anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

îmi place de o fată, am cunoscut-o de câteva luni. Am început să vb tot mai mult și ea a inceput să se tot plângă pe umărul meu de problemele ei și eu tot o ascultam mereu și eram disponibil mereu să ascult tot ce zice fără să-mi dau seama că mă bagă în friendzone. După chiar îmi povestea orice, doar că eu nu aveam experiența sa știu cum merg lucrurile, am crezut ca daca stau mereu la dispoziția ei o să mă placă. Cu timpul a inceput sa-mi zică că îi place de un băiat și eu mă gândeam că zice așa să mă facă pe mine gelos, am crezut asta fiindcă uneori îmi zicea că îs drăguț și că îs un băiat super, dar dupa ce am citit cateva articole mi-am dat seama ca ea mă consideră doar un prieten. Așa, și cu timpul ea s-a îndrăgostit de acel băiat și tot venea la mine și se plângea că nu-i răspunde la mesaje, cu timpul chiar s-a îndrăgostit de el și acum eu îs doar prieten pentru ea, dar eu țin foarte mult la ea si am sentimente mari pentru ea. Eu vreau să ies acum din friendzone, nu stiu cum, faza e că acel băiat de care s-a îndrăgostit ea si vorbește zilnic cu el de 2 luni ii din celălalt capăt al României și nu s-au văzut până acum, uneori se plânge și zice că distanța o să îi separe, că o să sufere, ei chiar îs împreună acum, pe net atât momentan. Eu sunt lângă ea, poate reușesc să fac să-l uite pe el și sa se uite la mine, am citit pe net ca ar trebui să îi arați intențiile, cum fac asta? Că ea nu știe că o plac si dupa ce mi-a zis că îi îndrăgostita de ala cum ii mai pot zice? Sa ma îndepărtez de ea? Chiar mă rănește de fiecare dată când vorbește de el, eu nu-i arăt astacrying(( nu știu ce să mai fac, cred că ar trebui să o uit, doar că țin prea mult la ea, prea mult

Răspuns Câştigător
| anonimg a răspuns:

Trebuie sa ieis din starea asta in care te afli: ori ii spui ce simti, ca vrei sa fii cu ea si nu doar langa ea; ori va vevdeti de drumurile voastre.
Daca vei continua asa o sa suferi fara rost.
Mi-e teama ca fata aceasta nu iubeste nici pe baiatul acela si nici pe tine. O fata care nu este sensibila, nu ar trebui sa deranjeze in niciun fel inimile baietilor. Daca ea este oarba la sentimentele tale fata de ea, atunci n-ar trebui sa plangi dupa ea, ci sa o plangi mai degraba pe ea, pentru ca nu va avea o relatie stabila niciodata, nici chiar daca s-ar casatori.

Iar daca o placi asa cum spui, atunci trebuie sa iei o hotarare in privinta aceasta. Daca vrei sa fii cu ea, si ea va accepta, atunci sa stii ca vei avea mult de lucru in a o educa pentru ca sa fie sensibila la nevoile celorlalti.
Totusi, nu va fi usor sa fii cu ea cat timp o leaga pasiunea pentru baiatul acela. Spune-i mai in gluma mai in serios ca doresti mai mult de la relatia aceasta.
Totusi, tu esti pregatit pentru aceasta relatie? Esti gata sa inchei casatoria cu ea? Altfel relatia nu va dura si va apare suferinta.

17 răspunsuri:
Bula
| Bula a răspuns:

Fata se "spovedeste" tie, fiindca tine de tine si are incredere in tine.
Dupa parerea mea, ea iti tot vorbeste despre "dragostea ei necunoscuta, din capatul lumii", sa-ti dea de inteles ca vrea mai mult de la tine.
Lasa-te "vrajit" de ea si la momentul oportun treci la pasii urmatori, dar nu forta nuta peste ce accepta ea!winking

| Drimmero a răspuns:

Nu pot sa inteleg cat timp liber puteti sa aveti incat sa ascultati prostiile de genul copilaresti. Voua va trebuie lopata in mana si sa munciti,, va piere tot cheful de ascultat tot felul de prostii.

| Freya1 a răspuns:

Sunt multe fete ce au nevoie de un prieten de sex opus ca sa poata vorbi deschis si sa primească sfaturi. Faza este ca daca nu ii spui ce simti ea nu va avea de unde sa stie.
Fă-ți curaj intr-o zi cu riscul de a pierde o prietenie si spune-i ce simti si lasi la latitudinea ei ce va decide.

| Andreeush a răspuns:

Ori îi spui ceea ce simți ori te îndepărtezi de ea.

| Bondarel99 a răspuns:

O fata care te foloseste doar pe post de batista si doar ca sa se descarce de problemele ei nu o sa se indragosteasca de tine. Nici nu a luat in calcul ca si tu ai putea fi omul de care are nevoie ca iubit, si-a gasit repede pe altcineva. Ea sigur si-a dat seama ca o placi.

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Poate ti-a zis ca e indragostita de ala, ca sa iti dea un imbold sa vada daca faci ceva si daca ii zici ca tii la ea.
Si tu ca fraieru, amani si nu ii zici.
De parca zici ca tu esti fata si ea baiatu.
Spune-i.

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Mai, dragutule, hai sa-ti spuna tusica ceva, da sa nu se supere baietelu', ca asa e: nu ai nicio sansa sa te vada ca iubit, nimic, nada, 0, vid, niciodata, nicicum. Esti prietenul ei, nu iubitul ei, trebuie sa intelegi.
E ca si cum iesi tu cu prietenii tai baieti. Cand ii vezi, iti place de ei, ca sunt prietenii tai, dar nu ai si orga.sm (sper). Ei bine asa functioneaza, dar nu trebuie sa te superi, ca sunt multi in situatia ta.
Daca vrei, spune-i ce consideri tu, dar singurul lucru ce se va intampla e acela ca nu veti mai fi nici macar prieteni. happy

| OrdanKarris a răspuns:

Greseala ta fatala a fost ca ai fost dispus s-o asculti cum se plange. Ea nu te considera prieten, te considera PRIETENA, prietena ei cu penis, iar ea nu va fi vreodata indragostita de prietena ei cea mi buna, cu penis. Ai facut greseala ca i-ai acordat oportunitatea sa se planga de iubitii ei, sa-ti faca in ciuda. Vorba aia, ea i-a ales si daca actualul este atat de naspa, te-ai intrebat de ce nu-l paraseste? Pentru ca-i place sa fie ignorata, ii place enorm sa nu i se raspunda la mesaje. Ea vine la tine doar sa se planga sa se descarce, apoi sa se intoarca sa faca ce a facut si pana acum. Pe ala il respecta, ala care o ignora, iar pe tine te considera fraierul perfect care poate sa-l manevreze emotional cum doreste, fara sa-i ofere nimic la schimb, nici macar respect.

Vede ca-ti pasa de ea, vede ca nu te poti rupe de ea si de asta te exploateaza din plin, iti apasa butoanele, parca iti spune intentionat fiecare detaliu despre iubitii ei, ca sa vada cum tisneste sangele din rana. Crezi ca ea nu stie ce face? Stie prea bine. Iti garantez ca are o satisfactie bolnava sa te vada cum te scurmi pentru dansa si din cauza ca nu poti fi cu ea, ca are control deplin asupra ta. Tipa asta e de un sadism sinistru. Daca tu crezi ca va fi vreodata cu tine din mila, iti zic de pe acum ca-ti pierzi timpul degeaba. Nici macar in al 12-lea ceas cand nu va mai avea nici un iubit, nici macar atunci nu va fi cu tine, pentru ca nu te respecta. Nu te respecta, nu te vede ca iubit, doar ca o alta femeie, o prietena, un tampon emotional. Chiar daca maine toti o parasesc, va alege sa ramana singura decat cu tine. Iti garantez 100% ca timpul care-l pierzi cu ea este degeaba. Tipa foloseste afectiunea ta pentru dansa, impotriva ta, se foloseste de faptul ca esti atat de indragostit de ea, sa te stoarca si sa te striveasca emotional, si sa-ti ofere minimul de speranta ca poate poate, daca astepti suficient de mult, daca induri si asculti toate prostiile ei, daca iti faci inimia rea pentru dansa, poate va exista relatie in viitor. Sunt aici sa-ti zic sigur, ca nu va exista nimic.

Si daca asta nu era suficient de rau, iti spun ca, chiar daca nu mai vorbesti cu ea deloc, nu-ti va simti lipsa. Nu ma crezi? Testeaza si vezi. Ea NU TE RESPECTA. Daca te respecta, te considera macar un potential iubit. Pentru ea nu inseamna nimic daca ramai sau pleci. Dar daca ramai, macar sa se foloseasca de tine, sa arunce toata energia ei negativa pe tine ca apoi sa se intoarca la ala care o ignora si sa faca exact ce a facut si pana acum. Intelege si accepta, cand tipa asta se plange, ea nu vrea o solutie, ea vrea doar sa se planga si atat. Se plange, se descarca pe tine, te darama emotional, rade pe interior de tine, si se intoarce la nenorocitul ei care o ignora. Apoi iar vine la tine, iar isi sterge picioarele de tine, iar se intoarce la ce facea. Si poate sa aiba si 20-30 de iubiti, tu nu vei fi niciodata unul din ei, dar vei afla cat de nenorociti sunt toti, toti 30, asta daca mai ramai.

Singura solutie pentru friendzone, este sa nu permiti niciodata sa se ajunga acolo. odata ajuns, accepti faptul ca ai pierdut timpul aiurea, si te rupi complet. Nu mai iei deloc legatura cu ea. fata asta e o cauza pierduta, iar daca ai indoieli despre ce-ti zic, nu trebuie sa ma crezi pe cuvant, rami si indura in continuare. Daca vrei sa schimbi ceva, scapa de ea, ACUM!

| anonim_4396 explică (pentru OrdanKarris):

Ce multe stii, baietel, pacat ca-ti scapa cativa stropi pe langa. laughing
Chestia aia cu respectul ce o zici tu e o tampenie. Crede-ma ca pentru ea inseamna foarte mult daca el pleaca sau ramane, cand esti fata e grea viata fara tampoane. laughing Serios, chiar vrea sa-l pastreze. Lipsa i-ar simt-o foarte mult, te asigur.

Vezi ca ai zis ca ii place sa fie ignorata de iubitul ala al ei. Ei bine tot asa ii place si sa i se raspunde instantaneu la mesaje de catre unul ca el, un "prieten bun".
Mereu barbatii "stiu" mai multe despre femei, dar sunteti draguti de naivi. laughing

| OrdanKarris a răspuns (pentru anonim_4396):

Da, stiu, viata fara tampoane (mai ales emotionale, respectiv alea de sex barbatesc) e grea laughing Stiu asta. De asta invat pe cine pot sa se fereasca de acest rol. Daca reusesc sa conving cat mai multi oameni sa nu fie tamponul emotional unei femei, am realizat obiectivul. Daca reusesc sa fac viata grea unor femei din acest punct de vedere, de a le priva de tampoane emotionale oferind sfaturi precum ala anterior scris de mine, atunci mi-am atins scopul laughing Esti amuzanta ca in tot ce ai scris, ai pus punctul pe ce are ea nevoie, nu pe ce are el nevoie. E de inteles pentru ca esti femeie si iti aperi sexul.
Exista si posibilitatea sa sufere ca-si pierde tamponul ei emotional preferat laughing, e posibil, dar deja asta nu mai e problema lui, sau nu ar trebui sa fie.winking

Da, am zis ca-i place sa fie ignorata de prietenul ei.
Si da, ii place ca tamponul ei emotional (Luluandre) sa raspunda instant la mesaje, ca un catelus fidel. Vorba aia, baiatul asta o incarca pozitiv ca apoi ea sa-si faca de cap cu ala care o ignora. Cred si eu ca ii place sa raspunda instant. Ideea e sa il invatam pe Luluandre sa nu mai faca asta. Ai auzit Luluandre? De fiecare data cand o asculti, cand o incurajezi, cand ii raspunzi instant la mesaje, cand stai sluj in fata ei ca un catelus, servesti un scop. Tu esti incarcatorul iar ea e ca o baterie. Cand bateria se descarca, tu o incarci, apoi ea se lasa utilizata de ala care o ignora. Apoi iar se intoarca sa fie incarcata pozitiv, ca aoi sa se lase utilizata de toti, mai putin de cel care ofera tot: atentie, pozitivitate, interes, afectiune, timp. Repet, ideea este sa il invatam pe acest baiat sa NU mai faca toate astea, sa nu mai fie tampon emotional, sa nu mai fie la dispozitia ei, sa o forteze sa-si gaseasca o alta femeie pe care sa-si verse nemultumirile.

Nu-mi scapa nimic, sunt mult prea versat, nici tu nu iti imaginezi ce versat sunt. Ce citesti aici e doar inceputul. Nu ai idee cat de repede si detaliat te pot descoase si citi daca ai fi fata in fata cu mine. Si apropo, in realitate, daca nu stii ca sunt eu de pe TPU nu vei afla niciodata ce stiu. Faptul ca expun aici niste chestii nu inseamna ca vreodata o femeie va stii ce stiu eu, iar asta face viata si mai dificila pentru una ca tine, oricat de smechera ai fi happy

Apropo, aia nu se numeste prietenie, se numeste exploatare. Frienzone-ul nu are nici o treaba cu prietenia. Deci cand spui ca singurul lucru care se poate intampla ca "nu veti fi nici macar prieteni" se traduce in nu vei mai fi sclavul ei fidel happy

| anonim_4396 explică (pentru OrdanKarris):

Pentru una ca mine? laughing Te sfatuiesc sa-ti cunosti limitele mai bine, sa nu te trezesti si tu ca baiatul asta.
Ca tine am vreo 10 in DM, deja e plictiseala cu astia care "stiu tot". Crezi ca n-a mai venit nimeni la mine cu un aer de mare mascul alfa care cica nu se lasa usor? laughing Imi placea de ei, ca ziceau ca nu se lasa usor, dar tot ei imi scriau mie, deci nu inteleg cum te poti lasa greu cand nici macar nu te trage nimeni.

Lumea are nevoie si de Luluandre. Daca n-ai avea incarcator, nu ti-ai mai putea folosi telefonul, nu?

| OrdanKarris a răspuns (pentru anonim_4396):

Ai 10 pe orbita ta proprie si personala, dar nu ma ai pe mine. laughing Orice ai zice, unul ca mine, nu-l domini, oricat te-ai screme. Nu ai scoala mea. Din perspectiva ta te consideri versata, si eu iti spun, nu exista cuvant care sa-ti iasa pe gura iar eu sa nu-l pot citi printre randuri. Nu am nevoie sa ma crezi si nici sa-ti demonstrez nimic. Iti spun doar ca se poate, si pot laughing Sunt sigur ca am si eu limitele mele, dar n-ai sa le vezi. laughing Ti-am spus, unul ca mine inca nu ai vazut pana acum.

Stii care e ironia, dupa o varsta inclusiv aia 10 isi cam pierd interesul. Pe zi ce trece, devii mai carunta, mai acra, mai singura. oricat de muher con cojones te-ai crede, stiu foarte bine ca esti materie depreciabila. laughing Nu trebuie sa fi savant sa vezi asta.

Lumea are nevoie de oameni ca Luluandre, asa-i. Daca n-ar fi barbati sa te orbiteze sa te incarce pozitiv, sa te incurajeze, apoi sa se lase calcati in picioare, ti-ai fi taiat venele demult. De asta zic ca baieti ca Luluandre trebuie educata sa nu mai fi incarcatoare pentru femeia telefon laughing. Si cred ai observat si tu asta, lumea din ce in ce mai mult refuza sa mai fie incarcatorul altcuiva. Continui?winking

| anonim_4396 explică (pentru OrdanKarris):

A tu le iei asa la bascalie si in realitate?

| OrdanKarris a răspuns (pentru anonim_4396):

In realitate nu le zic nimic din ce expun aici pe TPU, nu le zic absolut nimic. Vezi tu unul din principiile manipularii femeilor este sa nu stie niciodata ce gandesti, sa pastrezi misterul sau sa-l shiftezi, dupa caz si dupa nevoie laughing Evident ca asa sunt si in realitate doar ca infinit mai discret. Aici scriu ce scriu sa ajut oamenii sa inteleaga ce li se intampla, dar in realitate nu expun nimic, joc rolul cameleonului si il joc bine. Pe TPU nu ma intereseaza sa fiu discret ca doar nu ma combin cu nimeni p-aici.

| OrdanKarris a răspuns:

Si nici macar dreptul la replica nu-l mai ai laughing

| Alexandra0087 a răspuns:

Cati ani aveti ma? Nu mi se pare ok ca ei sa vorbeasca din moment ce ala e tocmai din celalat capat al Romaniei si nu s-au vazut pana acum.Asta nu mai e relatie, e prosteala.Singuta chestie pe care poti sa o faci e sa astepti pana termina cu ala si ii revine mintea la cap. Apoi daca o consideri serioasa poti sa ii zici ce simti si vezi cum iese.Balta e plina de pesti.