Salut,TPU! Am si eu o problema...de ceva timp ma confrunt cu ea. Uneori am niste stări de spirit foarte proaste.Nu am chef de absolut nimic.Si am un loc de munca, am o familie, am iubita.Nu prea imi lipseste nimic sunt ok...doar ca uneori ma simt foarte trist si nu stiu de ce.Pur si simplu nu am chef de viață și nu gasesc nici o activitate care sa ma scoată din aceste stări.

Din pacate sunt semnele depresiei...

Mergi la un psiholog, ai tulburări.

Poate prietena este grasa si nu o intereseaza sexul, familia nu te intelege, serviciul este de rahat si te duci din obligatie.

Hai sa-ti spun o intamplare de-a mea. Eu sunt la facultate. Acum 2 saptamani am dat un examen greu, la care am stiut de vreo 9, dar eu ma concentram tot pe ce am gresit si eram anxioasa, in loc sa ma bucur c-am reusit sa fac de 9, care era o nota mare la examenul ala. In ziua aia, ma enervase si o colega cu gura mare care era mai nemultumita decat mine legat de examen si parca nemultumirea si frustrarea ei intrase si-n mine. Si totusi eu stateam bine. Cand ajung acasa, mama era cu mana bandajata, fiindca alunecase si cazuse in casa si urma sa mergem la spital cu ea. In sala de asteptare la intrarea in spitalul de urgenta, cat am stat s-o astept pe mama, veneau totul felul de oameni foarte rau accidentati, imobilizati pe targa, imobilizati in scaun cu rotile târând dupa ei perfuzia, am vazut oameni inconstienti, oameni grav raniti, iar apartinatorii lor erau cu adevarat sfasiati. Tot vorbeau despre ce accidente rutiere se petrecusera in noaptea trecuta sau in ziua aia respectiva. Noi, astia, restul, ne traim viata monotona ingropati cu gandurile in zi de zi in activitatile pe care le avem, incat nici nu ne dam seama cati oameni sunt pusi in pericole si sufera ba pe autostrazi, ba in afara oraselor unde se intampla accidente de care nici nu stim. Noi, traindu-ne vietile linistit, prea linistit cateodata, nici nu ne dam seama cati oameni sufera din cauza a tot felul de primejdii in orasul nostru, dupa care urmeaza sa fie adusi inconstienti si raniti la urgente. Noi oamenii normali nu bagam astea de seama, traim in bula noastra in care suntem sanatosi bine mersi la trup, doar ca suntem apatici. Deci, cat am stat acolo vreo 2 ore la urgente sa astept dupa mama, m-am ingrozit cate salvari am vazut venind, m-am ingrozit cati oameni aveau nevoie de ajutor in acelasi timp si cati treceau raniti pe targa prin fata noastra. Pe de alta parte, eu nu asteptam acolo pentru o problema asa grava, mama era totusi mai bine decat celelalte cazuri. Insa, asta m-a invatat sa apreciez ceea ce am, fiindca ceea ce aveam eu - faptul ca eram bine sanatoasa, c-am stiut la examen, ca problema mamei nu era asa grava - situatia mea era de 10 ori mai buna ca a altora mai putin norocosi ca mine la acel moment dat. Pe langa asta, pe usa urgentelor intrau si ieseau in graba, doctori, medici, paramedici, tineri si tinere ca si mine voluntari SMURD, care se grabeau pentru a ajuta si a salva viata cuiva. Sa le fi vazut ochii! Erau foarte treji si lucizi si parca toata energia lor se vedea in puterea privirii lor. In privirea lor vedeai graba si responsabilitatea cu care se indreptau catre ranit ca sa-l transporte in siguranta la doctori. Toti - si doctorii si medicii de pe ambulante si asistentele - purtau grija asta in fiecare pas pe care-l dadeau, vedeai in ochii lor responsabilitatea si graba aia de a ajunge la ranit sau a duce ranitul unde trebuia pentru a fi salvat. Vedeai in ochii lor ca si cum viata (si munca lor) se desfasura contra cronometru. Ce-i drept, dupa ce-am plecat de-acolo mi-am facut cruce ca eu sunt sanatoasa, ca mama a scapat teafara si ca ma puteam bucura de viata alaturi de ea, amandoua fiind pazite de primejdii! Nici nu mai conta ca eram la inceputul zilei nemultumita si apatica, pentru ca am realizat ca acea apatie si nemultumire erau iluzii si false stari de personalitate care imi alterau perceptia asupra vietii si care imi alterau puterea de a fi multumita si a aprecia ceea ce am. Intotdeauna, invata sa fii recunoscator de ceea ce ai si de sanatatea ta. Altfel vei privi si vei trai viata, cand realizezi cate poti face cand esti sanatos tu si familia ta.

Nici măcar iubita nu te face sa te simiți bine? Sa îți dea energie, sa simți ca trăiești pentru ea?

Salut,am avut si eu aceeasi problema ca si tine, dar am rezolvat-o.E posibil sa fie anumite aspecte in viata ta care te deranjeaza, dar pe care le negi inconstient.Nu exista om la care totul sa fie perfect in viata, fiecare are anumite neajunsuri, dar important e sa la acceptam si sa le recunoastem. Poate ai frica fata de viitor. Daca totul e bine in viata ta, atunci mai mult ca sigur ai emotii captive care s-ar putea sa fi aparut cu mult timp in urma, sau poate chiar si recent. Emotiile captive sunt acele emotii care au ramas in corpul nostru in urma unui eveniment traumatic care ne-a facut sa suferim mult si peste care nu am trecut inca.Chiar daca credem ca am trecut peste acest eveniment, se mai intampla ca o emotie simtita atunci sa ramana in corpul nostru, si atunci ea ne poate deranja o viata intreaga si nu constientizam care e ea si cand a ramas captiva.De aceea avem astfel de stari in care nu stim ce ne deranjeaza.Incearca sa te autoanalizezi, cauta in trecut care evenimente au fost atat de puternice incat ar fi putut sa te traumeze psihic.Eu,personal am gasit emotii captive care au aparut inca 10 ani in urma,si erau multe, dar odata ce am gasit evenimentele care le-au cauzat si le-am analizat, starea mea psihica a devenit mult mai buna.E de ajuns doar sa gasesti evenimentul, sa te gandesti cum te-ai simtit, sa treci peste el, si atat.Iti recomand mult cartea Codul emotiilor de Bradley Nelson, deoarece anume ea este despre emotii captive si sunt foarte multe metode de a le elimina.La mine a functionat.Mult succes, daca ai nevoie de detalii, ma anunti in privat.

Salut! Daca chiar vrei sa scapi de aceste stari, poti sa citesti din Biblie. Vorbesc foarte serios. Si sa incepi sa te rogi singur acasa. Cu cuvintele tale, sa ii spui lui Dumnezeu ce te apasa, fara carti de rugaciune. Ele nu te ajuta la nimic. Poti frecventa o biserica penticostala. Te va ajuta. Eu iti sugerezi sa incerci. Nu vei regreta.

E normal să ai niște căderi de genul, fiecare om mai cade uneori pe gânduri. Important e să te ridic repede și să te gandești că ai o familie ce te așteaptă acasă!

Bună!? Și cei care au tot ceea ce și-ar putea dori pot uneori să treacă prin perioade mai dificile ca acestea. Sfatul meu este să consulți un psiholog și să îi povestești și iubitei tale prin ce treci? Un psiholog bun poate să te ajute să găsești motivul/ ce ți-a activat starea și strategia de rezolvare.
ATENȚIE ( mai ales pentru cine mai citește acest mesaj)
• a merge la psiholog NU înseamnă a fi nebun sau alte apelative pe care le putem cu toții auzi deseori din păcate în România.
• a merge la psiholog înseamnă 50% din problemă rezolvată. Mai mult cu toții avem uneori nevoie de o persoană avizată specializată care să poată privi problema din mai multe perspective și să ne ghidezs în procesul de vindecare sau cunoaștere/ autocunoaștere.

Succes și Doamne ajută!?