Nu aveti cateodata impresia, nu simtiti ca mai mult in viata aceasta suntem obligati sa facem ce nu vrem, si mai putin facem ce ne dorim, libertatea de decizie, alegere? Aici vorbesc de parintii care isi obliga copiii sa faca ce nu vor, un lucru grav zic eu si o mentalitate invechita-penibila (de bunici nu mai vorbesc). De ce credeti ca este asa, predomina pana-n maduva oaselor aceasta mentalitate? Voi ati fost pusi in situatii de a face ce nu doriti? Cum va/v-ati simtit? (vorbesc de lucruri serioase nu de scoala, curatenie ).

Fericiti fiti voi cei care nu sunteti obligati sa faceti ce nu vreti !
Un inceput frumos de luna mai sa aveti!

Viata omului normal e simpla:
Te nasti- Mergi la scoala- Iti iei un serviciu- Faci copii- Te pensionezi- Mori
Frumos, nu? Chiar daca nu te obliga nimeni sa parcurgi acesti pasi, acestia sunt inradacinati adanc in educatia noastra, iar oamenii din jurul tau te imping sa continui sa mergi pe aceleasi drumuri, strabatute de mii de ori. Vrei sa fii muzician, actor, antreprenor, bodybuilder, fotbalist, etc., nu-i nimic, societatea iti va darama toate visele, te va face sa te simti ca un rahat, te va modela si spala pe creier si te va trimite la plimbare. Iti va arata,, calea cea buna", adica sa iti iei,, un serviciu adevarat". Cel putin 90% din populatie o sa lucreze pentru altii. Nu ne traim visele, ci suntem angajati de altii sa le construim pe ale lor. In viata suntem obligati sa facem multe chestii, chestii pe care nu vrem sa le facem, dar trebuie.

Buna! Uite, de exemplu eu am fost un copil care a pus piciorul in prag inca de la o varsta destul de mica. Si ei au avut tentative de "predominare" asupra mea, dar intodeauna am facut ce am vrut si am ales singura calea pe care vreau sa merg. Nu stiu daca a fost neaparat bine si nici nu stiu daca imi pare rau... pentru ca la momentul respectiv a fost ceea ce mi-am dorit sa fac. Si din punctul meu de vedere au procedat corect lasandu-ma intr-un final sa aleg ce vreau. Oricum, orice situatie ar fi fost am fi dat vina pe ei. Este ceva pur omenesc, ceva ce vine natural sa dam vina pe parinti. Daca ne-a lasat sa facem ce vrem spunem ca nu i-a interesat de noi, daca faceam dupa placul lor spuneam ca ne-a distrus fericirea si tot asa... Dar, as fi un parinte care as lasa copilul sa aleaga singur calea, am obligatia de a-i arata ce-i bine si ce-i rau, dar el sa aleaga si sa se dea singur cu capul de pereti in viata sa cunoasca cu adevarat viata, chiar daca pare "dur" este cea mai corecta si realista cale de a trai in lumea asta.

Parintele trebuie sa-si invete copii in primii "sapte ani de acasa": cum sa faca primii pasi in viata, cum sa deosebeasca binele de rau si mai ales cum sa se comporte cu altii (in societate).
La scoala elementara trebuie invatate notiunile de baza minim-necesare in viata, dar in joaca, starnind interesul copilului. Este necesara insa si introducerea invatarii notiunii de disciplina si auto-organizare.
In clasele gimnaziale trebuie dezvoltate cunostintele cumulate pana atunci, astfel ca in copil sa apara interes inspre anumite directii, care sa-i devina chiar un hobby. In clasele de liceu si dupa, copilul trebuie indemanat si sprijinit in dorinta lui de interes deja pornit.
Dupa terminarea studiilor, tanarul/a va fi bine lansata intr-un domeniu de interes unde se va putea afirma si mandri cu cunostintele deja acumulate si isi va face activitatea mult mai bine decat ceilaltii.