Mai bine ii spui acum ca sa ai timp sa ti-l faci. Daca nu ii spui acum, tot se va afla pe 12 iulie, ca nu vei avea cum sa pleci
Nu ai ce sa faci altceva. Ia ti inima in dinti si spune i. Sa iti fie frica doar de Dumnezeu! Esti curajos, spune i!
Eiberarea cărții de identitate (buletinului) atunci când a fost pierdută
cererea pentru eliberarea actului de identitate;
actul de identitate și cartea de alegător, dacă este cazul;
certificatul de naștere și certificatul de căsătorie, după caz, original și copie;
certificatul/hotărârea de divorț, după caz, original și copie;
certificatul de deces al soțului/soției decedat/decedate, în cazul soțului supraviețuitor, original și copie;
certificatele de naștere ale copiilor cu vârstă mai mică de 14 ani, original și copie;
documentul cu care se face dovadă adresei de domiciliu și, după caz, cel cu care se face dovadă adresei de reședința, original și copie;
dovadă eliberată de unitatea de poliție unde a fost reclamat furtul, dacă este cazul;
un document emis de instituții sau autorități publice – pașaport, permis de conducere, legitimație de serviciu, livret militar ori diplomă de absolvire a unei instituții de învățământ, cu fotografie de dată recentă, original și copie;
chitanță pentru plata cărții de identitate.
Cu alte cuvinte, nu ai nevoie ca tatal tau sa stie ca ti l-ai pierdut, poti rezolva doar daca ii spui mamei.
Trebuie sa vorbesti cu parintii si mai apoi cu protectia copilului.
Incearca sa faci o filmare, ceva sa ai dovezi ca te abuzeaza fizic.