Relatiile mele cu familia devin din ce in ce mai reci si neplacute. Parintii cat si unele persoane, ma descurajeaza total, ma critica, ma ataca verbal, mi-am pierdut increderea si speranta. Am plans destul de mult si acum nu mai am nici chef de viata. Ce as putea face sa-mi recapat speranta si dorinta de a-mi implini visele in timp ce persoanele dragi(parintii) nu ma sustin?

Vezi de ce esti in stare si de ce nu esti in stare. Nu ce ti se pare, ci ceea ce faci concret, adica din ce ai realizat pana acum. Putem avea impresia ca suntem in stare de multe, dar cand e sa ne punem sa facem, descoperim ca de la cea mai mica piedica dam bir cu fugitii. In cazul acesta, criticile sunt pe deplin fondate, de ce sa faci ceva ce nu poti? Insa daca poti face ceva, si oricine poate, sunt puncte in care fiecare din noi exceleaza, si chiar faci, criticile sunt apa de ploaie, si nu trebuie bagate in seama.
Cred ca ar trebui sa iti inchizi urechile in fata criticilor, stiu, e greu, mai ales cand vin zi de zi, si sa privesti la ce esti in stare sa faci, la ce ai facut pana acum, si sa faci in continuare, pentru a-ti demonstra mai intii tie insuti ca criticile sunt nefondate. Iar daca nu poti sa faci, poate ca ar trebui sa iei seama si la critici, fara insa a te lasa doborita de ele, si mai apoi, in functie de ele, sa iti reevaluezi pozitia, pentru a schimba ceea ce trebuie schimbat. Criticile ar trebui sa fie trambulina care sa te inalte in a-ti realiza scopul, nu santul in care ajungi pentru ca le lasi sa te afecteze.
Hai, curaj, capul sus, si mergi inainte! Chiar daca nu ii ai alaturi pe cei dragi, nu esti singura, multi altii au razbit de unii singuri. Mai greu, dar au reusit. Poti si tu face ca ei.