Salut, TPU.
Am 15 ani și nu ma înțeleg deloc cu familia mea, absolut deloc. Mama cu tata s-au certat când aveam 4 ani și s-au despărțit, acum stau cu tata și mama nu îmi mai răspunde la telefon pentru ca ea crede ca vreau alocația pe care trebuie sa-mi o dea...
Cu mama vitrega nu ma înțeleg deloc, azi se comporta frumos, mâine sau poimaine urat. Mereu găsește motive sa ma certe, sa se ia de mine, sa tipe la mine. Ea ma întreabă de ce nu vorbesc cu ea sau dacă sunt supărat, dar dacă duc vorbea despre astea începe sa tipe la mine și sa schimbe subiectul.
Intr-o seara, m-am certat cu ea din cauza școlii și peste câteva ore vorbeam cu tata la telefon si râdeam si ea mi-a spus: ca și meriți sa rada tactu cu tine.
Și nu e tot. Tata e la fel, se comporta urat in fiecare zi cu mine, nu pot sa vorbesc cu niciunul sa le zic ce am le suflet sau cum ma simt sau visul meu de a ajunge fotbalist sau chestii de genul... nu stiu ce sa fac.
Unele lucruri, adică foarte multe dintre lucruri le iau pe banii mei, nu pot sa le cer bani uneori. Dacă am nevoie pentru scoala, trebuie sa fac bani. Dacă am nevoie de ceva in camera la mine, la fel. Ma simt foarte singur și foarte închis in mine, prietenii intr-un fel sau altul m-au lăsat și ei, nu am cu cine sa vorbesc.

Îmi pare rău pentru ce ți-se întâmplă, nici eu nu am o relație frumoasă cu părinții mei. La mine este vorba de foarte multă ignoranță, mama este preocupată cu altele și parcă nu exist pentru ea, iar tata sincer mă respinge mai mereu, dar sunt unele momente foarte rare când este amabil cu mine. De cele mai multe ori însă, mă judecă pentru faptul că sunt retrasă și că sunt mai "neascultătoare" ca să spun așa. Uneori devine cam prea nervos, dar asta este o altă poveste.
Este trist că mama ta nu vrea să îți mai răspundă la telefon, iar cea vitregă este atât de cicălitoare cu tine. Nu prea înțeleg sincer de ce unii părinți vitregi nu pot fii afectuoși cu copii lor vitregi. Până la urmă, odată ce te căsătorești cu cineva care are copii, nu trebui să-i iubești și copii?
Ți-aș recomanda să încerci să lași de la tine puțin pentru mama ta vitregă. Să fii amabil cu ea și sociabil, nu ești obligat însă să vorbești toate secretele cu ea. Vorbește până la un anumit nivel la care ești tu de părere că trebuie. Poate părea greu să îi suporți comportamentul. Crede-mă că și mie îmi este foarte greu să-mi tolerez părinții. Îmi vine să le urlu în creier "De m-ați mai făcut, dacă parcă sunt o străină pentru voi?! "
Dar atâta timp cât încerc să îmi țin reproșurile și sentințele sub control, nu are ce rău să iasă din asta. Gândește-te că nu aduce nimic bun dacă îi întorci vorbele mamei tale vitrege sau dacă te iei la ceartă cu ea. Poate că nici să lași de la tine nu pare să fie foarte avantajos, dar indirect te va ajuta. Vei ține conflictele "sub control" ca să zic așa și vei face apele să se liniștească cât de cât între voi.
Cât despre visul tău de a deveni fotbalist, este unul foarte frumos! Și cred că dacă te vei strădui și vei lucra mult pentru acest vis, vei reuși să ajungi fotbalist și vei reuși să ai tot ceea ce îți propui tu. Și eu am multe vise care mi-se par prea imposibile pentru o antisocială ca mine. Zilnic mi-se spune că nu am pentru ce visa, că visele mele nu au niciun sens și că trebuie să le las baltă pentru că mai rău îmi fac dacă continui să visez. Dar eu nu cred deloc asta. Visele nu te fac slab, sau o persoană banală, eu chiar cred în visele mele, visele tale și visele tuturor!
Și vreau să te fac să crezi și tu în tine pentru că așa este cel mai bine. Vei vedea că vei reuși. Ai mult de lucrat, dar dacă îți dorești cu adevărat, nu există eșec. Fii tare și rezistă. Vor fi multe persoane care te vor dezamăgi în viață, dar gândește-te că vei întâlni și persoane pentru care toate clipele de durere trăite vor deveni clipe fericite.