| Gabriel2626 a întrebat:

Salut.
Am și eu o problemă.
Am fost cu o fată timp de un an, am și locuit împreună un timp, după care ea a plecat înapoi în tară pentru un timp ea a zis că maxim două luni.
După ce a ajuns mi s-a părut foarte rece, îmi scria mai mult mesaje iar la telefon sau pe cameră vorbeam odată la două zile și atunci 10 minute, zicea mereu că are treabă.
După ne-am certat de două ori și ea a devenit și mai rece și la mesaje răspundea doar la o parte din ele, nu la tot ce o întrebam.
Ea a zis prima să ne despărțim și mi-a rupt inima dar nu am fost de acord, dacă am văzut că insistă am acceptat.
După care a zis că vrea să rămânem prieteni iar eu nu am fost de acord așa că am blocat, șters-o etc.
După a insistat m-a căutat să vorbească cu mine de pe alt Facebook.
Până la urmă am acceptat să vorbim și a zis că vrea să avem din nou relație, eu i-am zis că nu, pentru că m-a rănit foarte tare.
Acum în fiecare zi îmi scrie, mă mai și sună și nu știu ce vrea că îmi tot spune că vrea nu știu ce băiat sau i-ar placea să fie așa și invers. Eu mai am sentimente pentru ea dar nu știu ce vrea.
Nu vrea nici să ne impăcăm, nici să nu mai vorbim.
Ce să fac?

6 răspunsuri:
| Dintrebare a răspuns:

Fata are nevoie de atentie si tu i-o oferi. E manipulatoare, nu te iubeste si nu te respecta. Ce sa faci? Sa uiti de ea, sa o blochezi peste tot si sa cauti o partenera cu care sa te intelegi si care sa nu se foloseasca de tine in niciun fel.

| Freya1 a răspuns:

Cred ca ar trebui să îți vezi de treaba ta si sa o lasi in pace.Adica e o relație de câteva luni un an, nu e mare scofală. Plus ca ca tu esti acolo si ea aici, chiar nu isi are rostul.
Dacă nu ai ce face cu timpul si bani tai continuă relația.Dar daca vrei ceva stabil si serios blocheaz-o si reorienteazate.
Problema la voi a fost ca v-ati grabit iar asta nu e chiar bine.Probabil ea acum si-a dat seama ca poate era ok relația voastră, dar daca a avut deja o undă de îndoială cred ca nu mai ai de ce sa insisti.

| Zuzu1991 a răspuns:

Cred ca ar trebui sa o lasi balta, nu e decisa, vrea si nu vrea in acelasi timp, si mai sunteti si despartiti si fizic, relatiile la distanta nu supravietuiesc cand exista iubire mare

| Țoglă a răspuns:

Dă în ea cât poți și apoi las-o când te plictisești. Asta face și ea de fapt.

| Violleta2022 a răspuns:

Vrea inapoi la tine, ca nu are cine sa o intretina, asta vrea.
Cand s-a intors in tara probabil a dat peste alt barbat de care s-a indragostit. Si-a facut placerea cu el, dar ala i-a dat papucii. Acum este disperata sa se intaorca la tine, fiindca a fost parasita si probabil nu are nici sa o mai intretina.
Chestia cu impacatul cand are ea chef, imi pare a fii pur interes.

| AndreeaWTS a răspuns:

Total de acord cu tot ce a spus Jassmina mai sus.

Cea mai deșteaptă chestie pe care o poți face e să o uiți și să-ți vezi de viața ta. Clar e de proastă calitate.