Am o problemă pe care nu o pot spune nimănui din cercul meu de cunoscuți. Am 23 ani și am fost crescută de o mamă care deși m-a crescut cum a putut, in cam multe situații striga la mine și îmi spunea atunci când nu făceam un lucru cum trebuie că "nu ești în stare de nimic" sau "nu ești bună de nimic" iar eu când încercăm să mă apăr spunea de fiecare dată că sa nu comentez la ea. Din cauză că urla la mine tot timpul, având în vedere că era a cam fost modelul meu in viața, eu am ajuns sa fac același lucru și anume sa urlu când mă cert cu ea. Înțeleg că poate nu a avut o viață ușoară când a fost la casa ei dar eu care nu sunt vinovată cu nimic, nu merit sa sufar și să fiu eu cea care înghite supărările ei. Am crescut drept o frustrată care nu a putut niciodată să își exprime supărările într-un mod mai ok când venea vorba de ea, ci doar prin urlat deoarece așa se exprima ea. Ceea ce as ruga comunitatea (ar fi perfect daca ar fi pe aici și cineva cu cunoștințe de psihologie) este sa îmi dea efectiv niste sfaturi legate de cum as putea sa pot sa îmi exprim emoțiile într-un mod adecvat și în același timp cum să mă pot maturiza din punct de vedere emoțional. Va rog frumos, nu am absolut pe nimeni cu care sa pot vorbi și nu vreau sa o iau razna sau sa ajung să îmi iau viața deoarece în momentul ăsta nu mai vad niciun motiv să continui sa trăiesc și chiar nu e o exagerare.
P.S. Am nevoie doar de răspunsuri serioase, nu de miștouri!

Mata bea alcool? Betia e moiv de cearta

Asta nu o sa schimbe cu doua, trei sfaturi, fiindcă ai crescut asa, ți-a întrat in caracter...
Cred ca mai bine e sa mergi la un pisholog cu diploma decât părerile de pe net...

Asta e genul de problema la care trebui sa lucrezi cateva luni cu un terapeut. Ca si inceput poti exersa ca atunci cand vrei sa iti exprimi o nemultumire sa folosesti schema asertiva.

acum te-ai simtit/De ce/ce iti doresti

Exemplu: Am fost trista (cum te-ai simtit) cand ai tipat la mine (de ce) si as vrea ca pe viitor sa imi zici ce te deranjeaza pe un ton calm ca sa putem discuta (ce iti doresti).

Exemplul2: Imi pare rau (cum te-ai simtit) ca am tipat la tine (de ce) si as vrea ca pe viitor sa imi semnalezi daca ridic tonul pentru c anul o fac cu intentie.

Asertivitatea e un concept care incearca sa descrie un mod de a iti vocaliza dorintele si nemultumirile intr-un mod fara ocolisuri incat sa transmiti ceea ce vrei sa transmiti dar intr-un mod diplomat, neagresiv

Acum, poate avem definitii diferite pentru conceptul de prieteni, dar mie imi pare ca nu ar trebui sa iti fie frica sa le spui ai dobandit niste obiceiuri negative de acasa si ca lucrezi ca sa te indrepti. Daca nu accepta lucrul asta iti sugerez sa iti cauti alti prieteni.

Și eu am trecut printr-o situație similară în legătură cu părinții. Dacă vrei să te deschizi cu cineva și să spui exact ce te deranjează și care sunt exact probleme pe care le ai ca și consecință a comportamentului mamei tele eu te ajut cu plăcere dar trebuie să știu exact care-i treaba pentru că ai fost vagă în ceea ce ai scris.

Și eu am trecut prin aceeași situație până să merg la facultate. Diferența e că la mine era tatăl. El și mama nu s-au înțeles aproape niciodată, iar în urmă cu 4-5 ani au divorțat. Dintotdeauna am fost acuzată ba de unul, ba de altul, că nu-i iubesc, că nu sunt respectuoasă etc. De când au divorțat, mama l-a înșelat și ne-a părăsit, el s-a schimbat total. E mereu nervos, niciodată nu îl pot mulțumii, vrea să stau 24/7 cu el, iar dacă vreodată incerc să fiu singură, să am timp pentru mine, îmi reproșează că sunt exact ca mama, că o să-l las baltă și că o să îmi înșel și eu soțul. Îmi spune mereu că sunt incapabilă, că nu sunt în stare de nimic. E dureros și m-a afectat enorm. Încerc mereu să îl înțeleg, dar pe mine nimeni nu mă înțelege. Nu mai zic că și aud constant din partea familiei tatei și nu numai, lucruri foarte urâte despre mama și nu este foarte plăcut. Am simțit de foarte multe ori că cedez, că eu nu o să pot să trăiesc niciodată, că nu o să fiu un copil obișnuit niciodată.
Ceea ce vreau să îți spun e că totul va trece. Nu știu exact câți ani ai, dar vei merge în curând la facultate sau îți vei găsi un loc de muncă și vei putea fi independentă. Încearcă să mai dai de la tine, să mai reduceți din certuri. Și știu că pare imposibil, dar nu mai pune la suflet cuvintele urâte, cu siguranță te iubește și când spune acele lucruri nu este intenționat. Focusează-te pe tine, pe un hobby sau pe școală și când vor trece vei avea timp să te vindeci. Eu aunt primul an de facultate și deja simt că încep să mă recuperez deși foarte greu.
Va fi bine. Ai grijă de tine și nu te da niciodată bătută.
Crezi că ai avea nevoie să vorbești mai mult cu cineva despre asta? Să te descarci?

Eu studiez psihologie la facultate. Sunt anul 1. Ce pot spune e ca și eu am fost crescuta la fel ca tine. Cu urlete și certuri din partea părinților mei. Înțeleg prin ce treci. Dar eu nu am lăsat asta prea mult sa ma afecteze. Tot ce nu le puteam spune părinților mei, le spuneam prietenilor, rudelor. Nu am lăsat cearta de acasă sa ma afecteze, pentru ca știam ca după poate fac ceva ce o sa regret.
Dar fiindcă sunt la început de drum în acest domeniu, îți recomand să mergi la un psiholog cu diploma, master, cu experiență.
Dar eu îți pot recomanda 2 cărți despre emoții, pe care le am citit și m-a ajutat sa înțeleg mai bine emoțiile pe care le avem.
Daniel Goleman- Inteligenta emotionala (coperta este verde cu un om pe ea)
Paul Ekman-emotii date pe față. Cum sa citim sentimentele de pe chipul uman. ( dacă îți place să citești.
Și eu as fi disponibila sa vorbim, având în vedere ca trecem prin aceeași situație.

Sper ca am fost de folos cu ceva?

Tu nu ai nimic! Tu esti sanatoasa la cap! Mama ta are nevoie de ajutor!