Salut! Aș dori să povestesc o experiență de a mea cu un băiat din liceu ce nu-l pot scoate din minte, iar în final, o să pun una sau două întrebări, este o poveste cam lungă, deci, dacă vă e greu să citiți, recomand să nu o faceți.
Așadar, de unde să încep?
---------------------------------------------
Sunt o fată de aproape șaisprezece ani, nu o să dau prea multe detalii despre mine.
La începutul anului 2023 am început liceul, o experiență nouă pentru mine, cu colegii mei noi am reușit sa nu mă înțeleg, îmi luam bully pentru că sunt "mai tocilară", așa. Prietenii îmi făcusem cu greu și chiar și cu prietenii mei am avut câteva probleme iar pe vreo 3 i-am pierdut.
Cu profesorii să zicem că e ok, am început să le înțeleg ideologiile dar totuși vreau să mă transfer pe un profil uman.
Nu știu de ce, încă dinainte să înceapă anul școlar, cumva am primit cereri de urmărire pe IG de la un băiat din liceu mai mare cu un an și un pic. Habar nu am de unde a făcut rost de ig-ul meu.
De două ori am ignorat cererile, în același timp observasem că acel băiat cam se afla în aceleași locuri unde eram și eu de fiecare dată, iar orașul unde studiez nu este unul de 2 pe 2.
Am ignorat acest fapt o perioadă până când undeva prin noiembrie am primit iar o cerere pe ig de la acest băiat.
Eu jurasem că o să aflu ce vrea așa că am acceptat cererea sa și am început cu greu să discutăm, dar totuși devenisem prieteni și cu timpul m-am îndrăgostit de el. Avea o personalitate... unică, era timid, amabil, un gentleman incurabil, puțin imatur cu un ego mare dar avea și calități bune. Mai ales era gentil/blând și avea o iubire pentru animale de nedescris. Se pare că și el mă plăcea, și-a făcut într-o zi curaj să mă scoată într-o cafenea să discutăm și față în față pentru că până atunci nu își făcuse curaj să se apropie măcar de mine.
Ce să zic? Ieșirea aia a fost groaznică pentru că niciunul dintre noi nu și-a făcut curaj să discute. Totuși am reușit să-mi cer scuze pentru comportamentul meu de "copil speriat de bombe" iar a doua zi am reușit să discutăm amândoi deschis față în față în final. (nu mușcă niciunul dintre noi) dădusem de el într-un supermarket și mă salutase cu un zâmbet pe față, era drăguț să văd cum își construise și el curaj, voiam să-i mai zic ceva dar prietena mea m-a tras de mână și m-a luat cu ea așa că nu am apucat să mai zic ceva. Țin să menționez că și el era cu niște prieteni. Nu e un tip prea atractiv după cum mulți îl descriu dar eu îl ador, nu-i pot vedea defectele fizice, și îi cam stârnisem încrederea în sine.
Din păcate, înainte să-i crească ego-ul, nu prea se iubea pe sine și mințea uneori ca să mă impresioneze, iar acum exagerează cu mult când e vorba de dragoste pentru sine, încearcă să impresioneze și să atragă atenția tuturor prea mult și nici nu a fost vreodată tipologia de persoană care să-și recunoască greșelile, de aia până în ziua de astăzi el este o enigmă și nu am scos-o la capăt cu el. Calea cea ușoară e alegerea, csz.
Așadar așa începuse apogeul evoluției umane :')
A doua zi după întâmplarea cu supermarket-ul începuse să nu-mi mai răspundă la mesaje, să fie rece, și el fiind o persoană directă, îți spune direct în față lucrurile ce îl deranjează, totuși, ascunde motivul de ce mă ignoră în prezent.
Cea mai rea parte e că în realitate, înafara internetului, începuse să se prefacă că nu mă cunoaște, mai ales de față cu prietenii lui. Nu-mi venea să cred pentru că eram apropiați și prieteni de ceva vreme.
Îl mai observasem cum mă privea din depărtare.
Nu mai frecventează locurile lui preferate și nici nu am mai dat de el în cele mai random locuri.
Am încercat de multe ori să iau legătura cu el da nu prea mersese.
Undeva prin Decembrie după ceva timp de la seen total, îl sunasem din greșeală pe la 12 noaptea și închisesem rapid, tremuram din toți rărunchii și i-am trimis un mesaj drept scuze, și ghiciți ce? a răspuns, dar extrem de rece, mi-a zis că nu e supărat pe mine și cam atât... după aia nu am mai auzit de el.
Iară prin Februarie, pe 13 mai exact, aveam și scrisori amoroase pregătite pentru el de 14 feb, îl văzusem într-o cafenea cum sorbea din cafeaua lui preferată, m-am așezat lângă el cu permisiunea lui desigur și am încercat să discut cu el dar nu părea interesat să discute cu mine despre nimic, după 10 min plecase de la masă că nu avea chef să mai stea cu mine.
Iar pe 14 era cu o fată în același loc deci eram plină de lacrimi și am cam aruncat scrisorile alea la coșul de gunoi.
Am încercat să-l uit dar nu prea s-a putut, de atunci evident totuși că nu am mai încercat să mă mai bag în seamă cu el, nu avea rost.
Prietenele mele nu înțeleg că eu nu mai pot iubi pe altcineva și că nu mă uit la altcineva la fel cum mă uit la el. Nu-l pot înlocui, e o obsesie continuă de luni de zile.
Când îl văd simt un sentiment de fericire și mă fac roșie chiar dacă el nu mă mai observă.
În bun sfârșit vreau să zic că în seara asta când mă îndreptasem spre stația de autobuz cu un coleg de clasă, dădusem fix de el, el mă observase cu colegul meu de clasă și păruse cam iritat, dorise să spună ceva dar a tăcut și s-a întors cu spatele. (era cu prietenii lui iară)
Nu-l înțeleg...
---------------------------------------------
Întrebările sunt:
E normal încă să-l plac după atâta timp?
Oare de ce dispăruse chiar dacă nu avusesem nici un conflict?
Ce pot face să-l uit cu ușurință? (nu garantez că va funcționa că de luni de zile tot îl plac)

Buna! Sincer, nu stiu daca raspunsul meu te va ajuta, dar nu prea imi place sa las oamenii care sufera in seen, asa ca imi spun si eu parerea ca orice alt om/
Nu cred ca ar trebui sa mai stai dupa acel baiat, si de ce sa nu mai iubesti la fel? Ai 16 ani frumosi, de ce sa stai doar dupa o singura persoana, cand in lumea asta este baiatul tau perfect care te asteapta si va veti intalni la momentul potrivit.
Incepe sa iubesti iar, nu pe toti.
Nu te mai tine de el, da-i un ghost pana te cauta el, fa ceea ce iti facea si el, nu-l mai privi, intoarce-i spatele.
Iar ca sa-l uiti, iesi putin pe afara cu prietenele, fa ceea ce iti place, distreaza-te.
Nu stiu daca te-am ajutat cu ceva dar sper ca vei trece peste.

E normal încă să-l plac după atâta timp?
Hai sa zicem că nu e deloc anormal.
Oare de ce dispăruse chiar dacă nu avusesem nici un conflict?
Probabil pentru că au apărut perspectivele unei relații cu "cealaltă"
Ce pot face să-l uit cu ușurință? (nu garantez că va funcționa că de luni de zile tot îl plac)
Nimic. Să aștepți. Trece.

Mi-ar fi rusine sa fiu in locul tau boarfa

Buna,
Sunteti la varsta experientelor, bine.,. toata viata experimentam, insa primele incercari sunt traite cu alta intensitate.
Poate ai fost prea mult pentru el. Baietii cauta o zona confortabila, mai ales cei cu un ego dezvoltat. De asemenea baietii, mai ales la varsta aceasta incep sa-si gaseasca simtul acela de vanator. Ei nu se indragostesc doar vaneaza, cuceresc, acesta este motivul primordial in relatia cu sexul opus. Fetele de asemenea descoperă ca pot fi atractive si prezinta interes pentru baietii din jurul lor, ceea ce le ofera o
siguranță de sine.
Nu trebuie sa te gandesti la faptul ca poate l ai respins cu ceva, ca baietii fug si cand sunt atrași, se sperie de emotii. Nu vor sa fie vulnerabili.
Inca sunteti foarte tineri si aveti o viata inainte. Vei gasi un alt baiat cu care sa te potrivesti mai bine, sa fie mai definit din punct de vedere emotional si mai putin egocentrist.
Ai creat un atasament fata de el in perspectiva unei povesti imaginare. El nu este in realitate cum ai dori tu sa fie, totusi te ai agatat de acest vis si i ai oferit lui calitatile baiatului perfect pentru tine. Insa nu este el. Tu nu renunti la personajul din creierul tau si ai transferat aproape ca o obsesie calitati inexistente acestui băiat.
Pe undeva este si subconștientul care este al unei fete luptatoare si perfectioniste ce refuza ideea ca nu i se confirma si de data aceasta ca este o fiinta puternica careia ii ies toate cum doreste. Tot un fel de ego sa spunem.
In viata este bine sa incepi sa accepti ideea ca atasamentele si asteptarile sunt inutile si nu ti aduc nici un beneficiu. Oamenii vin si raman sau pleaca conform propriei perspective si trebuie sa respectam libertatea celuilalt asa cum si noi avem aceeași libertate.
De fapt o relatie de iubire autentica este atunci cand poti fi fericit pentru cel iubit chiar daca fericirea lui nu esti tu.
Suferința dupa o despartire, care durează mult timp, apare atunci cand avem undeva in noi o rana de abandon despre care poate nici nu stim.
Asa ca gandeste te daca ceva in copilaria ta a cauzat o astfel de rana si ai sa vezi cum te dumirești de ce creezi atasamente si mai ales de ce cauti sa te indrepti spre astfel de situații in care doresti sa experimentezi aceasta stare de abandon.
Pentru ca sufletul tau nu stie altfel, el crede ca nu este demn de stare de incredere si siguranta.
Ba da, este demn de tot ce este mai frumos pe lume si nu in povesti cu personaje imaginare ci chiar reale.
Asa ca da drumul acestei povesti fictive si incearca sa te bucuri de realitate.
Sa fii fericita ca ai acest dar minunat viata, ca esti tanara, desteapta, frumoasa si butonul este la tine. Tu alegi daca vrei sa suferi astazi sau sa traiesti in bucurie pentru orice lucru cat de nesemnificativ ar parea el.
In viata ta este despre tine in primul rand si starea ta de bine nu depinde de nimeni altcineva. Viata personala este ca un tablou si pensula, culorile, sunt la tine.
Indiferent de ceea ce creează ceilalti in jur, uneori chestiuni care nu ne sunt pe plac, trebuie a alegi culorile pozitive pentru acel tablou care undeva spre final va fi opera ta de arta.
Incepe cu astazi si intreaba te la sfarsit de zi ce ai facut pentru sufletul tau, caci nimeni nu poate face ceva pentru el mai bine decât poti face tu.
Toate cele bune,

Este simplu: te focusezi pe carte si scoala, ceea ce este normal sa faci la 15anisori.

Ce fată isteață.
Tu intrebi si tot tu raspunzi.
Ai facut obsesie de luni de zile.
După ani și ani(parcă era și o melodie) vei pricepe că dorința ta de a iubi a fost indreptată intr-o direcție greșită.

Nu e de parcă făcusem ceva anormal. E normal să-ți placă de cineva, mai ales la această vârstă. La 16 ani creierul tău creează prea mulți hormoni de satisfacție ce au legătură cu iubirea (nu le țin minte bine denumirea). Și da, mă focusez și pe educația mea. Nu ar trebui să fi atât de nepoliticoasă?

Ești prea preocupata pe carte! Probabil ai fost o tocilara care altceva nu facea

Mersi :')

Thx :')

Ai dreptate

Uite! Și mie mi-a plăcut un băiat în liceu dar nu i-am mărturisit niciodată! Când ești la liceu și te îndrăgostești crezi ca altceva nu mai exista! Vei găsi pe cineva pentru tine sunt convinsa

Cu placere

1. Da, citeste pe internet despre limerence. Nu il placi pe el ca si persoana, esti indragostita de potentialul lui, de fantezia pe care ti-ai creat-o in mintea ta. Ai obsesia asta pentru ca el este rece si indisponibil pentru tine.
2. Oamenii au dreptul sa dispara, sa isi schimbe parerile, deciziile dupa bunul plac, fara atentionari. Nu te va ajuta prea mult sa stii de ce a facut asta, la fel de dureros ramane. Incearca sa nu iti mai pui intrebi de genul,, De ce'' X a facut Y, Z, gandeste-te doar la tine si din perspectiva ta. X a inceput sa ma ignore, nu ma intereseaza motivul, chiar daca il aflu, raman tot dezinteresata de el din cauza acestui comportament.
3. Nimic special, nu exista formula magica. Vezi-ti de viata ta, distreaza-te, fa-ti cat mai multe amintiri si da-i timpului timp. La inceput totul e greu, dar cu trecerea timpului, totul devine mai usor.
Apropo, nu mai face lucruri masculine pentru baieti, ramai feminina. De la el ar fi trebuit sa vina scrisorile pentru Valentine's Day. Nu mai trage de ei, nu mai alerga dupa ei. Baietii sunt cei care vin spre tine, nu invers. Nu este atragator din partea unei femei sa traga de un barbat, cerand explicatii, dandu-i mesaje si asa mai departe. Lasa-i pe ei, atat. Ei lupta pentru tine, nu invers.

Sincer eu chiar consider că-l plac și ca persoană având în vedere că obișnuiam să fim prieteni. Și scuze, nu știam că faza cu scrisorile e masculină...dar nu stiu, îmi place să confecționez lucruri pentru alții, nu neapărat băieți, și fete. Ai completă dreptate cam cu tot. Totuși sunt o persoană ce nu poate accepta că lumea vine și pleacă...:')

Nu i-am zis niciodată că-l plac

Nu sunt tocilară, asta e opinia altora despre mine. A fi tocilar înseamnă să înveți mecanic și nonstop. Am note foarte bune dar pentru că nu mă stresez învățând mecanic la modu toceală, și mă duce capu

Nu tu draga mea userul Violleta2022

Aa, ok, scuze, nu observasem. Mersi mult că îmi iei apărarea

Pup

În perioada adolescentei când multe sunt experiente noi, le trăim cu o intensitate mult mai mare fiindcă nu știm cum sa gestionam emoțiile, trăirile, sunt emoții noi și pare un pic mai greu de suportat o dezamăgire. Dar cam asa am căpătat toti experienta., trecând prin lucruri. Când te vei îndrăgosti din nou vei uita de el, pana atunci va fi mai greu, fiindcă noi oamenii ne dorim ce nu putem avea, în plus cum au zis și alți utilizatori tu ai proiectat spre el calități pe care s-ar putea sa le aibă doar la tine în minte, în realitate nu îl cunoști atât de bine, practic voi ați avut câteva ieșiri și cam atât, în rest ați mai vorbit online dar nu asa cunoști o persoana.

Okk

Nu am fost niciodata tocilara, dimpotriva nu am putut sa tocesc fiindca matematica se invata logic fiind o stiinta exacta, iar sfaturile mele sunt legate de experinta mea de viata si de mama cu copii.
Un sfat sanatos si pentru tine: focuseaza-te pe carte azi si intr-o buna zi vei intelege, de ce insist atat sa invatati la varsta asta!

Eu am terminat liceul! Nu cred ca toată lumea trebuie sa fie eminenta! De 9 si 10

Nici nu am spus ca trebuie sa fie eminent cineva, ori sa toceasca pe rupte, doar ca la 15 ansori este importanta scoala, odihna, dezvoltarea fizica si pishica, nu pierdutul noptilor pe site-urile de socilizare sau relatiile de urmarit baieti si fete.

Va trebui sa inveti sa accepti asta pentru ca este natural si firest. Toti oamenii vin si pleaca

Mă odihnesc mereu vreo 7 ore deci e ok. Mă dezvolt fizic destul că îmi place să ies la alergat sau să mă plimb ocazuonal și cu prietenii ies. Nu trebuie să asumi ceva dacă nu trăiești cu mine-n casă

Cand nu dai informtie corecta si completa, dar pretinzi sa ti se dea sfat bun, atunci iti asumi si raspunderea celor declarate, cu date incorecte si incomplete.

Se poate da un sfat bun fără răutate și cu dorința de a da Plus, ceea ce am zis are peste 100 de cuvinte, pare "complet" îndeajuns, decât dacă vrei să știi toată povestea mea de viață

Atunci sa-ti fie de bine, daca la cei 15 anisori cat ai, esti inca incapabila sa accepti un sfat de la un adult.