celuilalt.
5. Compatibilitatea: Acordul caracteristicilor mutuale într-o diadă, care sunt mutuale. Compatibilitatea apare cu timpul, după ce cele două persoane încep să se cunoască mai bine, uneori mai repede, alteori deloc. Este nevoie de foarte multa comunicare, clară, sinceră, explicații bune și complet adevărate, pentru ca un membru al cuplului să ajungă la un moment dat să știe deja ce vrea celălalt, fără ca măcar unul din ei să scoată un cuvânt. Vorbim acum, clar și complet, ca să știm pe viitor.
6. Filtrele: Fiecare om are niște preferințe mai detaliate, și rare. Ochi verzi, părul negru, lung, statut social de anume fel, unghii de o anumită formă, etc. Acestea sunt detalii care pot face diferența în acceptarea sau alegerea persoanei iubite, dar care vin doar ca o completare, clarificare, sau ca un bonus.
Valentinbg – TPU.RO, SURSA: Suport de curs Psihologia cuplului și a familiei – Prof. Univ. Anișoara Sandovici.
Îți recomand să citești o carte scrisă de Mitrofan. Orice carte.
In primul rand, prietenia. Pentru ca din punctul meu de vedere asa incepe totul. Apoi respectul, comunicarea, increderea, iubirea. Nu e doar un singur lucru important. Toate sunt, pentru ca toate alcatuiesc o relatie frumoasa, armonioasa, cu iubire sincera, cat mai aproape de perfectiune. Parerea mea, nu da cu parul daca gandesti altfel.
In primul rand se baseaza pe atractia fizica, apoi carcaterul, dupa parerea mea conteaza sinceritatea, intelegerea, atractia chimica adica iubirea, respect resiproc etc
dar cum mai spus omul prin natura lui nu poate fi mogonom, omul sta cu cineva atata timp cat persoana respectiva i reprezinta un interes, relatia perfecta nu poate exista nu poti satisface toate dorintele unei persoane
Sisiwieuc9 întreabă:
ankappa întreabă:
Doarunaltutilizator întreabă:
Ellena întreabă: