Salut, copii! Ce parere aveți de bărbații care dau in femei?

Nu-s barbati!

Ei nu se mai numesc barbati, ci gunoaie!

Nu au doaga

Nu cred ca se pot numi bărbați. Nu inteleg cum un bărbat (dacă se poate numi asa) poate sa ridice mâna in fata unei femei, care va dati seama ca nu are forța lui. Adică mi se pare foarte ridicol sa arați cât de șmecher ești tu in felul asta. Dacă ești asa bombardier da-ți parte in parte cu unul ca tine nu cu o femeie care clar e mult mai slaba decât tine și saraca nu are nicio putere in fata ta. Niște gunoaie ale societății, asta pornește din familie. Dacă îți educi copilul de mic nu ajunge in halul asta

E vreun bolnav psihic pe aici care să zică că e ok așa ceva?

Vrei parerea unui copil, este macar capabil sa aiba o parere personala despre ceea ce se intampla in jurul sau? Un copil invata viata exact asa cum o vede la parinti, exact asa cum o primeste. Cum traieste, devin reguli care raman modul sau de gandire.
Cand eram eu foarte mica, tata o lovea pe mama o arunca in strada, in fiecare seara venea beat sa faca asa. Pe atunci, eram sub varsta pentru scoala generala, si tata incepuse sa vorbeasca sa ma traga de partea lui, vorbea mult, pe toata lumea vorbea de rau, si cand vorbea de el se credea ditamai omu. Si totusi fapte bune n-am vazut de la tata, dar ce spunea despre altii am vazut de la el. Incepand scoala generala, mama incepuse serviciul, ma tinea treaza noaptea sa vorbeasca "la bautura". Eram foarte apropiata de el, si ma tinea in pedepse, ma starnise impotriva mamei vorbind urat despre ea. Mama era cea rea cu mine, ce ii facea tata ei, imi facea ea mie. Si cand ii ceream tatalui ceva, mereu vorbea de dz sau avea tot felul de "scuze" impotriva mea. Deseori ma pedepseau amandoi, si niciunuia nu i-a pasat de viata mea sau situatia scolara, nu astea au fost motivele, ci erau ei mereu deranjati cand ma "jucam" eu. Nu i-am inteles niciodata, deci revenind la "tata da in mama", desigur ca tata a ajuns sa fie dusmanu meu si s-a apropiat de mama cand am devenit adolescenta. Deci, da tata a ajuns sa dea in mine sa ma trateze ca pe un dusman, sa ma urasca sa ma deteste sa vorbeasca oribil si alte din astea, nu aveam viata in afara casei, asa traisem asa stiam viata. Deci ca fiind fata, tata a ajuns sa-mi faca niste "faze" din alea cu atinsu, mai radea de mine cu baieti cam de varsta mea.
Copilu nu poate avea o parere despre ceea ce se intampla, decat sa se teama de tatal sa il vada ca pe ceva rau pentru ca face asta. Pe mine mama ma starnise contra "bauturii" stiam ca din cauza asta tata se comporta asa, e un vis de copil sa crezi asa ceva, pentru ca tata n-a fost beat cand radea de mine si isi amintea ceva care imi facuse la bautura. Aia e doar un fel de putere, dar cu sau fara, e tot acelasi om. Si bineinteles ca tata mi-a zis si povestile alea ce le facea altor fete si femei cand era copil.
Sa ai un asemenea tata e ca o pedeapsa pentru un copil, pentru ca uneori este tot ce stie "tata" sa faca. Si cand copilu nu poate avea altceva real in fata sa, sa vada ca exista ca se poate, ramane blocat in pedeapsa care o traieste. Si atunci vede pe altii care au lucruri care si le doreste dar el poate avea numai pe "bataie de la tata".
Eu personal nu-mi fac pareri despre oameni, trebuie sa stiu mult pe cineva sa vad in ce categorie sa il pun intr-un final. Deci zicand de la varsta asta, omu care o face o data o va face mereu, pentru ca daca nu se schimba lucrurile el va avea "libertatea" de a continua. Este ca orice lectie invatata, practicata, o faci odata vezi ca "merge" si o stii, o faci iar, devine obicei.