De fapt, dupa parerea mea principalul motiv al depresiei si al gandurilor suicidale nu sunt oamenii din jur, ci persoanele care au astfel de ganduri.
Nu exista om de pe planeta asta care sa nu fi fost dezamagit, nedreptatit sau inconjurat de oameni rai. Toti traim in aceeasi lume. Insa, unii oameni trec peste, iar altii nu. Cum iti explici lucrul asta? Eu nu mi-l pot explica dand vina pe factorii exteriori. Si da este adevarat unii oameni sunt mai norocosi, dar exista si oameni mai ghinionisti. Am auzit cazuri de oameni care s-au sinucis pentru ca au pierdut tot si cazuri de oameni care s-au sinucis pentru ca li s-a luat telefonul mobil drept pedeapsa. Aici nu este vinovata lumea exterioara.
Am avut si eu astfel de ganduri la un moment dat, iar pe mine m-a ajutat introspectia. Mi-am dat seama ca dand vina pe unul si pe altul nu era solutia. Toate problemele mele erau cauzate de mine si nu de ceilalti. Apoi am incercat sa inteleg sursa nefericirii mele. Dupa ce am aflat-o am incercat sa solutionez problema. Pentru mine a fost un proces care a durat cativa ani buni, dar care m-a facut sa imi schimb perspectiva despre viata. Nefericirea noastra nu este din cauza celorlalti, ci din cauza noastra si din perspectiva din care alegem sa vedem evenimentele exterioare. Am incetat sa ma vad ca pe o victima a celorlalti si am decis sa imi rezolv singura problemele. In cele mai multe cazuri oamenii care devin victime sunt oamenii care se complac in aceasta situatie.
Fiecare zi e o lupta si conteaza foarte mult daca te dai batut sau nu.Si eu am fost dezamagita de oamenii din jurul meu, dar am invatat sa ma "amuz" de prostia si rautatea lor si sa nu o pun la suflet.E foarte important sa gasesti si oameni buni, intelegatori cu care ai ce discuta.Cred ca cel mai bun remediu pentru despresie este gandul pozitiv.O persoana depresiva ar trebui sa aprecieze tot ce are si sa se bucure de fiecare moment al vietii, de fiecare zambet oferit sau primit, de fiecare persoana din jur.Chiar daca daca ai fost dezamagita si te-ai simtit parasita, exista Cineva care nu o va face niciodataumnezeu.El însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi."Ce solutie am pentru ei? Sa-si dea o palma peste fata, sa se gandeasca la suferinta pe care o va produce celor dragi, la coltul iadului unde va arde vesnic si la persoanele bolnave care se lupta in fiecare zi sa traiasca.
Stiu bine sentimentul asta dar ar fi bine sa privesti la viitor si sa uiti de trecut sa lasi in urma toate dezamagirile nu e posibil ca totul sa fie intr-atit de rau doar priveste partea plina a paharului umplut pe jumatate si cel mai bine ar fi sa-ti iei un animal de companie caruia sa-i poti spune tot pentru ca stii ca nu te va dezamagi
Asta se intampla cand se departeaza de credinta(te simti singur, deprimat, ceilalti numai corespund cerintelor tale, nu-ti mai umple golul din suflet, vrei mai mult etc). Sa nu se mai raporteze la ceilalti din jur, sa numai puna la suflet rautatile altora, sa aiba mai multa incredere in sine si sa faca ceva ce ii bucura sufetul etc in mare. Dar daca treaba e mai profunda de atat e nevoie si de un bioterapeut etc.
Nadia, eu sunt unul dintre acei oameni care isi gasesc in interior puterea de a merge mai departe. Poate sa fie oricat de rau, imi vad de drumul meu. Mi s-au intamplat de cateva ori in viata lucruri care nu mi-au lasat nimic de care sa ma agat si nu m-am gandit niciodata sa imi iau viata singur.
Nu trebuie sa ne gasim puterea in oamenii din jur, ne ajutam cu ei atunci cand avem cu cine, dar altfel fiecare din noi trebuie sa ne bazam doar pe sine si poate pe familia imediata. Fiecare din noi este stapanul vietii proprii, nu putem sa dam vina pe cei din jur.
În general, astfel de manifestări de "nelinişte", de "dezorientare" sunt stări foarte vulnerabile, şi indiferent de originea lor, trebuie să vezi în ele şi ocazia unei alte "aşezări" a "lucrurilor" esenţiale din viaţă, a priorităţilor, a valorilor, modul în care te raportezi la ceilalţi, modul în care te raportezi la Dumnezeu, aşteptările pe care le ai de la tine...
Într-o astfel de situaţie de lipsire de sens sau de dificultati este esenţial să cauţi sprijin moral. Nu sta aşa. Nu trebuie să îngădui nici o şansă pentru vreun gând al sinuciderii, nici în fanteziile şi nici în glumele tale.
Trebuie să fugi de un astfel de „început" de gândire, ca de sinuciderea însăşi, pentru că fiecare „început" de gând este ca o „toartă" pentru stări de mai târziu.
Stările de depresie sunt inevitabile în viaţa oricărui om, dar ele se primesc cu maturitate, demnitate, curaj şi înţelepciune (fiecare astfel de stare vrea să ne avertizeze şi să ne repare lipsuri)!
Este vital să ceri şi sfatul unui duhovnic, al unui preot cu experienţă, de exemplu, dar într-un moment liniştit în care să aibă timp să-ţi asculte şi să-ţi înţeleagă bine dificultăţile afective.
Şi trebuie să te mulţumeşti cu paşii mici dar siguri şi definitivi, ai aflării răspunsurilor, la întrebări esenţiale ale vieţii...
Salut.
Vezi aici cateva idei pe aceasta tema:
http://wol.jw.org/ro/wol/d/r34/lp-m/1102011136
Sper sa-ti fie de folos.
Cele bune!
Dar poate principalul motiv sunt asteprarile tale, de la ceilati dar in mod special de la tine.
Uneori ne plangem ca prieteni ne vor frumosi, destepti, simpatici... dar cel mai adesea noi ne impunem masti si standarde; ne mutilam firea si dorim sa fim ceva ce nu ne este firesc. Avem asteptari nerealiste de la noi, ele nu se implinesc si atunci cadem in tristete.
Apoi in momentele de tristete nu trebuie sa te victimizezi si sa dramatizezi ca atunci tristetea devine profunda. Iar daca in momentele de tristete profunda nu ai pe nimeni atunci clachezi si apoi...
Solutia pare a fi sa nu ai visuri nerealiste, sa astepti de la viata putin, mai putin, decit iti poate ea oferi.
In infrangeri sa incerci sa fi realist si sa iti asumi situatia, chiar sa faci si haz de necaz. Sa cauti sa fii ca o cetate intarita si zidurile tale sa fie prieteni tai sinceri(ceilati sunt cunoscuti)astfel prieteni tai iti dau putere sa treci peste esecuri( esecurile inevitabil vor fi, deoarece succesul sta in spatele la nenumarate esecuri)
Nu astepta sa doreasca cineva sa-ti fie prieten, fii tu prieten pentru cei din jur; sa nu treaca nici o zi fara sa ajuti un pic pe fiecare. Astfel oameni vor intoarce fata catre tine si te vor iubi. Tu cind vei simti ca oameni au nevoie de tine viata ta va avea sens si vei fi fericita. Pe scurt nu incerca sa scapi de suferinta cauta bucuria.
Este posibil să fii mulţumit?
„Mulţumirea îl face pe sărac bogat; nemulţumirea îl face pe bogat sărac." (Benjamin Franklin)
CÂT de adevărate sunt aceste cuvinte! Mulţi oameni au înţeles că mulţumirea nu este o marfă, pe care o poţi cumpăra. Din nefericire, în ziua de azi tot mai puţini au un sentiment de satisfacţie interioară. Şi nu e de mirare, de vreme ce lumea în care trăim îi încurajează pe oameni să-şi dorească tot mai multe bunuri materiale, să aibă realizări tot mai mari şi să tânjească după viaţa de care se bucură alţii. Te regăseşti şi tu în vreuna dintre următoarele situaţii?
• Eşti bombardat de reclame care îţi transmit acelaşi mesaj: cumpără şi vei fi fericit!
• Concurenţa de la serviciu sau de la şcoală te face să te evaluezi în funcţie de capacităţile şi de realizările altora.
• Oamenii nu apreciază ce faci pentru ei.
• Prietenii îţi stârnesc invidia prin ceea ce au.
• Nu ai găsit răspuns la întrebările fundamentale ale vieţii.
Când treci prin astfel de situaţii, este oare posibil să fii mulţumit? Apostolul Pavel a vorbit despre sentimentul de mulţumire. Uneori, el a trăit în belşug, dar alteori a trăit în lipsuri. Unii l-au admirat şi i-au fost prieteni, dar alţii l-au desconsiderat şi l-au batjocorit. Cu toate acestea, Pavel a spus: „Am învăţat, în împrejurările în care sunt, să fiu mulţumit" (Filipeni 4:11, 12, Cornilescu, 2001).
Sentimentul de mulţumire le este străin celor ce n-au încercat niciodată să-l cultive. Însă, potrivit cuvintelor lui Pavel, oricine poate învăţa să fie mulţumit. Vă invităm să analizaţi în continuare cinci secrete pentru a fi mulţumiţi, ce se găsesc în Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia.
Secretul 1
Iubeşte oamenii, nu banii şi lucrurile materiale
CE ÎNVAŢĂ BIBLIA? „Iubirea de bani este rădăcina a tot felul de rele" (1 Timotei 6:10).
CARE SUNT OBSTACOLELE? Companiile de publicitate fac tot ce le stă în putinţă pentru a ne determina să fim nemulţumiţi de ceea ce avem. Ele vor să achiziţionăm în permanenţă lucruri mai noi, mai mari, mai performante, chiar dacă acest lucru ar presupune să muncim ca nişte sclavi pentru a câştiga banii necesari. Banii exercită o mare putere de atracţie şi de aceea putem ajunge cu uşurinţă să-i iubim. Însă Biblia avertizează că un om care iubeşte bogăţiile nu va fi niciodată mulţumit. „Cine iubeşte argintul", a scris regele Solomon, „nu se satură de argint, iar cine iubeşte avuţia nu se satură de câştig" (Eclesiastul 5:10).
CE POŢI FACE? Urmează exemplul lui Isus şi învaţă să iubeşti oamenii, nu lucrurile materiale. Din iubire pentru oameni, Isus a fost dispus să renunţe la tot ce avea, chiar şi la viaţă (Ioan 15:13). El a spus: „Este mai multă fericire în a da decât în a primi" (Faptele 20:35). Dacă ne facem obiceiul de a le dărui oamenilor din timpul şi din resursele noastre, ei vor acţiona la fel faţă de noi. „Fiţi darnici", a îndemnat Isus, „şi vi se va da" (Luca 6:38). Cei care urmăresc în viaţă doar banii şi lucrurile materiale îşi provoacă singuri necazuri şi suferinţe (1 Timotei 6:9, 10). Dar câtă mulţumire aduce faptul de a iubi şi de a fi iubit!
Ţi-ai putea simplifica şi tu viaţa? Ai putea să renunţi la unele bunuri pe care le ai sau să-ţi propui să cumperi mai puţine lucruri? Dacă da, vei constata că vei avea mai mult timp şi energie pentru a face ceea ce este cu adevărat important în viaţă: a-i ajuta pe alţii şi a-i sluji lui Dumnezeu, de la care am primit tot ce avem (Matei 6:24; Faptele 17:28).
„Fiţi darnici şi vi se va da"
Secretul 2
Nu te compara cu alţii
CE ÎNVAŢĂ BIBLIA? „Fiecare să se asigure că face lucrurile cum poate fi mai bine, fiindcă atunci va avea satisfacţia personală a muncii bine înfăptuite şi nu va trebui să se compare cu altul" (Galateni 6:4, Noul Testament pe înţelesul tuturor).
CARE SUNT OBSTACOLELE? Poate că avem tendinţa să ne comparăm cu alţii, câteodată cu cei care au mai puţin decât noi şi de cele mai multe ori cu cei care sunt mai puternici, mai bogaţi sau mai talentaţi decât noi. În ambele cazuri, efectul este negativ. Tendinţa de a ne compara cu alţii are la bază concepţia greşită că valoarea unei persoane se stabileşte în funcţie de ceea ce posedă sau de ceea ce e capabilă să realizeze. În plus, poate că uneori stârnim sentimente de invidie şi promovăm un spirit de concurenţă (Eclesiastul 4:4).
CE POŢI FACE? Încearcă să te vezi aşa cum te vede Dumnezeu şi permite ca punctul său de vedere să-ţi influenţeze sentimentul valorii personale. „Dumnezeu nu vede aşa cum vede omul. Omul vede ce izbeşte ochiul, însă Iehova vede inima." (1 Samuel 16:7) Iehova nu ne compară cu alţi oameni, ci ne citeşte inima, examinându-ne gândurile, sentimentele şi intenţiile (Evrei 4:12, 13). El ne înţelege limitele şi doreşte ca şi noi să ţinem cont de ele. Dacă-ţi măsori valoarea comparându-te cu alţii, vei deveni fie o persoană îngâmfată sau mândră, fie o persoană veşnic nemulţumită. Prin urmare, acceptă cu modestie că vor fi şi situaţii când nu vei excela (Proverbele 11:2).
Dar ce trebuie să faci în mod concret pentru a fi preţios în ochii lui Dumnezeu? Sub inspiraţie divină, profetul Mica a scris: „El ţi-a spus, omule pământean, ce este bine. Şi ce altceva cere Iehova de la tine, decât să practici dreptatea, să iubeşti bunătatea şi să umbli modest cu Dumnezeul tău?" (Mica 6:8). Dacă vei urma acest sfat, Dumnezeu te va considera preţios şi îţi va purta de grijă (1 Petru 5:6, 7). Şi ce altceva i-ar putea aduce mai multă mulţumire unui om?
[Notă de subsol]
Numele lui Dumnezeu, care este menţionat în Biblie.
Iehova ne consideră valoroşi în funcţie de ceea ce avem în inimă
Secretul 3
Cultivă apreciere. Fii recunoscător
CE ÎNVAŢĂ BIBLIA? „Aduceţi mulţumiri pentru orice lucru!" (1 Tesaloniceni 5:18).
CARE SUNT OBSTACOLELE? În zilele noastre, mulţi oameni sunt mândri şi nerecunoscători, iar atitudinea lor ne-ar putea influenţa şi pe noi (2 Timotei 3:1, 2). În plus, am putea fi nevoiţi să înghesuim tot mai multe activităţi în programul nostru şi aşa încărcat. Am putea ajunge atât de împovăraţi de probleme şi atât de preocupaţi de atingerea obiectivelor noastre, încât să nu mai avem timp să apreciem lucrurile de care ne bucurăm deja sau să ne exprimăm recunoştinţa faţă de ceea ce fac alţii pentru noi.
CE POŢI FACE? Rezervă-ţi timp să meditezi la lucrurile bune de care te bucuri în prezent. E adevărat, poate că te simţi copleşit de probleme. Dar gândeşte-te la exemplul regelui David. Şi el s-a simţit uneori secătuit de puteri din cauza necazurilor. Cu toate acestea, el i-a spus lui Dumnezeu în rugăciune: „M-am gândit la toate faptele tale, am meditat profund la lucrarea mâinilor tale" (Psalmul 143:3–5). În pofida necazurilor, David a continuat să manifeste apreciere şi să fie mulţumit.
Gândeşte-te la ceea ce au făcut alţii pentru a te ajuta şi exprimă-ţi aprecierea pentru eforturile lor. Isus a dat un excelent exemplu în această privinţă. De pildă, când Maria i-a turnat pe cap şi pe picioare un ulei foarte scump, unii au obiectat: „De ce s-a făcut această risipă de ulei parfumat?". Cei care au criticat gestul Mariei considerau că uleiul ar fi trebuit să fie vândut, iar banii obţinuţi pe el să fie daţi săracilor. Dar Isus le-a zis: „Lăsaţi-o în pace! De ce vreţi s-o necăjiţi?". El a adăugat: „Ea a făcut ce-a putut" (Marcu 14:3–8; Ioan 12:3). Isus nu s-a concentrat la ceea ce nu a făcut Maria, ci şi-a exprimat aprecierea pentru ceea ce a făcut ea.
Din nefericire, unii îşi apreciază familia, prietenii sau binecuvântările doar după ce le pierd. Pentru a nu ajunge într-o asemenea situaţie tristă, meditează la lucrurile bune de care te bucuri în prezent! Ai putea, de pildă, să te gândeşti la lucrurile pentru care eşti recunoscător şi chiar să le scrii pe o coală de hârtie.
Întrucât „orice dar bun" provine în realitate de la Dumnezeu, este bine să ne exprimăm recunoştinţa faţă de el în rugăciune (Iacov 1:17). Dacă facem acest lucru cu regularitate, vom fi întotdeauna plini de apreciere şi mulţumiţi (Filipeni 4:6, 7).
[Note de subsol]
În secolul I, a-i turna unui musafir ulei pe cap era un gest de ospitalitate, iar a-i turna ulei pe picioare era un gest de umilinţă.
Îţi exprimi aprecierea pentru ceea ce fac alţii pentru tine?
Secretul 4
Alege-ţi prietenii cu înţelepciune
CE ÎNVAŢĂ BIBLIA? „Cine umblă cu înţelepţii devine înţelept" (Proverbele 13:20).
CARE SUNT OBSTACOLELE? Prietenii pe care îi avem fie ne ajută să fim mulţumiţi, fie sădesc în noi sentimente de nemulţumire. Atitudinea lor şi conversaţiile pe care le purtăm cu ei ne influenţează modul în care privim viaţa (1 Corinteni 15:33).
Să ne gândim, de pildă, la relatarea biblică despre cei 12 bărbaţi care au mers să spioneze Canaanul. La întoarcere, doi dintre ei au vorbit pozitiv despre Canaan, spunând că „este o ţară foarte, foarte bună". Însă ceilalţi zece le „istoriseau fiilor lui Israel lucruri rele despre ţara pe care o spionaseră". Atitudinea lor negativă a influenţat întregul popor. Relatarea biblică spune: „Toată adunarea şi-a ridicat glasul. . . Şi toţi fiii lui Israel au început să murmure" (Numerele 13:30—14:9).
În mod asemănător, mulţi oameni din prezent ‘murmură şi se plâng de soarta lor’ (Iuda 16). În compania unor astfel de prieteni, care niciodată nu sunt mulţumiţi, este greu să rămâi mulţumit.
CE POŢI FACE? Analizează conversaţiile pe care le ai cu prietenii tăi. Obişnuiesc ei să se laude cu lucrurile lor? Se plâng ei tot timpul că nu au ce au alţii? Dar tu? Ce fel de prieten eşti pentru ei? Cauţi să le trezeşti invidia sau îi încurajezi să fie mulţumiţi cu ceea ce au?
Să reflectăm la prietenia dintre David, care urma să devină rege, şi Ionatan, fiul regelui Saul. Simţindu-şi poziţia ameninţată, Saul căuta să-l ucidă pe David, motiv pentru care acesta a fost obligat să ducă o viaţă de fugar. Ionatan însă, chiar dacă în mod normal ar fi trebuit să-i succeadă la tron tatălui său, l-a susţinut pe David, devenind unul dintre cei mai apropiaţi prieteni ai acestuia. El a recunoscut că Dumnezeu îl desemnase pe David să fie următorul rege al Israelului şi a fost mulţumit cu poziţia lui (1 Samuel 19:1, 2; 20:30–33; 23:14–18).
De astfel de prieteni ai şi tu nevoie, de prieteni care se străduiesc să fie mulţumiţi şi care îţi doresc binele (Proverbele 17:17). Desigur, pentru a avea prieteni de acest fel trebuie să manifeşti la rândul tău aceleaşi calităţi (Filipeni 2:3, 4).
Te ajută prietenii tăi să fii mulţumit sau sădesc în tine sentimente de nemulţumire?
Secretul 5
Străduieşte-te să-ţi satisfaci necesităţile spirituale
CE ÎNVAŢĂ BIBLIA? „Fericiţi sunt cei conştienţi de necesităţile lor spirituale" (Matei 5:3).
CARE SUNT OBSTACOLELE? Există mii de religii, iar multe dintre ele îi învaţă pe oameni modalităţi contradictorii de a-şi satisface necesităţile spirituale. Cum putem şti ce religie predă adevărul şi este acceptată de Dumnezeu? Unii autori de succes susţin că a crede în Dumnezeu şi a-i aduce închinare este iraţional şi chiar dăunător. Revista Maclean’s rezuma astfel punctul de vedere al unui cunoscut filozof ateist: „Concepţia creştină, potrivit căreia există ceva dincolo de ştiinţă şi de percepţia senzorială,. . . ştirbeşte din valoarea singurei vieţi pe care o avem şi ne face mai predispuşi la un comportament violent".
CE POŢI FACE? Examinează dovezile existenţei lui Dumnezeu (Romani 1:20; Evrei 3:4). Nu te lăsa descurajat de nimeni şi caută răspuns la întrebările importante ale vieţii, cum ar fi: De ce existăm? Există viaţă după moarte? De ce există atât de multă suferinţă? Ce aşteaptă Dumnezeu de la noi? Aflarea răspunsului la aceste întrebări este un pas esenţial pentru a avea un sentiment durabil de mulţumire.
Însă nu crede orbeşte ce spun alţii. Cuvântul lui Dumnezeu ne încurajează să ne folosim „puterea raţiunii" pentru a constata noi înşine ce îi este plăcut lui Dumnezeu (Romani 12:1, 2). Eforturile tale nu vor rămâne nerăsplătite. Dacă îţi vei face timp să studiezi Biblia şi vei aplica sfaturile practice pe care le oferă ea, vei evita multe probleme, te vei îngrijora mai puţin şi vei găsi mai multă bucurie în viaţă. Acest lucru este confirmat de milioane de oameni din toate mediile sociale şi culturale care au parte de foloase deoarece au aflat adevărul despre Dumnezeu şi despre scopurile sale. Citeşte, de exemplu, articolul de la paginile 18 la 21, care arată cum i-a ajutat Biblia pe unii oameni.
Pe măsură ce vei vedea foloasele aplicării sfaturilor înţelepte ale Bibliei, vei dori să-i slujeşti lui Dumnezeu cu şi mai multă devoţiune. Te îndemnăm să accepţi invitaţia de a studia Biblia cu Martorii lui Iehova. Făcând aşa, vei constata tu însuţi cât de adevărate sunt cuvintele apostolului Pavel: „Devoţiunea sfântă însoţită de mulţumire este un mare câştig" (1 Timotei 6:6).
Convinge-te singur de ceea ce îi este plăcut lui Dumnezeu.
Pe situl jw.org poti gasi articole utile.
Layyla întreabă: