Salut, probabil nu va fi o întrebare aici!
Vreau să vorbesc cu cineva atât de mult, dar nici nu am cu cine. Uneori ma întreb,poate nu m-am născut in perioada care trebuie, poate societatea aceasta nu este pentru mine, pentru ca chiar nu ma regăsesc nicăieri.Suntem atât de rai, fățarnici, putrezi in suflet.Ca nu mai știm ce valoare are bunătatea, dragostea și respectul.Nu mai știm ce importantă are familia și in deosebit părinții.Poate nu toți au relații bune cu părinții,dar ei sunt unicii oameni in lumea asta care au îndurat atâtea greutăți și probleme ca sa ajungem unde suntem astăzi,poate n-au mâncat ei acea ultima bucățică de pâine ca sa o mâncam noi, și nu mai știm despre nopțile in care plângeau pentru noi. Uneori ma gândesc la un lucru, chiar prea des. Oare părinții mei sunt mândri de mine unde am ajuns acum? Oare nu i-am dezamagit cu ceva și ei tac. Ma credeți ca niciodată nu le-am spus acele cuvinte"va iubesc" și nu știu de ce.Au făcut atâtea pentru mine, și mereu plâng când îmi imaginez câte au îndurat cu mine și de câte ori am văzut-o pe mama plângând, de câte ori mi-au fost alături și ei sunt unicii care au crezut in forțele mele și chiar dacă greșeam ma iubeau la fel de mult.Nu mi-aș imagina sa rămân fără vreun părinte, ei sunt totul pentru mine. Părinții soțului nu ma iubesc de loc, și uneori așa am nevoie de putina dragoste și eu realizez ca doar părinții mei ma vor iubi și îmi vor fi alături pana la final. Înțeleg ca părinții sunt îngeri pe pamant. Iubiți-vă părinții cât ii mai aveți in viața! nimeni nu va dorește binele așa cum ei.Am impresia sa rămân fără ei parca nu va fi sens sa mai traiesc și voi aștepta ziua când voi pleacă și eu la ei acolo sus ca nu voi avea ce face aici pe pamant.Plâng chiar și acum când scriu asta, știu ca nu este ok, ca poate am probleme. Dar nu am cui sa ma plâng și nimeni cred ca nu ma va înțelege.Cred ca mama cu tata sunt cei mai buni oameni care i-am întâlnit in viața asta,cei mai sinceri și cuminți. Uneori plâng noapte și-nainte de somn, și ma rog lui Dumnezeu sa ia ani de la mine și sa le dea lor, doar sa îmi fie alături mai mult timp.Sa ia sănătate tot de la mine doar sa fie ei sănătoși.Ca sa ajung intr-o buna zi și ei sa fie mândri de mine și de reușitele mele..Nu știu daca o sa ma înțeleagă cineva aici! Dar nu pot descrie durerea ca voi rămâne intr-o zi fără mama sau fără tata. Eu mereu zic ca mama cu tata sunt icoane sfinte pe tru mine.
Și nici soțul, nici părinții lui, nici fratele, nici cumnata care îmi este ca o sora. nici unul din ei nu ma va iubi așa de mult ca părinții. Ei au făcut totul pentru mine, ba chiar mai mult uneori. M-au crescut din puținul pe care l-au avut.Și au semănat in mine tot ce au ei mai bun.

Mai, am citit tot si sincer, cred ca tu nu stii ce vrei fiindca textul d emai sus este o totaa contardictie.
Pari a fii un copil de scoala generala, care se plange ca nu are cu cine vorbi, nu are prietene si este singura, dupa care subit ne spui de cat iti iubesti tu parintii si cum plangi ca nu sunt langa tine.
Ce te determina sa nu deschizi gura si sa le spui: "te iubesc mama, te iubesc tata"?
Telefon si video exista, si sunt slava domnului zeci de aplicatii gratuite, daca stai la un camin sau esti departe de ei.

Buna.Stai linistita, pe toti adultii care ajung sa aiba copii ii lovestea realitatea la un moment dat, trecandu-le prin cap inclusiv gandurile scrise de tine aici. Apoi, de ce nu iei in considerare sa iti suni parintii si sa le spui fix asa cum ai descris aici? Sau macar trimite-le un mesaj, daca vocea nu te tine sa te destainui asa.Nu e deloc greu, ba chiar e tragic ca in era comunicarii 24/24 am devenit mai reci si mai superficiali in relatiile cu ceilalti.Maidegraba cand o scrisoare ajungea in cateva luni oamenii stiau ce inseamna sa comunici.

Iar postarile ar trebui sa fie sub forma de intrebare.

Am totuși o nedumerire.

Mai întâi spui "Vreau să vorbesc cu cineva atât de mult, dar nici nu am cu cine"

Apoi scrii o pagină despre cât de mult îți iubești părinții (ceea ce este foarte bine), despre soț, despre frate și despre cât de bine te înțelegi cu cumnata ta.

Și acum nedumerirea: Cum nu ai cu cine să vorbești dacă ai atât de multe persoane apropiate și iubitoare în viața ta?

Este foarte bine ca ai atata apreciere si respect pentru parintii tai. Dar mi se pare poate o idee prea mult. Pentru ca invariabil la un moment dat o sa-i pierzi. Eu ca parinte nu as vrea ca fiica mea sa fie devastata cand eu nu o sa mai fiu. Nu vreau sa ii creeze asta o trauma. E natural, trebuie sa inteleaga si sa treaca peste.

Si e important ca atunci cand se va intampla asta sa nu ramana in viata ta un gol pe care sa nu il poti umple cu nimic.

Nu stau sa citesc tot, dar îți urez bine.

Percepția ta e greșită.
1. Cine spune că nu știm ce valoare are bunătatea, dragostea și respectul? Tu? Ceea ce ai spus aici, nu e neapărat fals, dar nici corect nu e. Daca te referi la oameni de nimic cu nu prea mult creier, deși doare, e ironic sa ai așteptări de la ei. Cum ceri unui om care nu înțelege ceva sa faca ceva corect? E ca și cum eu ți as cere ție să construiești o casă de la 0. Daca știai, o făceai, dar daca nu știi, nu faci. Daca te referi la oameni pe care chiar îi poți numi,, oameni ", e chiar din contra, ce ai afirmat e total fals. Oamenii cu creier apreciază respectul, bunătatea și dragostea tocmai pentru că știu în ce lume trăim.
2. Nu ți se pare că ești ironică? Spui că ții la părinții tăi și că au făcut multe pentru tine, dar nu ai spus,, te iubesc " până acum. Așa că, întreb și eu tot la fel cum te plângi tu, nu ți se pare că ești exact ceea ce urăști cel mai mult? Cum îți exprimi tu bunătatea fata de dragostea lor și bunătatea lor?
3. Părinții nu inseamna totul. Nu toată lumea are nevoie de genul ăla de dragoste. De ce spui că părinții tăi sunt mereu alaturi de tine și o să te iubească mereu? ( nu contrazic afirmația ta ). De ce nu spui :,, hei, soțul mă iubește și mă simt bine! ".
Părerea mea, trezește te din lumea asta fictivă a ta. Descrii ceva rău și apoi efectiv spui ce faci tu, având exact același sens.