| Lukasz a întrebat:


Pot sa incep prin a spune că sunt mega prost, după definiție vorbind. Am o viață de rahat, nu in sensul că trăiesc pe strada, dimpotriva chiar, am condiții excelente. Dar sunt foarte leneș, nu știu să fac nimic decât să pierd timpul. Sunt o dezamăgire in ochii mamei mele. Desi cred că este si vina ei puțin. De mic nu am fost lăsat să fac ceva singur, tot îmi făcea ea, mă ținea în puf, ai am ajuns azi să nu știu face nimic. Am un 2 la fizica SI azi ne-am certat toată ziua. Incepe sa urle la mine ai să mă facă idiot la toate chestiile banale, ai merit asta, dar nu am nici o reacție, in primul semestru am avut media 8, 23. Fiind pe locul 5, dar având niste colegi slabi. Mâine e ședința parinte-profesor-elev. Ea nu poate deoarece pleacă undeva. Dar mă tem că mă voi face de râs. Sunt zilnic subiectul de gluma al colegilor, sunt un retard ținut în puf ai mi-o merit. La școală an scăzut de la media 9.47 la 8.23, iar la anul am capacitatea, iar eu la matematica sunt bata orice metoda as incerca nu îmi intră în cap. Nici mama nici tata n-au servici, tata lucrează în altă țară ai îmi oferă tot, însă eu îl dezamăgesc. As vrea sa dispar, să dorm continu si sa nu mai deranjez pe nimeni. Sunt extrem de timid, dar câteodată confundat cu prost, cred că așa si sunt. Starea mea de sănătate nu este buna. Am infecții la gat cam tot timpul anului. Chiar nu știu ce să mai fac. Știu, sunt un leneș care trăiește în puf si își plânge de milă, dar nu mai știu ce să fac. Nu as vrea sa îmi văd viitorul, viitor petrecut în alte țări departe de familie pentru că sunt un incapabil. Asta a fost, v-am spus tot descarcandu-ma aici, că în fața mamei mele nu mai am curaj să vorbesc, pe bună dreptate. Mă puteți înjura dacă vreți, am vrut doar să mă descarc ai nu mă poate ajuta nimeni prin niste simple vorbe.

Răspuns Apreciat de Editori
| denisTiky a răspuns:

Stiu ca nu te pot ajuta eu foarte mult prin simple sfaturi. Ai putea sa incerci sa te pui cu burta pe carte daca vrei medii mari, 8.23 nu e o medie rea, ba chiar este buna. Notele nu conteaza asa de mult, am prieteni si rude de varsta mea care sunt la liceu si nu le place o anumita materie, trebuie sa te concentrezi mai mult pe ceea ce te pasioneaza. Nu te incapatana, ca nu te ajuta. Iar materiile care nu iti plac (in cazul tau fizica, sau ma rog, presupun ca nu iti place daca ai luat 2) poti sa inveti sa iei un 5 sa nu te lase corigent. Nu te gandi ca nu ai sens sau rost in fata mamei tale, sau al tatalui tau, si eu traiesc acelasi lucru, tata e departe si munceste, mama acasa si mai mereu ne ciondanim de la orice nimic. Problema la mine e ca m-am apucat de fumat. In rest imi vad de treaba mea.
Deci, in concluzie, cam ce am vrut eu sa iti spun a fost ca nu trebuie sa dai atata atentie la ce nu iti place, si sa faci doar ce te pasioneaza. Restul materiilor ti-am spus, macar invata de un 5 sa nu fii corigent. Succes!

9 răspunsuri:
| Emma30555 a răspuns:

Îți faci prea multe probleme și ești prea dur cu tine. Nu te mai critica atât. Sa ști ca prostii nu se cred prosti niciodată, apoi nu mai fii atât de critic cu tine, ești doar un copil, faci și tu ce poți, nu te mai condamna atât, de aia te si simți asa rău. Uneori eu dau vina pe părinți ca fac presiuni prea mari pe copiii lor, eu cred ca o sa te descurci nu ți mai face probleme. Acum ești mic și toate lucrurile te afectează pentru ca nu ai experienta de viata și nu știi cum sa gestionezi problemele, dar nu trebuie sa te simți asa copleșit, fii mai lipsit de griji și bucura te de lucrurile bune din viata ta.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Ia de-aici și te lămurește...
http://psihointegrativa.ro/mama-abuziva
Si mie mi-a dat cineva și la rândul meu am avut parte de așa o mamă...

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Hei, dar tu ai un talent deosebit la scris.
Stilul tău de a povesti este frumos și stârnește interesul.
Te-ai gândit vreodată să scrii o carte? E păcat să-ți irosești talentul.
Scriitorii, în general, sunt leneși, dar gândesc mult și se exprimă frumos.
Ia apucă-te de scris (macar juma de pagină pe zi)!

| Raducons a răspuns:

Stai linistit la varsta ta faci destul ca mergi la scoala, nu stiu ce ai vrea sa faci, ai timp si de munca nu -ti face griji.
La matematica poti sa te pregatesi de pe internet sunt filmulete in care se explica destul de bine.Majoritatea nu stiu sa faca nimic la 13 ani, sunt si oameni mari care nu stiu sa faca nimic.
La tine probabil atmosfera in casa este proasta si ai vrea sa pleci dar nu ai ce face deocamdata.Nu ai de ce sa te simti vinovat chiar nu ai cu ce sa ajuti acum.

| Laura927 a răspuns:

E hai ca nu e atat de rau..ai medii bune ..altii stau mut mai rau la capitol scoala, fii serios nu esti o dezamagire, te afli intr-o rutina normala de elev.
Cu totii ne-am simtit asa de nenumarate ori..cand esti adult rezolvi sentimentul asta de depresie cu o iesire in oras, o sticla de ceva tare..pleci intr-o mica excursie in mijlocul saptamanii.
Dar cand esti in scoala nu dispui de metodele astea de a iesi din starea asta ..nici nu poti cere parintilor sa te scoata 2 zile intr-o mini-vacanta ca na "ei patesc tot ca tu sa nu ai griji si sa inveti"nu isi dau seama ca pentru un copil rutina este la fel de grea ca si pentru un adult.
Chiar daca esti mic ai problemele tale ..chiar daca atunci cand cresti o sa ti se para problemele de acum nimic toata pe langa problemele care o sa le ai cand vei fi adult, dar pentru tine in momentul asta sunt problemele tale si sunt importante.
Toti suntem capabili de a face tot ce ne propunem, nu trebuie sa iti distrugi increderea in tine pentru niste note si niste colegi care mai mult decat probabil nu ii vei vedea dupa liceu...
Cred ca ar trebui sa iesi singur la o plimbare sa te reculegi putin.
Vorbeste cu mama ta, ea te iubeste de aia te-a tinut in puf.
Zi-i clar intr-un moment in care o vezi mai linistita."ma mama ma simt parasit, am nevoie sa facem ceva impreuna ca si atunci cand eram mic. Orice, hai la o plimbare"
Ai sa vezi ca o sa iti fie alaturi, vorbeste-i din suflet.O sa fie bine ai sa vezi, da-ti timp.

| aADI a răspuns:

Ține capul sus, totul o să fie ok.

| LarissaLary189 a răspuns:

Uite, daca vrei poti sa imi dai un mesaj in privat aici, si poti in felul asta sa te descarci. Iti pot da niste sfaturi sau pot sa te calmez... Daca vrei, bineinteles

| Hemeraa a răspuns:

Cam tarziu iti raspund, totusi sper sa te ajut.
nu te mai invinovati, pentru ca nu e vina ta deloc, incearca sa faci o schimbare daca vrei ca ceilalti sa nu te mai considere rasfatat. Cu scoala. straduieste-te sa fii atent la ore si sa iti faci temele zilnic, incearca sa faci un program dupa care sa ai timp de tot ce iti place, chiar si activitati recreative. TIMPUL E PRETIOS! NU UITA ASTA!
Eu sunt sigura ca vei reusi daca iti doresti cu adevarat!
si daca ai nevoie de ceva, lasa un mesaj.

| Anonima72747273 a răspuns:

Te inteleg.