Salut oameni buni,as vrea sa incep prin a spune ca,daca esti homofob/a,nu iti bate capul ca sa comentezi aiurea, nu merita.
Am 18 ani, si sunt bisexual.Am realizat asta de la varsta de 9 ani,mda,nasol rau de tot.
Problema mea este urmatoarea, si as avea nevoie de niste sfaturi de la niste oameni cu mintea deschisa.Sufar dupa un baiat heterosexual, deja se fac aproape 6 luni de cand sufar dupa el.Nu ii o simpla suferinta din dragoste,am ajuns sa iau tratamente pentru psihic si sa merg la un psiholog, dar totul in van.Am o atractie puternica fata de el, pot zice ca sunt obsedat dupa el.Mentionez ca eu si cu el am fost niste prieteni nemaipomeniti, ne-am atasat foarte tare unul de altul si am tinut foarte mult unul la altul.Il cunosc de mai bine de trei ani, iar acum 5 luni i-am marturisit sentimentele mele fata de el.Motivul pentru care am facut-o a fost pentru ca,facea multe glume cu tematica gay cu mine,flirta cu mine, stateam unul in bratele celuilalt si multe alte chestii.Va imaginati ca deja imi trecea prin minte: Sigur am ceva sanse cu el.
Incet,atractia mea fata de el incepuse sa fie din ce in ce mai puternica,incepusem sa-l iubesc,stiam ca intre noi ii ceva foarte special.Aveam aceleasi gusturi,acelasi aspect,telepatie,pot sa zic ca ma vedeam in el ca intr-o oglinda,a fost o persoana foarte speciala pentru mine.A sosit intr-o vreme ziua in care sa ii zic ce simt cu adevarat pentru el,credeti-ma,blestem ziua aia si ma mustra constiinta in fiecare zi..."De ce i-ai zis,tampitule?".I-am spus prima data ca sunt bi. Okay,nu a reactionat urat,pana ce i-am zis ca am un crush foarte puternic pe el.Mi-a zis ca este straight si ca nu simte acelasi lucru pentru mine,asa cum simt eu pentru el.Din momentul acela,mi s-a invartit lumea in jurul capului si am simtit cum imi dispare toata fericirea pe care am avut-o...Mi-a zis ca putem ramane prieteni,si am acceptat pe moment,eram foarte tensionat.Iar dupa scurta vreme,i-am zis ca trebuie sa ne vedem de-ale noastre, ca nu sunt in stare ca sa mai duc o prietenie normala cu el.De-atunci,incepusem sa ne ignoram reciproc.
Iar dupa cateva zile,o colega de-a mea avea o auditie la scoala de arte,isi dadea examenul de actorie si m-a chemat ca sa ii fac niste fotografii,sunt fotograf.Zis si facut,in ziua urmatoare am fost acolo, ca sa ii fac pozele.Pe cand sa ajung acolo,in sala,l-am vazut si pe el,cu aparatul lui de fotografiat (si pe el il pasioneaza fotografia).Mi-am intrebat prietena de ce l-a chemat si pe el,ea mi-a zis ca, fara motiv.Imaginati-va ce tensiune era in sala aia intre mine si el,era oribil.Iar dupa eveniment,prietena noastra ne-a chemat pe mine,pe inca o prietena si pe el la un suc, ca sa sarbatorim intrarea colegei noastre la actorie.Eu nu m-am simtit bine deloc intre ei, fierbeam pe dinauntru si muream incet.La final,i-am zis tipului sa stea departe de mine,deoarece imi facea rau,chiar daca nu voia...Iar pe cand am ajuns acasa,am facut o criza,un atac de panica, si am inghitit un pumn de pastile.Nici nu am mai stat pe ganduri, am innebunit efectiv.Intr-un timp atat de scurt,nici nu mi-am imaginat unde as putea ajunge cu tipul asta,dintr-o prietenie atat de frumoasa,sa ajung,la asta?
Am inceput sa imi pierd cunostinta,dar parca intr-o secunda,m-am trezit la spital cu mama langa mine,plangea de rupea saraca...A fost groaznic.Dar credeti-ma oameni buni,cand ajungi sa fii in stare de o tentativa de sinucidere,chiar nu iti mai pasa de restul,atata durere acumulezi.
Cand am ajuns acasa,am avut pe telefon o gramada de apeluri,de la prieteni,de la rude,chiar si de la el...Mi-a trimis un mesaj spunandu-mi cat de oribil a fost sa auda cum ca m-am sinucis,mi-a mai spus ca din momentul acela a intrat in depresie.
Dar am sa las restul intamplarilor, deoarece sunt foarte multe.Pana in prezent,am avut foarte multe conflicte cu el,iar in prezent, nu ne suportam reciproc.Am inceput sa il urasc si sa ma scarbeasca foarte tare,dar inca sufar extrem de mult dupa el si stiu foarte bine ca inca il iubesc...Dar el nu mai stie nimic de mine,isi petrece viata si are prieteni buni cu care umbla. Vreau sa mai zic ca,inainte sa il cunosc,era o persoana foarte timida, iar cu timpul am tot iesit impreuna pe-afara si i-am prezentat prietenii mei.Acum ii foarte sociabil si se simte bine cu noii lui prieteni,in timp ce eu am devenit antisociabilul si sa nu mai suport pe nimeni, am devenit o fire foarte rece.De cate ori am vorbit urat cu mama,cu bunica,si le-am auzit plangand de suparare,o auzeam pe mama cum discuta cu ai mei:"Ce a patit copilul asta? Ii grav,foarte grav,si nu vrea sa-mi spuna!". Numai cativa prieteni stiu de latura asta ascunsa a mea, restul nu stiu nimic.Va rog,am nevoie de ajutor,chiar nu stiu cum sa trec peste asta,nu gandesc lucid deloc,sunt zapacit,mananc si dorm putin,sunt distrus efectiv... Dintr-un baiat bun,ambitios,optimist si calm am devenit un tip nemilos,rece, rautacios si scarnav.Am prieteni cu care sa imi impartasesc durerile,repet,merg la psiholog si iau tratamente,dar nu se schimba nimic in bine, simt ca ii grav si ca totul devine din ce in ce mai groaznic.Va rog sa-mi scuzati dramatizarea,dar simt nevoia sa o fac, asa ma mai linistesc si eu cat de cat.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook