Acest comportament al ei fata de voi, s-ar putea sa fie din cauza ca ea nu o place pe mama ta si nu ii convine ca fiul ei a luat o femeie cu copil la varsta asta. Nu prea ai ce ii face, am avut si eu un caz asemanator la o ruda de familie, tot cu mama sotului si pana cand a murit, a fost numai scandal, cu toate ca el ii spunea sa-si vada de ale ei. Ar trebui sa vorbesti cu mama ta si sa incercati sa va mutati impreuna cu iubitul ei in alta parte, sau sa incerci tu sa nu o mai bagi inseama deloc, ca si cum nu ar fi.
Vorbeste cu parintii tai despre asta fara a te enerva, discutia calma te va ajuta mereu in cazuri de conflict! Spune-le fara sa exagerezi exact ce se intampla in lipsa lor
Pina una alta, din ce povestesti, pare-se ca dintre voi doi tu esti cel agresiv.
Dupa cum spui,
femeia: "are aere de superioritate", "nu face nimic toata ziua" si "a urlat o data la mine", "se vaita tot timpul".
Tu: "o urasc din toata inima mea", "am pus-o la punct", "ma deranjeaza ca mereu comenteaza", "Imi vine sa o omor"
Conduci la punctaj. Singura ei vina pana acum e ca a urlat, dar o singura data.
Restul acuzatiilor nu sunt suficient de fondate. Nu e treaba nimanui ca e ea lenesa sau isi da aere. Desi lucrul acesta poate crea probleme.
Nu stiu ce varsta ai tu si daca esti baiat sau fata, nu stiu care e regimul tau in casa (inveti, lucrezi...) deci fac doar presupuneri.
Femeia se comporta cum a apucat dintotdeauna. Poate ca nimeni nu i-a explicat ca deranjeaza.
Aparitia ta a complicat lucrurile. Nu esti de vina pentru asta. Dar ati nimerit in conflict. Fiecare dintre voi v-ati asteptat ca celalalt sa se comporte intr-un fel.
La cit de furios esti, nu vad o cale de aplanare a relatiei. Poate ajungi sa-ti pui in aplicare planul dupa care vei avea hotel, masa, haine, scoala si internet gratuite.
In schimb, cu o doza de inteligenta, poate vei fi chiar tu cea (sau cel) care pentru prima data aduce armonie in casa. Dar pentru asta trebuie sa negociati sa renunte la anumite comportamente suparatoare extreme si in schimb dupa aceea sa fie acceptata asa cum e.
Am fost in situatia ta la adolescenta cu mama vitrega. La ani dupa ce a murit, m-am linistit si mi-am dat seama ca abordind lucrurile putin mai altfel ar fi fost posibila si o a treia cale. Tot ce isi dorea era sa poata excercita un rol de mama, ceva mai autoritar. In schimb, eu i-am refuzat totul si am ignorat-o cu dispret, ceeace a inrait-o si mai mult. Dar a si ranit-o si facut-o sa sufere. Am cistigat ceva?
Deci, parerea mea, incerca pentru inceput sa fii un gentleman adevarat (fara sa te umilesti sau sa lingusesti). Asta iti va ajuta si in multe alte situatii in viata.
Paralel, discuta calm cu parintii si vezi si cum vad ei lucrurile (nu e sigur ca ideile lor sunt cele mai bune).
Acorda-ti timp, vreo jumatate de an. Daca nu merge si esti convins ca ai procedat cum trebuie, treci la Planul B. E o provocare.