Puteți enunta momentul din viața voastră când ați fost cel mai tolerant/a cu o persoana? Priviți îngăduință ca fiind înrudită cu empatia sau slăbiciunea unei persoane?

Nu suport oamenii patetici care fac devin "depresi" din lucruri neimportante. "Vai doamne nu am iubit/a, nu am destui like pe Facebook, nu am destui prieteni" si alte banalitati. La vechiul loc de munca un baiat ( cu care acum sunt foarte bun prieten, la inceputul anului am fost la nunta lui ) se plangea de viata lui ( aici avea dreptate, a avut "his fair share" de probleme destul de nasoale in familie ) dar imi venea greata cand se plangea ca nu are prietena si e cam singur. Acum daca ma gandesc mai bine poate batea apropo ca vroia un prieten bun macar dar nu m-am priceput niciodata la oameni sau sentimente si chestii de genul asa ca mi-a intrat pe o ureche si pe alta a iesit. Dar era destul de depres si in general le zic la oameni in fata sa ma lase in pace ca nu ma doare prea tare prostiile astea dar pentru nu stiu ce motiv i-am zis doar ca tot raul e spre bine sau ceva asemanator. In alte cuvinte, nu am pus sare pe rana. De ce am facut-o? Habar nu am. Dar cred ca merge ca raspuns la intrebarea ta.

Tin mai mult sa cred a 2 varianta.

Tu ce zici, care a fost acel moment in viata ta?

Vazand ca iti place si tie Mozart, ascult asta acum, poate iti place.
https://www.youtube.com/watch?v=FVTXlRxVdEY

Iubirea cere si toleranta desi cand am iubit o fata, sentimentele sunt slabiuni categoric