Sall,ce pot sa le fac la parintii mei ca nu ii mai suport,nu ma lasa nimic sa fac, azi aveam cursu de electronica(faceam practica) si nu m-au lasat sa ma duc ca la 1 am meditatie si nu ma intorc......nu mai vreau sa fac meditatie la matea aia nenorocita si sa ma lase si pe mine sa mai ies din casa

La fel zice toata lumea,ca nu ii place matematica,dar daca te pricepi la electronica, automat iti trebuie si mate, vorbeste cu parintii tai, poate accepta sa vorbeasca cu profesorul, si reusesc sa mute ora de pregatire la 2-3, sau in alta zi

Adrian, după id-ul tău, cred că ai 14 anişori, deci eşti clasa a 8-a şi te pregăteşti de un examen destul de important, cel mai important până acum, în viaţa ta. Părinţii îţi vor doar binele. Meditaţiile, în general, sunt foarte costisitoare, dar investiţia în propriul copil, părerea mea este că MERITĂ. Peste ani poate şi tu vei fi părinte şi abia atunci vei înţelege. NU SPUNE NICIODATĂ că nu-ţi suporţi părinţii! Părinţii sunt CEI MAI BUNI PRIETENI AI TĂI. Am înţeles că ai o pasiune către electronică. Este minunat că ai o astfel de preocupare, dar momentan trebuie s-o pui pe planul doi. Pregăteşte-te intens şi cu simţ de răspundere pentru examenul din vară. Ai multă materie de învăţat, trebuie să ai note bune pentru ridicarea mediei şi şansele de intrare la un liceu bun, cu profil mate-info presupun că alegi, să fie favorabile pentru tine.
Sfatul meu, ca părinte dar, în special ca om căruia îi pasă de tine ( pentru că, vezi tu, dragul meu Adrian, tu simţi nevoia să refulezi, să-ţi spui of-ul într-o lume virtuală) este să ai încredere în tine dar şi în propii tăi părinţi. Mulţumeşte lui D-zeu în fiecare dimineaţă că ai avut şansa să te naşti într-o familie care te vrea şi te iubeşte. Priveşte un pic afară, cu ochii larg deschişi, către acei copii ai străzii, către acei copii instituţionalizaţi, sau la copiii proveniţi din familii foarte sărace. Fă o comparaţie între ce ţi-a oferit ţie soarta şi ce le-a oferit lor.
Iar când ai chef şi puţină răbdare citeşte poezia lui Păunescu - rugă pentru părinţi - şi - repetabila povară (Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acum, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vreun şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.)

Ai grijă de tine şi iubeşte-ţi părinţii. Sunt cea mai de preţ COMOARĂ!