Salut.
Cand eram mic m a parasit mama, m a batut taicamiu. Acest lucru m a facut sa fiu strain vietii sociale. Imi place singuratatea, sa ma inchid in mine, sa lucrez singur si mi displace aglomeratia, iesirile seara cu prietenii, grupuri de socializare, sa mi fac prieteni, sa cunosc oameni. Pe la 17 ani n am crezut ca e o problema, dar studiind aceasta am aflat ca principalul motiv pentru care nu sunt in stare sa ma adaptez social nu este faptul ca nu mi place, ci se datoreaza faptului ca am fost traumatizat de mic, iar aceasta m a facut sa nu pot fi o persoana cat de cat sociabila.
Pe la 18 ani am incercat sa rezolv aceasta problema : m am inscris la diferite asociatii, mi-am facut prieteni din diferite grupuri sociale, m am imprietenit cu toata lumea., dar toate acestea n au fost decat purul comportament al mastii mele. O masca blanda si vesele, ascunzand tragedia din mine. Un an am tot incercat sa ma comport normal, dar intr un final am renuntat. fiindca aceasta masca mai avea putin si ma ucidea.
Cand ma intalnesc cu cineva, cand urmeaza sa cunosc pe cineva, cand povestim, cand ne zambim. ma simt ca si cum un credincios fumeaza o tigara deoarece absolut toata lumea fumeaza... simt cum fumul imi cuprinde tot trupul din interior cu fiecare cuvant, simt cum ma ucide cu fiecare minut ce trece intr o conversatie oarecare.
Trebuie sa merg la un pshiolog, dar pana atunci ce pot sa mai fac pentru a trece peste acest lucru?

Daca nu ai citit iti recomand cartea "labirintul codependentei" dar si "iesirea din labirint". Mai este un seminar al iertarii http://www.sfintiiarhangheli.ro/sa-ne-vindecam-iertand.
Si eu am probleme de relationare, insa stiu ca imi dispalce singuratatea. Daca te duci la psiholog, ai grija ce psiholog alegi. Trebuie sa simti ca poti vorbi aproape tot cu acea persoana. Eu am cautat si intr-un final am ajuns si la acel psiholog prin care simt ca lucreaza Dumnezeu. Sanatate si pace sufleteasca iti doresc

Salut. Aici poţi găsi un articol care sper să te ajute în situaţia în care te afli: http://www.jw.org/......guratatea/

Incearca sa fii cat poti de sociabil...desii ai incercat si parca te-a "deranjat "...e ok sa te simti asa mai ales daca ai suferit traumele respective. Eu iti recomand totusi sa mergi la un psiholog.El e expert in chestii d'astea si te va ajuta mai bine ca mine

Am avut un foarte bun prieten in liceu, din primul an. Nu avem nimic in comun si totusi ne intelegeam minunat. doar ca intr a 11 ma ignorat complet deoarece s a combinat in secred cu una.
M am simtit tradat si inutil. ma mir ca nu i m rupt gatul.
A fost vina mea. sa mi intoara spatele asa doar fiindca nu mai avea nevoie de compania mea?

Mi se face sila de dumnezeul vostru.

Nu te izola de oameni, izolarea duce aproape mereu la gandul de sinucidere. E foarte bine ca ai incercat sa iti faci prieteni, sa iesi, e foarte bine continua asa pentru ca tu asa esti cu adevarat nu cel ascuns si cu ganduri de sinucidere, ala e diavolul tau din tine nu tu. Si singura cale sa il alungi este doar Dumnezeu, iti spun din proprie experienta, la fel mi s-a intamplat si mie acum 1 an, la 33 de ani, cand nu prea credeam in Dumnezeu, iar in diavoli, Rai, iad, Judecata de apoi nu credeam deloc. Si printr-o experienta urata de viata, cand ajunsesem aproape sa imi iau viata, a aparut Dumnezeu care mi-a aratat pas cu pas cum trebuie sa ma salvez. Si am scapat si de diavol si de gandurile urate pe care mi le trimitea si de sinucidere si in final mi-am schimbat si viata:" Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii". Noul Testament Ioan 8 :12.

Crezi ca daca te sinucizi scapi de probleme, de frica, de durere? Crezi ca ajungi intr-un loc mai bun sau iti gasesti linistea? Nu. Ajungi direct in iad acolo unde vrea satana sa te aduca. Diavolii cunosc fricile tale cele mai mari si vor sti cum sa te chinuie in iad mai mult decat aici pe pamant cat esti inca in viata si inca te mai ajuta Dumnezeu. Daca aici crezi ca e greu, dincolo cum crezi ca o sa fie cand Dumnezeu nu o sa mai fie cu tine, n-o sa aiba cine sa te mai apere, o sa ramai numai cu ei, in singuratate si durere si nimeni, nici macar Dumnezeu nu o sa te mai ajute. Gandul sinuciderii nu vine niciodata de la Dumnezeu ci de la satana pentru ca Dumnezeu da viata, satana ia viata. Dumnezeu inseamna ajutor in viata de aici si dincolo viata vesnica:"Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac." Noul Testament, Ioan 11.Nu te mai gandi la sinucidere ca solutie de eliberare de suferinta pentru ca dincolo in iad o sa simti adevarata suferinta.

Primul pas si cel esential este spovedirea pacatelor proprii, toti le avem, singurul fara pacat e doar Dumnezeu. Marturisirea pacatelor la un preot este modul in care sufletul nostru se elibereaza de povara pacatului si alunga demonii care intra in noi si ne dau starile astea nenorocite. Prin spovedirea pacatelor, spui motivul, cauza, situatia in care s-a produs pacatul, cine te-a impins sa faci pacatul pentru ca multe pacate proprii sunt de fapt continuari ale pacatelor altora asupra noastra, dar in final noi suntem responsabili si am decis sa facem pacatul. Spune tot ce ai gresit si tot ce ti s-a gresit. Incearca sa gasesti un preot cu rabdare. Intotdeauna dupa spovedire m-am simtit cu sufletul eliberat si mai ales m-am simtit iertata imediat de Dumnezeu.

Apoi mergi la slujbele de Maslu, se tin vineri si sunt foarte bune pentru vindecarea de boli fizice, boli sufletesti, mergi intr-o biserica unde sa fie minim 5-6 preoti la slujba de Maslu.

Si al treilea pas este sa citesti zilnic cateva randuri din Noul Testament, nu Vechiul Testament cu legile evreiesti inumane de acolo. Noul Testament este aproape total cuvantul lui Dumnezeu, citeste macar Evangheliile au 130 de pagini. Nu te pierde prin normele bisericesti, prin posturi inutile, citire de acatiste, vizite la manastiri. Nu astea m-au facut pe mine bine, nu astea m-au salvat ci marturisirea sincera a tuturor greselilor mele pana la 33 de ani, slujbele de Maslu impotriva raului si citirea Noului Testament.

Si abia pe urma vei avea si tu forta sa invingi toate starile si sa nu te mai simti strain de oameni. Sa nu te lasi folosit, batjocorit, ai grija, departeaza-te de oamenii rai daca nu poti sa-i schimbi in bine. Sa nu te izolezi de oameni, porunca suprema a lui Dumnezeu a fost una singura:"Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii." Noul Testament, Ioan 13. Iubirea semenilor este singurul mod de a trai aici pe pamant, de apropiere de Dumnezeu si de a avea viata vesnica dupa moarte.

Eu asa l-am gasit pe Dumnezeu care m-a salvat m-a facut sa vad altfel viata si oamenii: "Şi veţi cunoaşte Adevărul, iar Adevărul vă va face liberi!" Noul Testament, Ioan 8. Roaga-te la Dumnezeu sa iti dea curaj si rabdare. Dumnezeu sa te ajute!

Daca povestea e adevarata e trista si lasa urme pentru toata viata indiferent ce ai face.Am trait ceva similar..parintii mei au murit amandoi intr-un an la diferenta de 8 luni..nu aveam decat 7 ani si eram in clasa a-I-a.M-am trezit intr-un orfelinat, intr-o alta lume care-mi era straina.De atunci am ineput sa fiu retrasa si de pe la 12 ani m-am afundat in lectura.Eram avida de cunoastere, dornica sa fiu in alte lumi, sa ma confund cu personajele.Am ramas cu placerea cititului care m-a ajutat sa inteleg lumea si sa ma adaptez.Imi aleg insa prietenii cu discernamant.Cred ca si pe tine, ca si pe mine lectura si munca te vor ajuta sa traiesti normal, dar aceste dureri vor ramane in sufletul tau asa cum ramane semnul dupa o arsura. Sper sa gasesti in tine puterea sa mergi mai departe..si pana la urma viata e frumoasa, invata doar sa te bucuri de lucrurile simple.Succes!

Sa vorbesti cu cineva foarte apropiat, sa citesti lecturi ..sa incerci sa te distrezi.Sa scrii un jurnal...
imi pare rau pentru tine...

Mergi la psiholog. Pana atunci alege-ti un prieten, nu 100, doar 1 cu care sa vorbesti si care sa te ajute cat de cat sa nu stai doar singur ca nu-i bine!

Este o poveste de viata care m-a impresionat,asa am fost si eu tot in situatia ta si mai grav,dar izolandu-ma am vazut ca nu imi este bine, am luat-o pe calea bisericii si in timp am vazut ca am trecut usor, usor peste, mai am si acum cateodata ceva, dar eu comunic, asta te sfatuiesc si pe tine sa comunici mult si sper sa treci peste ca este foarte greu, numai sa treci peste asa ceva intelegi suferinta altuia

Daca esti inchis asta e o problema mare..nu conteaza ca nu ai prieteni 100 sau 1000 macar unul sa ai si sa comunici deschis cu el sau ea. Nu toata lumea are prieteni, incearca sa te uiti in oglinda si sa zici "nu e vina mea ca sunt asa" pentru ca, chiar nu e! Stiu ca e greu sa zambesti la toata lumea sa fi vesel si sa nu poti sa socializezi nici intr-un fel cu ei. nu trebuie sa mergi la psiholog ca sa treci peste momentele astea. mai bine incearca sa iesi in lume..sa stai in parc si sa iti amintesti de clipele si momentele cele frumoase petrecute cu prietenii, nici eu nu-s genu de persoana sa aiba 100 de prieteni sau best friends. dar trebuie sa ai incredere in cineva care merita sa vorbiti deschis si sa-ti spui povestea...atunci o sa te simti mai liber cand imparti problemele cu cineva si acel cineva te ajuta...

Imi pare rau pentru tine, dar ar trebui sa socializezi cat mai muuult...Sa iti faci un prieten apropriat si ar trebui sa ai un diary

Incearca sa te imprietenesti cu o singura persoana foarte foarte bine... Si veti intelege atunci ca a avea prieteni este ok.

PS: Acel prieten trebuie sa aiba aceeasi varsta (+1,-1 ani), petreceti timpul cu acea persoana cativa ani... Dupa aceea cunoastei prieteni. Sper ca te-am ajutat.

Nu trebuie sa mergi la psiholog.Stii de ce esti diferit de ceilalti si nu socializezi? Pentru ca esti mai special decat altii, ai alt caracter, iar trauma din copilarie probabil ca te-a afectat foarte mult.Iti recomand un prietenumnezeu. Te va aculta mereu, Ii poti spune ce ai pe suflet, ca si cum ai vorbi cu un prieten.
pace