Cum in viata reala nu mai am cui sa ii zic ce simt si sa ma "racoresc", voi apela la voi. In primul rand, tind sa cred ca familia ma uraste (nu ca eu nu as face-o). Intotdeauna e o problema cu mama... Cand vorbesc spune ca nu vrea sa ma auda iar cand nu vorbesc spune ca o las sa vorbeasca singura sau ca nu comunic deloc cu ea. Eu sunt foarte sensibila, apropo. In fine, o ajut cum pot, fac curat, incerc sa iau note bune ca sa se "mandreasca" cu mine, ii spun mereu ce fac la scoala, ii spun mereu ce cred ca e important de spus, dar cand imi fac curaj sa am incredere in ea si ii spun ce simt, sperand la un ajutor, un sfat, o indrumare, se lasa cu cearta. Imi reproseaza ca sunt o fire sucita, ca cer multe si nu vad efortul ei, ca nu comunic cu ea, ca etc, etc, nu mai spun ca face comparatie intre mine si fratele meu (cu 10 ani mai mare) si ca ma comport urat si cu el. In primul rand, nu am toate necesitatile pe care le are orice adolescent, am si problemele mele, notele si intamplarile de la scoala si alte momente care ma fac depresiva si cand sunt depresiva nu vreau sa vad pe nimeni, si de aia uneori ii raspund mai serios sau mai rastit ca de obicei si dupa: CA MEREU TE TIPI LA MINE, NICIOADA NU AM VAZUT AFECTIUNE DIN PARTEA TA, NICIODATA! LASA CA NICI EU NU ITI MAI DAU! cam asa imi zice mereu. Sunt o fire inchisa si emotionala, de aia ma emotionez cand vorbesc despre sentimente, dar nu inseamna ca nu le am! Poate nu le arat, dar mereu ma gandesc la ea si cand am curaj ii si zic, si o fac des, dar nu o inteleg. Fratele meu la fel, vorbesc cu el, ca el nu suna, vai, sa nu moara daca incearca (e plecat din tara) ii spun si bucurii si mai putine bucurii, el zice "da" si gata. Oleaca de fericire, sustinere, nimic nu vad. Eu spun verde in fata si uneori ii mai zic ce ma deranjeaza dar cu subinteles, si toti il apara, dar pe mine, daca ar putea, m-ar arunca direct in tomberon. Dar mai bine acolo decat cu astfel de oameni. M-am saturat. Ce sa fac ca sa vada afectiune? NU INTELEG si nici ea nu ma intelege. Mai devreme mi-a zis ca s-a saturat de mine si ca ma creste cu ce si cum va vrea ea si atat. Aoleu cred ca abia asteapta sa scape de mine. Am si eu niste visulete si ea stie ca le am, iar azi mi le-a stricat de tot. A spus tot ce e mai urat despre ele. Orice zic ajunge repros mai tarziu. Ajutor, va rog! Nu mai am cui sa ii spun, absolut nimanui! Poate unul din voi intelege in ce situatie sunt...
Ordonare:
După relevanţă
Nu cred ca mama te uraste.Doar ca,, s-a lasat,, coplesita de grijile cotidiene, de greutatile vietii, etc.Fii tu mai indulgenta, poarta-te frumos cu ea, fii respectuoasa...Nimeni nu spune ca e corect ceea ce face mama ta, dar probabil ca e deja coplesita de necazurile ei, ca sa mai reactioneze pozitiv la ale tale.Incearca sa ai mai multa rabdare si blandete cand esti in preajma ei.
Răspunde
Atat mama ta cat si tu puteti avea depresie. Orice om care are depresie se retrage social. Nu e nimic nou si ingrijorator in asta. In viata,fiecare cauza aduce un efect, deci nu exista efect fara cauza cum nu exista nici cauza fara efect. Atitudinea mamei tale fata de tine e strans legata de comportamentul tau in preajma ei. Daca vrei ca ceilalti sa-ti vorbeasca frumos, vorbeste-le tu ''dulce'' si vedem ce vei culege dupa. Incearca. In timp, vor aparea si rezultatele, asta daca nu esti vreun om egoist si eventual te si complaci asa.
Ai putea cere sfatul unui specialist.Mama ta e framantata de ceva anume si astfel, dupa cum se comporta cu tine, situatia devine din ce in ce mai rea.
A zis ca de astazi nu mai vorbeste cu mine si nu ma mai baga in seama. Ma rog, deja a incepu sa faca asta. In fine, eu m-am chinuit mereu cu ea, dar daca ea asa vrea sa joace, sa-i fie de bine... m-am saturat satot incerc si ai rau sa fac... Insa multumesc mult pentru ajutor si sfaturi!
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
