Salut.
Am dat BAC-ul, ma gandesc sa intru la o facultate foarte buna insa nu aici e problema.
Deja am aproape 19 ani si imi e frica ca deja este necesar sa ma descurc singura. Chiar daca parintii mei imi spuneau de nenumarate ori, pe parcursul anilor sa fac exact ce vreau, nu le-am putut calca nicio interdictie.
Chiar nu ma simt sigura in acest moment. In teorie, toata treaba asta suna genial (sa locuiesc singura, sa ma descurc de cont propriu etc.) insa, in practica e un dezastru.
Azi m-am dus la legislatie, un loc nou pentru mine si nu mi-a placut nimic. De la profesori pana la atmosfera in sine. M-am obisnuit cumva si imi este foarte greu sa ma acomodez oriunde. Ma descurc singura acasa cand am mancare in frigider, e curat in casa si n-am treaba facturilor.
E un soc foarte mare pentru mine, chiar nu-mi doresc sa depind de ai mei insa gandul de a pleca departe de ei ma ingrozeste... imi e foarte teama.
Si chiar asa, atitudinea parintor mei s-a cam schimbat, parca nu le mai pasa ori sunt indiferenti.
As aprecia enorm orice sfat.
Multumesc.
Salut,te inteleg cum te simti dar trebuie sa intelegi ca acest moment vine in viata oricui. Exista anumite etape in viata noastra.In prima etapa,cand suntem mici,depindem de parinti,ei sunt cei care ne decid soarta vietii,cu timpul,in adolescenta trecem la a doua etapa,cea in care incepem a iesi de sub controlul lor, incepem a deveni incetul cu incetul independenti, si la maturitate iesim complet de sub controlul lor, devenim proprii stapani ai vietii si o conducem singuri, ceea ce este absolut normal.Momentul in care ne despartim de parinti vine mai devreme sau mai tarziu la toti,iar acest moment marcheaza un nou inceput. Evident ca nu e atat de usor sa plecam de la casa parinteasca,dar trebuie sa intelegem ca doar astfel putem deveni ca parintii nostri,dar asta nu inseamna ca noi nu vom mai comunica cu ei,in nici un caz! Ei in continuare ne vor fi alaturi,o sa-i vezi oricum,vei discuta cu ei prin retelele de socializare,vei mai veni acasa ca sa-ti petreci timpul cu ei, iti vor oferi mereu sfaturi si tot suportul de care ai nevoie.Ei raman mereu parintii tai, distanta nu e un obstacol, relatia voastra daca a fost stransa, mereu va fi asa.Atitudinea lor s-a schimbat din cauza ca ei vor sa te invete sa fii de acum independenta, dar ei sunt la fel ca inainte, mereu sunt alaturi de tine.Nu lua acest eveniment ca pe unul tragic, e o oportunitate de a incepe o noua etapa din viata ta, si cu timpul totul se va aranja la locul lui.Inceputul e mereu cel mai greu, dar cu timpul te obisnuiesti cu orice.Cel mai greu e sa accepti si sa faci o schimbare.
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Important e sa faci fata la mancare daca nu te descurci platesti pe cineva bucatar sa faca 1 data pe saptamana felu 1 si 2. Restul e usor
Răspunde
Răspunde 
Când am plecat de acasă aveam 23 de ani.
Mi-au trebuit 2 ani să învăț să mă descurc singur.
O să înveți.
E normal să îți fie greu la început însă într-o zi va veni ziua când va trebui să fii independentă, să nu mai depinzi de nimeni.
Pai presupun ca ei te vor ajuta în continuare. Eu m-am mutat singura la 20 de ani dar părinții ma susțineau financiar, în rest nu e asa greu sa plătești facturi și sa mănânci câte ceva dacă ai bani. Eu nu mi amintesc sa mi fi fost greu, chiar mi-a plăcut aceasta schimbare la vârsta aceea
Esti ușor anxioasa. Ia-ti viata in piept cu tupeu, in cazul tau timpul nu-ti va rezolva problema.
Cand am plecat de acasa la facultate si pentru mine despartirea de ei a fost un chin. Eu chiar nu am stat departe de ei si ma simteam pierduta printre strainii de acolo.
Am stat la camin si mintea imi era distrasa datorita colegelor. Dorul de ei se diminua deoarece ne vedeam prin camera, vorbeam zilnic. Mergeam si des acasa, cand se putea.
Independenta! Asta mi-am repetat mereu si acum e totul ok. Primele 3 saptamani sunt mai grele pana te acomodezi cu noua locuinta (daca stai cu chirie) sau cu colegele de camera.
Ai mei mi-au zis ca e important sa imi fac un viitor, chiar daca le era greu fara mine. Si ei aveau un aer de indiferenta, ca sa nu imi faca mie inima rea.
O sa te adaptezi, vei vedea.
Of, mititico
E normal, te inteleg.
Eu la 18 ani aveam voie pana la 12:00 afara, am fost cuminte si apoi m-am trezit in Bucuresti de parca eram pe alta planeta.Nici eu nu platisem o factura in viata mea, stiam ca exista apometre and stuff, dar nu stiam ca se dau lunar. De indexul de la Enel nu mai zic nimic, mi-a explicat fata din call center de ce vine mereu aceeasi suma mare de plata
O sa te obisnuiesti in timp, esti doar timorata ca urmeaza o etapa noua.
O prietena de-ale mele este si acum la 26 de ani in situatia asta, a inceput un alt master pentru caci ii este frica sa-si ia viata in piept.
Chill, te obisnuiesti tu.
Nu sunt indiferenti, te lasa sa te calesti si este perfect normal
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
