Am o problema, si va rog ajutati-ma cu bun simt. Eu nu sunt, mai bine zis, nu eram o persoana foarte sociabila, nu aveam prieteni in trecut. Acum in ultimii 2 ani jumatate incerc si chiar sunt mai sociabil, imi fac prieteni, etc. Din toamna sunt in anul II - student. Nu eram sociabil datorita ca am anumite probleme de sanatate, nu sunt perfect, etc. In scoala generala era dezastru cu colegii - aceia nici nu mi-au fost colegi, nu ma acceptau asa cum sunt. Din liceu lucrurile au inceput sa revina incet incet la normal. Vazusem si nu vazusem ajutorul colegilor. Ce a fost a fost, e in trecut. La facultate totul e ok, cred si vad. Persoane de treaba, sociabile, simpatice, care ajuta. Acum nu stiu unde gresesc eu, daca gresesc. Imi explicati si mie daca puteti, ce intelegeti prin expresia,, colegi / prieteni adevarati? ". Parca asa ceva nu mai exista, s-a intors totul cu capul in jos in lumea asta. Va intreb pe voi : De cate ori pe zi vorbiti cu colegii sau cu prietenii vostri? Exista o regula, litera de lege? In ziua de azi, sa vorbesti cu ei doar cand ai o problema? Acum poate ca exagerez eu, sau ce, parca toti se ascund, sau nu vor sa vorbeasca. Pe cand ii scriu la cineva,, Salut! Ce faci? " ori in secunda 2 iese, sau nu scrie nimic. Intr-adevar poate ca in anul I am cam exagerat si eu, mai tot timpul cand ii vedeam face-to-face sau pe mess/facebook intram in vorba cu ei. Unii mi-au mai aparut offline permanent, altii s-au pus din nou online permanent de cand am inceput sa nu mai vorbesc cu ei. Dupa ce ca in patru ani de liceu, mi s-a explicat cat de importanta e socializarea si sa ai prieteni, colegi, sa fi activ, acum parca totul e pe dos. In mine, in ultima vreme s-a instalat un sentiment, o stare de teama, de indecizie, nu stiu ce sa fac, daca fac bine sau nu. Ceva ma opreste cand vreau sa vorbesc cu cineva. De cand suntem in vacanta, de prin iulie, nu am mai vorbit cu colegii, doar am distribuit si dat like-uri pe facebook. Vreau sa vorbesc cu ei, dar ceva ma retine, nu stiu de ce. Oare fac bine, oare nu? Sa nu cumva sa zica ca sunt sacaitor, am chef de vorba. Oare chiar sunt adevarate si cat de reale vorbele,, Cu cat vorbesti, te vezi mai putin cu cineva, e mai bine"? Cu ce gresesc eu, oameni buni? Gresesc ca vreau sa vorbesc, sa fiu sociabil, sa am colegi, prieteni buni? Ce ziceti? Totusi sa nu vorbesc, si sa astept sa inceapa facultatea? Sincer sa va zic mi-e dor de colegi, vreau sa vorbesc. Stiu ca izolarea nu e buna, omul nu se dezvolta. Eu nu vreau sa fiu asa. Va rog ajutati-ma si raspundeti-mi si la intrebarile de mai sus in legatura cu voi, sa imi pot face o idee. Eu nu mai inteleg nimic. Daca vrei sa vorbesti cu cineva, de ce vorbesti si esti considerat sacaitor, daca nu vorbesti esti considerat ignorat, nesociabil. Asta e lumea in care traim. Orice ai face nu e bine. O zi buna si vacanta frumoasa sa aveti, cat mai e!

Multumesc de raspuns. Eu mi-as dori ca lumea sa nu mai fie asa de nepasatoare si individualista. Oricum, bine ai zis in penultima fraza. Sper ca totusi sa se trezeasca la realitate.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Buna! Ceea ce iti trebuie tie se numeste echilibru. Tu fara sa vrei cazi in extreme. Inainte nu socializai deloc,iar acum socializezi prea exagerat. Probabil ti-a placut ca oamenii te-au acceptat si ai putut sa interactionezi cu ei,sa-ti faci prieteni,dar ai inceput sa exagerezi. Si asta pentru ca esti inca timid. Poate nu iti dai seama,dar nu te-ai schimbat deloc. Nu actionezi spontan, din instinct si obisnuita asa cum fac majoritatea oamenilor. Tu faci ce sti ca trebuie. Ce ai vazut ca fac altii. Nu stiu exact cum sa-ti explic ca sa intelegi. Tu de fapt nu intelegi ce faci atunci cand socializezi. Nu esti flexibil. Esti ca o persoana care are replicile gata pregatite. Cand te scoate cineva din tipar nu mai sti ce replica sa dai. Aici e vorba de a te cunoaste pe tine si ati depasi problemele de timiditate. Eu am fost timida in generala si toata lumea isi batea joc de mine pentru ca eram cuminte. M-au luat de fraiera si ajunsesem atat de timida ca imi era frica sa vorbesc chiar si la telefon cu bunica. Nu ma interesa nici cum arat sau ce imi place. Cand am scapat de generala si de colegii aceia am zis ca trebuie sa ma schimb, sa ma deschid. Am inceput prin a observa lumea si ce e frumos in ea. Am descoperit ca imi vine foarte usor sa ma imbrac cu stil si ca imi place sa fac cumparaturi si sa fiu in trend. Am descoperit ca imi place sportul si sunt foarte creativa si spontana. Am descoperit machiajul, coafatul, vopsitul unghiilor.Cand am intrat la liceu eram o super tipa care se imbraca misto,se machia frumos si iesea in lume cu capul sus. Aveam personalitate si inca una foarte puternica. Dar nici nu stiam ca pot fi asa. Socializarea a fost cea mai grea parte. Pana nu socializezi nu ai prieteni. Iar daca nu ai prieteni nu iesi sa te plimbi sau sa te distrezi. Mi-a fost greu la inceput. Nu stiam exact ce sa fac. Am incercat sa fac ce faceau altii. Foloseam cuvinte cool,moderne,imi strigam colegii si prietenii cu porecle,radeam la glumele golanesti si incercam sa par cat mai dezlantuita. Dar nu a fost de ajuns. A trebuit sa ma descopar tot pe mine. Sa descopar cum sunt eu,cum imi place sa vorbesc si mi-am cautat cumva spontaneitatea. Ce voiam sa spun aia spuneam. M-am impus asa cum sunt eu. Si am fost acceptata. Si ma gandesc uneori cat de incuiata eram inainte. Iar venind vorba de prieteni si eu am prieteni binenteles. Dar nu intru zilnic pe mess sau facebook sa le zic buna si sa-i intreb ce fac. Cu cat cresti mai mult cu atat vorbesti mai putin pe mess sau facebook. Acum se poarta sa suni persoana in cauza si sa intrebi daca are chef de o ieseala. Eu nu-mi sun prietenii decat pentru asta. Ca o fac zilnic e altceva. Dar sun cu un scop. Nu sun sa zic buna. Cu colegii stau altfel. Pe perioada verii nu vorbesc deloc cu ei. Si nu e ca nu vorbesc eu. Nu vorbeste nimeni. Ne stim locurile. Suntem doar colegi. Avem program numai cu prietenii din afara scolii. Pentru ca in general aceia iti sunt prieteni adevarati. Colegii sunt acele persoane pe care oricum le vezi zilnic si legi o oarecare tangenta. Sunt persoane intermediare. Vorbim la scoala,ne mai vedem rar pe la un mall sau o cafenea si cu asta basta. Trebuie sa legi prietenii infara scolii. Si sa te descoperi pe tine. Sa le arati oamenilor cum esti tu de fapt. Si gata cu "salut, ce faci?" Iar un prieten adevarat nu este cel cu care vorbesti zilnic ore in sir sau cu care iesi cel mai des. Un prieten adevarat este persoana cu care te simti cel mai bine, cu care poti fi tu insuti, care te accepta asa cum esti, te intelege si discuta cu seriozitate despre orice problema ai avea. Este persoana careia poti sa-i spui absolut orice si pe care o consideri chiar ca un frate.

Răspunde

Raportează

Evaluează