Salut! Aveți un prieten pe care l-ați ajutat de mai multe ori și i-ați dovedit că se poate baza pe voi.Cateodata va mai certați din lucruri mărunte și el tinde să vă scoată în evidență doar lucurile rele sau părțile negative.Ii veți spune că nu va place sa auziți doar ce ați făcut greșit și ii veti readuce aminte ce ați făcut pentru el.Atunci el va va spune că nu ați făcut nimic pentru el și chiar dacă ați făcut nu se pune pentru că "i-ați scos ochii". Cine a greșit cel mai mult? Cum treceți amândoi peste?

Pleca de langa el rapid! Nu-ti este prieten. Iti spun ca din august si eu am patit la fel. "Prietenul" tot am incercat sa-l fac sa inteleaga ca greseste, ca l-am ajutat, etc. Pana la urma s-a certat cu mine. La mine ca la mine dar s-a certat cu un prieten al lui ca a desfacut un suc ce urma sa fie dat la o masa comuna. I-am explicat ca pentru 6 lei cat era acea sticla nu trebuia sa se supere si sa nu-i mai vorbeasca. Idiotul a tinut-o pe a lui: de ce a desfacut sticla? Vai si amar!

Aici nu-i vorba cine a gresit mai mult sau mai putin, ca fiecare are dreptate in felul lui, iar daca sunteti cu adevarat prieteni foarte buni, nu va certati niciodata de la atata lucru, total nesemnificativ.
Intr-o amicitie reala nu se scoate niciodata ochii ce a facut unul pentru celalalt, fiindca totul se face din amicitie nu din obligatie sau interes.

Prieteniile de genul nu prea sunt de durata...
Parerea mea...
Sau, cel putin, eu in situatia ta, mi-am cam bagat ceva in ea de prietenie.

Sunt multi profitori. Tu ii esti prieten. Dar el nu-ti este prieten tie.
Am trecut si eu prin asta. Cand am vazut ca lucrurile nu se indreapta am renuntat la asa "prietenie".

Din cele oferite, acuzatorul poate fi de vină. Depinde de caz, de exemplu unul contrariu, poate am uitat o aniversare sau un lucru special, detalii mărunte, neatenție, etc.
Tot acest subiect depinde de caracter, în special pentru bărbați (din experiențe personale ca bărbat), acesta trebuie menținut drept la linie, în continuă îmbunătățire și constant mereu, nu doar ca să satisfacă niște plăceri cuiva (chiar și părinții sau partenerii de viață), dar pentru disciplina sa.
Prin fapte reale se dovedește că acești oameni cu caracter drept, disciplinat, sunt cei care conduc și de care cineva depinde de ei. Nu contează cele spuse din întrebare sau majoritatea vorbelor spuse în momente de furie sau supărare, prin caracterul celui disciplinat se arată cine se comportă copilărește, cine depune eforturi, cine face deciziile.