Salut
O istorie tragica şi dureroasă, îmi pare rău de tot prin ce ai tecut şi treci acum. Desigur a fost o mare lovitură pentru tine şi nu trebuie să te simţi poate ruşinat că îţi verşi durerea chiar dacă cineva ar spune că au trecut atâţia ani. Fiecare simte diferit, ba dincontra bine faci că spui. Faptul că visezi persoanele dragi, aceasta se întâmplă din motiv că a fost mare stres pentru tine şi subconştientul tău nu poate uita. Te gândeşti sau îţi aminteşti deseori tot ce s-a întâmplat şi asta se reflectă prin vis, noaptea creierul lucrează. Următorul articol te poate ajuta în unele privinţe:
http://wol.jw.org/ro/wol/d/r34/lp-m/1102011138
Cele bune.
Buna
este trist ceea ce am citit, dar asta e soarta si nu avem ce face, un prim pas l-ai facut insiruind aici ceea ce ai pe suflet, e bine ca incerci sa te exteriorizezi, dar mai important ar fi daca i-ai povesti cuiva aceste evenimente neplacute, poate un prieten fie si virtual. poate ar fi bine sa te spovedesti, ajuta foarte mult in astfel de situatii..nu tine in tine, povesteste cuiva ori incearca sa scrii un jurnal.e clar ca nu ai trecut peste aceste necazuri, nu poti uita si mintea ta refuza sa creada ca s-au intamplat aceste tragedii. poate este timpul sa lasi sa isi gaseasca linistea cei care au trecut in lumea c elor sfinte si tu sa iti continui cursul vietii..este greu, stiu, am pierdut tata/sora de 18 ani si nici acum dupa 30 de ani, nu putem accepta.dar viata merge inainte de dragul celor ramasi.
Multa putere si sanatate sa poti trece peste toate
E bine ca ai avut curajul sa iti descarci sufletul. Dar o pace mult mai buna am gasi-o daca ne-am descarca sufletul inaintea lui Dumnezeu. Ce te impiedica, ca in listitea camarutei tale sa te pleci pe genunchi si sa ii spui lui Dumnezeu tot ce te apasa, tot ce ne-ai spus si noua? In cuvintele tale -in gand sau cu voce tare- exact cum ne-ai spus si noua Ii poti vorbi si lui Dumnezeu; si iti garantez ca vei avea o cu totul alta experienta. Toate fundele de pe lumea aceasta iti vor fi prea putine sa I le oferi -asa de mare va fi bucuria si pacea pe care le vei simti cand vei sta inaintea Lui.
Daca un om se simte bine cand se descarca inaintea unui alt om -chiar daca acesta de pe urma nu poate sa ajute decat in a-l asculta pe primul-, cu cat mai mult te poti simti inaintea Tatalui ceresc -nu numai ca El te va asculta, dar poate sa aduca si rezolvarea deplina a tuturor framantarilor inimii! Apelui Sau rasuna si astazi cu putere: "Veniti la Mine, toti cei truditi si impovarati, si Eu va voi da odihna." (Matei.11:28)
Imi pare foarte rau de pierderile suferite. Ceea ce visezi este ceea ce te gandesti cel mai mult si au un impact emotional puternic asupra ta.Nici din punct de vedere biblic, visele nu inseamna nimic. Poti gasi articole incurajatoare pe situl jw.org in aceasta privinta.
Mulţumesc, şi sper că cu timpul durerea va fi mai uşor de suportat. Iar pe mai departe să ai puterea de a lupta. O zi bună.
Doamne Dumnezeule! 7 ani e ceva. îmi pare rău pentru tine. mi se pare o viaţă crudă. mai ai persoane dragi lângă tine, nu? e o istorisire tragică. după cum ai povestit mai sus parcă viaţa ta ar fi un infern.
---------------
nu prea cred eu în superstiţii - de fapt nu cred deloc. te gândeşti probabil des la asta, iar creierul tău e suprasolicitat. ţi-aş recomanda să te duci să discuţi cu un psiholog.
sper să te ajute. baftă!
Frate Imi pare foarte rau pentru tine, am ramas fara cuvinte.Nu prea ai ce face, Viata merge mai departe, incearca sa fi mai optimist daca poti.Si daca esti inca tanar fa-ti o facultate din care sa inveti ceva, fa-ti macar sa ai si tu un viitor.Si du-te la un psiholog! ATENTIE! Sa ai in vedre ca PSIHOLOGUL nu este acelasi lucru cu phsihiatru, pshiatrul e cel care-i ii consulta pe cei care au probleme cu capu, handicap si de astea, PSIHOLOGUL ESTE CU TOTUL ALTCEVA.
Creierul tau lupta cu trauma pe care ai avut-o.
Incearca sa refuleze de asemenea incearca sa indeparteze memoriile neplacute pentru a proteja constientul.
Practic inconstientul ia masuri pentru a proteja constientul in momentul in care numai face bine acest lucru o iei pe aratura.
Problema este urmatoarea dupa cum bine stii atunci cand conduci o masina creierul genereaza niste ganduri "reflex" astfel incat iti permite tie sa te gandesti la ale tale in timp ce sofezi.
Aceasta operatie se numeste reflex si ea consta in "ingrosarea" unor cai inauntrul creierului tau astfel incat el numai gandeste "ca tu conduci" si face acest lucru automat. Acest automatism are ca rezultat "ingrosarea sinapselor" pentru ca a ta minte sa numai piarda timp valoros alocand energie si timp operatiei de condus.
Ei acum la tine din pacate a intervenit aceasta "ingrosare a sinapsei" cu un eveniment tragic pe care creierul nu il poate subtia rapid pentru ca e ca si cum ai cere creierului sa uite "mersul pe bicicleta" stii bine si tu ca este imposibil.
Iti recomand ajutor specializat un psihiatru care sa te ajute sa treci peste trauma cat mai usor astfel incat si creierul tau sa treaca cat mai usor peste si in acelasi timp acea sinapsa ingrosata de aceasta problema sa devina in timp un gand si nu o obsesie.
Imi pare rau pentru ce ai patit, am si eu probleme dar pe langa tine par un copil fericit.
Incearca sa iti creezi ancore de fericire de cate ori vezi soarele ca iese dupa nori priveste in sus si zambeste incercand sa fii fericit fara motiv.
E greu dar in timp vei ingrosa sinpsa creierului unde ridici privirea in sus la soare si te va cuprinde o fericire aceasta se numeste ancora. Ancora vine in timp si greu este necesar un exercitiu des si implicat.
Fie ca destinul si soarta sa fie mai blande cu tine.
Imi pare rau sa aud un asa caz. Sa nu crezi in superstitii. Trebuie sa incerci sa iti mintesti lucruri frumoase despre acele persoane. Sa incerci sa te implici in alte activitati, sa iti faci prieteni care sa iti fie alaturi si cu care sa iesi. Iti poti lua eventual chiar un animalut caruia sa i te dedici si sa ii acorzi mult timp. Incearca sa iti faci alte griji si sa te gandesti ca acele persoane te vegheaza si isi doresc ca tu sa depasesti momentul. Iti poti pune muzica inainte de somn. Si e bine sa stii ca daca ai in camera un aer caldut si daca ai o mireasma placuta ( de exemplu parfumezi putin inainte sa adormi) o sa visezi cat mai frumos. Si asta crede-ma ca are efect. :*