| Basileu a întrebat:

Salutare!
Am ieșit cu o fată de 18 ani, eu având 24. Discutasem pe net de ceva vreme pana să vin s-o cunosc și mi-a spus că e timidă. Ei bine aseară ne-am văzut și chiar nu a greșit când a zis că e timidă. În 2-3 ore cât am stat abia am ținut-o în brațe și ne-am îmbrățișat la final. Toate întrebările ce i le adresam se loveau de un zid pe care tot îl contstruia. De câte ori o întrebam ceva răspundea sec, scurt, rar dezvolta, contact vizual foarte puțin spre deloc, mai mult cu capul în pământ zici că numără pietrele de pe jos. Să nu mă înțelegeți greșit, pe net a fost bine, chiar ne-am simțit bine, peste așteptări însă acum face 2 face primesc 'mixed fellings'
Mi-e greu s-o citesc, e foarte închisă și pare anxioasa însă totuși, nu mă așteptam să fim ca prin mesaje dar totuși un pic mai activă. A da și a mai fost faza cu fostul ei pe care l-am întâlnit de două ori cu in timp ce ne plimbam cu mașina. Prima ei reacție o fost pe nașpa, gen să întorc mașina, o început să se agite și se tot băga sub bord. Stiu ca nah 18 ani și fostul și cică el s-o despărțit de ea și rănită și alea alea dar reacție ei o fost pe nașpa, adică pe mine m-o făcut să mă simt nașpa gen ca și fază nu ca altceva, o fost cringe și a doua oară când l-am întâlnit random la fel a făcut. Hai prima e o scuza, poate mai ți la el și te-o luat emoțiile dar a doua oară să faci la fel? Ce părere aveți? Fata e o dulce însă nu știu ce sa fac având în vedere cele întâmplate. Aștept păreri

Răspuns Câştigător
| Freya1 a răspuns:

Cu persoanele anxioase și timide trebuie răbdare.
Și eu sunt genul de fata anxioasa și închisă,iar voi ce va așteptați ca reacția noastră sa fie de "hei, sa facem, sa dregem, sa ne lua..." etc ar trebui sa înțelegeți ca e nevoie de timp ca să ne simțim în largul nostru și implicit de un comportament înțelegător din partea voastră.

Sa iti dau un exemplu.Cand ieși cu cineva anxioasa și își spune sau vezi ca nu se simte ok sa mergi cu ea la un restaurant, reacția ta nu trebuie sa fie "pfff, pai ce are?" Sau "hai ca nu te mănâncă nimeni" sau sa razi sau sa o presezi.Ci pur și simplu sa te oprești la chioșc, sa iei doua ape sau sucuri și sa o duci intr-un parculet umbros și "intim" unde poți sa ii povestești lucuri despre tine dacă ea e tăcută, iar printr-e ele sa ii mai pui câte o întrebare la care sa se deschidă fără sa o întrerupi și tot asa.
Dacă nu și răbdare cu genul asta de oameni renunță mai bine.

7 răspunsuri:
| CristiDinBucuresti a răspuns:

Sa o lasi in pace ai 24 de ani ea are 18 cautati una de varsta ta nu ea care are 18 ani si nu sti ce trecut a avut e timida poate cel cu care a fost inainte a batut o a abuzat o sexual si normal ca îi e teama si de umbra ei, pe net daca ai discutat cu ea e alt om dar față in față e adevaratul om speriată de bombe, lasa o in pace nu pune presiune asupra ei ca si tu cauti acelali lucru sex si ea nu este pregatita, cauta ti o fata de varsta ta, asta nu e de tine are 18 ani nu sti nimic despre ea a avut prieten ăla poate deveni gelos si te omoara, ai cunoscut o ai vazut ce fel de fata este are un trecut dubios, asa ca desparte te de ea ca nu o sa va fie bine impreună

| mihai69 a răspuns:

Ai răbdare cu ea dacă îți place.

| dullcat a răspuns:

Buna.Cred ca mai merita sa-i dai o sansa, caci poate tu esti mai matur, insa ea inca nu e la acelasi nivel din punct de vedere al inteligentei emotionale.Si ar trebui sa ai putin mai multa rabdare.

supadeceapa
| supadeceapa a răspuns:

Ieși cu un copil și apoi te plângi că se poartă ca un copil. Wow, ce deștept ești! Dacă te plăcea nu era așa inhibată oricum. Probabil îi e frică de "ce crede lumea" și dacă o vede fostul cu tine își aude vorbe. Caută-ți una de vârsta ta. Sunt totuși 6 ani diferență, probabil nici nu și-a luat bacul, mi-ar fi jenă în locul tău.

| Lioana a răspuns:

Are 18 ani. Ce mai vrei? Daca iti place fata, ai rabdare cu ea. Nu o judeca si nu o critica. E inca un copil si din cate povestesti are rani nevindecate inca.

| anonim3247 a răspuns:

Caută alta de vârsta ta că e prea mică cea de 18 ani.

| MocanuAlina2006 a răspuns:

Nuștiu eu cred că fata ori a rămas blocată în trecut ori săraca nu e sigură de această relație nu o zic în seamă de rău dar mna nuștiu numai Dumnezeu știe ce e in inima ei mai exact, săraca