Normal că da. Eu am și rupt legătura cu ei vreun an că deja exagerau dar am reluat-o când s-au liniștit. Mutarea pe cont propriu e un pas înainte nu unul înapoi, chiar dacă e greu să-ți imaginezi traiul fără părinți, o dată ce te obișnuiești așa nu te-ai mai întoarce. În plus, o dată ce te-ai mutat de acasă poți să te consideri un adult în adevăratul sens al cuvântului pentru că ai controlul deplin asupra propriei vieți și nu mai stai după toanele părinților.
Ma simt mai bine pe cont propriu, dar inca dorm si "acasa", cand pot.
Oricum, n-as fi ajuns nicaieri, daca nu aveam un loc doar al meu, in care sa fiu independent.
Oricat ar fi de buni parintii, simt nevoia sa-si bage nasul in viata sociala si cea amoroasa, ceea ce e foarte grav pentru un adult.
anonim_4396 întreabă: