..simt nevoia sa-mi impartasesc povestea.Deci...cand eram mica mama m-a lasat la bunicii materni(de la 2 ani).Am crescut fara tata si mama.Pe tata il vedeam o data la cateva saptamani, iar pe mama o data la cateva luni.
Am avut o copilarie frumoasa desi cateodata le simteam lipsa.Rareori cand mama venea acasa la bunicii mei sa ne vada sau pentru bani se purta normal, de parca nu s-ar fi intamplat nimic.Era zambitoare si in loc sa vorbeasca cu noi statea pe telefon.
Tata era cam la fel, doar ca cu el puteam vorbi mai usor.
Cand aveam 4 ani au divortat pe motiv ca tata a batut-o deoarece l-a inselat.
La bunicii paterni sta fratele meu mai mare cu anumite probleme mintale,iar eu si fratele meu mai mic la cei materni(amandoi avand ADHD).
Nu dupa mult timp de la divort mama s-a recasatorit cu un tigan si are un copil cu autism(fratele meu vitreg).De mica,deoarece am avut ADHD paream nebuna, aveam accese de furie si nu puteam sta in loc o clipa.Toti copiii isi bateau joc de mine si ma ignorau, ma credeau un esec.Ajung la scoala si acolo situatia se inrautateste. Porecla:Moartea.
Cand mergeam pe hol toti fugeau de mine si ma barfeau.A fost dureros.Nu am stat vreodata intr-un grup.In clasa a 4-a, dupa multi ani de tratament m-am schimbat complet.Parca eram o alta persoana. Dupa atatea lacrimi si excluderea celorlalti am ajuns sa ma distantez, sa ma trezesc la realitate.Am incercat sa ma schimb, sa fiu acceptata.N-am reusit. Dupa 2 ani am devenit ciudata clasei.Eram cea mai linistita din clasa, nu ma puteai compara cu cea care eram in trecut.Am ajuns introvertita, sa ma feresc de ochii lumii.Nu stiam sa incep o conversatie sau sa ma bag intr-o discutie.Stateam retrasa in banca mea uitandu-ma in gol, fara un prieten, o persoana care sa ma inteleaga sau sa discut.Situatia a ramas aceeasi si in prezent.Mama mea vine acum de luni pana vineri la noi sa-mi duca fratele vitreg la o gradinita speciala pentru copii cu probleme care nu-l va ajuta cu nimic.E mai preocupata de noua ei familie decat de noi.Eu nu o vad deoarece pleaca la 12:00.
Tatal meu are accese de furie si nu e prea preocupat de noi. Poate e doar in imaginatia mea.Cand eram mai mica dadea in mine din motive neansemnate. Ultima oara a fost acum. 2 ani cand ma jucam cu puii de gaina si crezand ca i-am imprastiat mi-a dat un pumn in spate, m-a scos in curte de par si a inceput sa dea in mine.
Acum un an i-am spus adevarul crud mamei mele(acela ca nu si-a facut datoria de mama si acum e pedepsita de Dumnezeu pentru faptele ei cu aceaata viata)si m-a prins de fata.Mi-a dat sangele si pe urma m-a blestemat.La furie am incercat sa imi tai venele dar n-am avut curaj,asa ca doar m-am automutilat pe brat.
Bunicii mei sunt singurii care imi sunt alaturi,desi mai exagereaza si ei cateodata. Bunicul meu se cearta des,e distant,negativist, orice refuz il ia precum o jignire si vorbeste des despre plecarea mea la tatal meu.Il inteleg,la varsta lui e normal sa se poarte astfel avand in vedere faptul ca sunt o povara.
Dar poate face totul spre binele meu, inca n-am reusit sa inteleg.
Acum o luna am avut paduchi luati de la o colega.Am scapat de ei in cateva zile si la o saptamana sau doua de atunci, chiar de 1 Martie am fost in casa bunicilor paterni.De pe usa iese bunicul meu(patern)pe care il vad si eu de 2-3 ori pe an si zice furios catre tatal meu uitandu-se cu scarba la mine: "Iesi afara! De ce ai adus paduchioasa asta aici? Scoate-o afara, iesi!"
Am plecat.O zi mai tarziu, seara, iar m-am automutilat.
Am vorbit cu psihologul scolii dupa ce s-a aflat si am promis ca nu mai fac.
Astazi merg iar la casa bunicilor mei paterni pentru a primi bani de la tatal meu.La inceput mi-a fost frica sa intru in casa.Dar am facut-o si cand am intrat in bucatarie il vad pe scaun pe el....Il salut,si el pe mine si apoi se ridica intreband: "Ai venit sa iti ceri scuze?"
"Cere-ti scuze si te las sa stai."
Eu ii zic "Nu am de ce sa-mi cer scuze".
El: "Nu ai? Nu ti-e rusine sa vii aici dupa ce ai facut ultima oara?"
Eu: "Ce am facut?"
El "Ti-ai fluturat parul ala cu paduchi in fata mea si i-ai imprastiat prin casa. "
Eu: "Ti-am zis ca nu mai aveam..."
El: "Cere-ti scuze sau dispari".
Eu: "Nu vreau."
In acel moment se ridica la mine si se apropie incercand sa ma loveasca, astfel gonindu-ma iar.Cand am ajuns acasa nu am zis nimic.Acum,dupa ce mi-am amintit de cele intamplate iar am facut-o.Stiu ca nu era bine si trebuia sa las lama jos,eram constienta de ceea ce fac,dar am continuat. Vroiam doar sa uit de durerea sufleteasca.
Nu pot vorbi cu nimeni sa spun ce simt si imi fac rau mie insami, dupa spusele colegilor sunt doar o ciudata prea tacuta care nu stie sa se imbrace.Parintii mei se poarta normal cu noi si ne zambesc,dar la furie tot eu ajung sa fiu pusa drept vinovata de catre ei.
Nu vreau sa mor, stiu ca viata e tot ce am si trebuie traita.
Stiu ca trebuie sa imi fac un viitor si sa las trecutul in urma.Stiu ca sunt altii intr-o situatie mult mai complicata ca a mea.Dar uneori simt ca existanta mea a adus mai multe dezavantaje celor din jur. Vreau sa rezolv ceva, am avut nenumarate discutii cu membrii familiei pe aceasta tema si a continuat.Am fost la psiholog si am fost ajutata putin,dar imi trebuie doar liniste.Ce as putea face? Fara chestii de genu "Esti depresiva,mergi la un psihiatru."
Am o problema nu foarte serioasa, dar ma deranjeaza si vreau sa scap de ea.M-am saturat de certuri si jigniri. Sfaturi?

Din pacate optiunile pe termen scurt cu tranzitie usoara sunt cam limitate.

Eu m-as concentra pe studiu puternic astfel incat sa vina vremea cand vei putea fii independenta si pleca.

Si mie mi-e greu sa cred ca ai trecut prin toate acestea, cu atat mai mult cu cat am vazut ca esti un utilizator activ la TPU si dai dovada de multa maturitate in raspunsurile tale.
Ai toata admiratia mea daca ai reusit sa ramai cu capul pe umeri.
Nu trebuie sa te simti o povara pentru ceilalti, parintilor tai ar trebui sa le fie rusine ca au facut niste copii si nu le pasa de ei, ba inca isi mai si varsa frustarile pe voi.
E o copilarie destul de trista, dar daca reusesti sa treci de perioada asta, la maturitate, cand vei fi pe picioarele tale, sunt convins ca va fi mai bine.

Logic ca te-au lasat. in locul lor te-as fi avortat. ia uite cu cine stau eu sa ma cert? cu o paduchioasa si cu o nebuna. Te automutilezi pentru ca vezi ca nimeni nu te vrea asta pentru ca o faci pe desteapta cand colo tu esti o nenorocita. Mori.

Uite aici este un loc in care esti acceptata luata in serios si sfatuita de bine.
Ai avut ginionul sa te nasti intr-o fam. cu probleme. ai vut si norocul sa se ocupe bunicii de tine.
Ai sa cresti, lipsa pe care o ai acum o vei transforma, iti vei face familie si vei fi o mama si o partenera de viata excelenta!
Ceea ce ne lipseste in copilarie, pretuim si incercam pe urma sa compensam si sa obtzinem acele lucruri -in cazul tau, familia.
Fi puternica, nu fa lucruri gresite si sa dea bunul Dumnezeu sa ai parte de o viata frumoasa si de multa bucurie!

Toata dorinta asta de schimbare canalizeaz-o spre invatatura si asa vei avea un viitor. Ambitioneaza-te si arata tuturor ce poti! Esti un copil care a suferit mult, dar incearca sa nu te mai mutilezi, suferinta ne face mai puternici si dornici de lupta. Asta inseamna viata, si bune si rele. Ramai acolo unde simti tu ca esti acceptata, nu acolo unde esti agresata fizic. Daca bunicii din partea mamei te-au crescut, fii ascultatoare si invata bine, fa-i sa se mandreasca cu tine. Dupa ce ai scris, imi dau seama ca esti o fata inteligenta, cu mare potential. La scoala incearca sa nu mai stai izolata, fa exercitiul asta. Te duci la o colega, o intrebi ceva de scoala, apoi ii faci un compliment ca s-a imbracat frumos si poate iti da si tie ceva ponturi. Ceva de genul. O sa vezi ca nu te vad ca pe o ciudata, asa ni se pare noua cateodata. Aa..si chiar daca nu a fost roz pana acum, nu uita: soarele va rasari si pe strada ta. Te imbratisez si doresc tot binele din lume!

Ești absolut minunată și foarte puternică. Ce trăiești acum și acolo ar trebui să te ambiționeze să reușești în viață. Canalizează-ți toată energia pe învățat iar când va fi momentul pleacă fără să privești în urmă. Privește această povară ca pe un dar, devii un om foarte puternic și ambițios.
Eu sunt mândră de tine! Nu asculta ce zic ceilalți, nici familia ta, nu uita că doar tu contezi.
Te rog să nu te mai maltratezi, lor cu siguranță nu le pasă și îți faci un rău doar ție, îți îngreunezi viața.
Dacă ai nevoie de o prietenă, eu sunt aici.
Ai grijă de tine și iubește-te! Meriți tot ce e mai bun! >

Daca chiar ar 14 ani, e interesant modul in care te-ai exprimat. Tinand cont de mediul de viata descris, e destul de impresionant ca stii sa te exprimi corect, bineinteles, ti-am citit si celelalte intrebari, imi place cum gandesti. Daca ai postat aici, clar ai acces la internet, deci conturi pe ceva retele de socializare e imposibil sa n-ai. (Citeste restul in mesaj)

Din pacate certurile si jignirile fac parte din viata noastra. Incearca sa accepti acest lucru si iti va fi mai bine, iti vei dezvolta toleranta la asa ceva. Tot din pacate, ai de rezolvat probleme pe care nimeni din familia ta nu stie sa le rezolve intr-un mod decent si tentatia de a alege solutii dramatice este mare. Cere ajutorul psihologului scolar. Sper ca dificultatile pe care le traversezi sa devina un punct de plecare pentru tine in ce priveste capacitatea de a-ti gestiona starile emotionale, de a-ti dezvolta forta psihologica si resursele. Daca ai internet, alatura-te unor comunitati bazate pe intentii pozitive, cum ar fi si aceasta:

http://psihoterapie.freeforums.org/index.php

Crede.ma si eu am avut cam aceeasi problema doar ca mai diferita putin..eu am fost marginalizata deoarece m.am nascut cu dizabilitati si toti radeau de mine imi spuneau :"Manute mici","Ciudatenie" etc pana mi.am gasit o prietena care chiar ma intelege si ma iubeste...incearca sa gasesti si tu pe cineva care sa te inteleaga! Poata ca mai este o persoana tacuta si singuratica in cautare de prieteni

Of, imi pare atat de rau pentru tine... te rog frumos sa ma crezi ca situatia nu este chiar atat de disperata cum pare. Stiu ca te simti singura de multe ori, si simti ca nu ai pe nimeni care sa te inteleaga. Dar, hei, uite, pana si simplul fapt ca iti impartasesti povestea cu noi e dovada de curaj din partea ta, tu nu esti fata pe care o crede lumea, ai un suflet sensibil, ca al tuturor copiilor, usor de ranit, chiar si de un cuvant. Sfatul meu pentru tine este sa nu te lasi doborata de circumstantele vietii. Stiu ca poate te gandesti la altii din jurul tau care poate sunt mai "privilegiati" decat tine, au alte conditii, insa vreau sa iti amintesti intotdeauna ca nu poti schimba felul in care ai crescut, nu poti schimba felul in care te trateaza colegii, chiar rudele tale, insa poti schimba felul in care privesti lumea. Si nu citez fraze luate de pe net sau din carti, crede-ma, am trait experienta asta, eram o timida, retrasa, nu vorbeam cu nimeni, nu stiam sa port o conversatie, aproape ca incepeam sa plang daca cineva imi spunea un cuvant mai dur...
Ti-as mai spune ca exista Cineva pe care te poti baza mereu, un Prieten bun care te poate ajuta sa nu fii niciodata singura, dar teama-mi este sa nu incep o disputa, nu de alta, dar nu suntem la categoria Religie
Fii puternica! Poti sa depasesti greutatile vietii! Depinde de tine sa incerci!

Nu prea imi place sa citesc "romane", dar asta era interesant Nu e nevoie sa iesi in lume si sa te bati cu pumnii in piept, nici acum nici in viitor.Nu ai nevoie de 100 de prieteni, si din aia 100 nu te poti baza pe nici unu, incearca sa iti faci prieteni treptat, poate 1 prieten e mai bun decat aia 100. Nu stiu cati ani ai, nu am observat sa fii scris banuiesc ca peste 15 sau aproximativ, cam asa e la multi, tot timpul "aia mici" sunt de vina pentru orice, stiu problema , ai rabdare in tot ceea ce faci, lasa dupa ei (parinti, bunici) momentan, si cand o sa poti sa te intretii singura, du-te, asta as face in locul tau, de fapt asta fac si eu acum, doar ca nu e atata circ ca si la tine. Asta-i parerea mea...pare rau, bafta

Familie tipica de ruman neaos. Sunt stapani pe teritoriile lor, zi multumesc ca nu te-au violat, se poarta asa ceva in familiile traditionale romanesti. Violurile, bataile, umilinte, manipularea sunt preferatele romanilor. Rai de munca, si eu am asa o familie simpatica. Sunt contra a tot ce este bine. Ameninta, nu pe fata, daca sunt si iobagi, atunci este si mai rau. Iobagii, clasa proletara, cei mai mari bestii.

Buna...Nu stiu de ce am impresia ca povestea este una inventata, dar sper sa ma insel. Daca intr-adevar este adevarat ce ai spui, imi pare rau pentru tine pentru ca tu nu ai nicio vina, esti doar un copil adus pe lume de niste jeguri de parinti iresponsabili...Un singur lucru mai vreau sa ti-l spun
: Mai rabda putin pana când vei termina scoala, iar dupa ce termini scoala du-te in lumea ta departe de casa si gaseste-ti undeva de munca si sa stai undeva cu chirie astfel o sa ai viata ta si parte de liniste si cine stie, poate vei gasi si un baiat care sa te iubeasca si sa te respecte...Altfel, daca ramai cu asa-zisa ta familie nu vei evolua deloc si intr-o zi vei face un gest urat sau vei ajunge la ospiciu... Sper ca Dumnezeu sa-ti calauzeasca calea