| BritishShorthair a întrebat:

Sunt gay (știu 100% ca sunt) și chestia asta ma neliniștește uneori. Chestia asta îmi poate afecta sau distruge complet relația atât cu familia, cât și cu prietenii, atunci când vor afla. Pe lângă asta, îmi e rușine sa ma și gândesc la a ma expune în public sau la a și avea un partener. Încă un lucru de care îmi pare rău este ca nu voi avea copii, știu ca exista adopția, dar nu vrea ca acel copil pe care l-as adopta sa trăiască cu un tata/2 tați gay, exista varii motive. Înca un lucru greu e atunci când îți place de o persoana straight și știi ca nu ai nicio șansă cu acea persoana. As vrea sa am o viata normala, nu sa fiu așa... as vrea sa am o familie, un partener de viata, copii, dar nu așa. Mi-ar fi rușine și de socrii, sincer. Efectiv îmi e rușine cu mine. N-am cu cine sa vorbesc despre asta.

Răspuns Câştigător
| Adry05 a răspuns:

Gândește-te că și un alt tip gay ca tine ar putea gândi aceeași chestie, deci te-ar putea susține. caută ceva comunități di astea unde să poți cunoaște persoane ca tine pentru a primi sprijin și a cunoaște persoane care-s în aceeași situație. familiei și prietenilor nu le zice până nu ți-ai găsit pe cineva care merită prezentat...

28 răspunsuri:
Răspuns utilizator avertizat
| SG1995 a răspuns:

Tanti DonaAla, aka Anastassia, aka babă tâmpită, orientarea sexuală nu se măsoară în cantitatea de carne pe care o bagi în tine. Eu zic să-ți faci o viață reală, și numai lași răspunsuri tâmpite.

| Sophieka a răspuns:

Buna,

Cand eram mica am trecut prin tot felul de stari, la inceput mi-au placut baietii in mod natural, apoi crescand si vazand cat sunt de mitocani, nu i-am mai placut si a aparut pe MTV pe atunci o emisiune a unei vedete Tila Tequila care era bisexuala si in emisiunea respectiva se luptau pentru a o cucerii si femei si barbati. Apoi eu m-am gandit ca poate sunt lesbiana din moment ce nu mai imi plac baietii, si imi placea sa le privesc pe femeile masculine, care nu ti-ai da seama ca sunt femei. Genul acela tuns scurt, chip masculin, cu sani foarte mici etc.
Apoi conversand cu cateva, si ajungand si la o intalnire cu una...Mi-am dat seama ca, sigur nu sunt lesbiana pentru ca nu pot accepta ideea de a vedea si avea langa mine un trup de femeie.
Si fiind presiunea din mediul social, in care nu eram vazuta niciodata cu vreun baiat.
"Lumea" de fapt *idiotii* credeau ca ceva este in neregula cu mine. Timpul a trecut si cativa ani mai tarziu, maturizandu-ma mai mult.Am cunoscut un barbat de care m-am indragostit si atunci mi-am dat seama de mai multe, trecand iarasi timp si ani, mi-am dat seama ca nu este nimic in neregula cu mine ci AM PREFERINTE!
Acum stiu ca am un anumit tipar de barbat pe care eu il plac si cu, care mi-ar place sa fiu impreuna si sa intemeiez o viata impreuna.Am preferinte in legatura atat cu personalitatea, viziunile partenerului meu potrivit cat si despre aspectul s-au fizic... Inaltimea aproximativa, parul, ochii etc.Nu functioneaza vrajeala cu "sufletul conteaza".

Cand eram adolescenta si cateva colege credeau ca sunt lesbiana, era nasol...Radeau de mine si ma priveau altfel.Probabil ca ele considera si in ziua de astazi acest lucru (nu pastram legatura) dar asta e.Intr-o zi vom da nas in nas si o sa le zic eu cateva daca prostia din capul lor persista si pana in ziua de azi.

Eu incerc sa accept ideea ca sunt persoane cu alta orientatie decat heterosexuala desii imi este greu, si nu imi doresc sa am in jurul meu astfel de persoane.
In zona in care locuiesc sunt cativa baieti cu orientarea gay. Pe unii daca ii vezi de la 100 m iti dai seama ca sunt gay, iar de altii chiar n-ai spune ca ar fi.

Daca nu vrei sa accepti acest lucru, poti cauta in adancul tau sa vezi ce anume te-a determinat sa ajungi la o astfel de orientare sau sa recurgi la un psiholog cu calificare si in hipnoza, pentru a te duce in transa, pentru a merge in subconstientul tau si a-ti aduce la suprafata motivul pentru care tu ai orientarea "dereglata".

Anul trecut, am avut un vecin care a locuit langa mine, si printr-o intamplare ne-am cunoscut.El afland ca eu sunt pasionata si studiez psihologia, si-a deschis sufletul putin cate putin fata de mine.
Mi-a povestit ca a avut parte atat el cat si fratii si mama lui, din partea tatalui lor, de bataie rupta din rai, batuti crunt, izgoniti afara, traiau din ce puteau s-a.m.d.
Toate aceste situatii care l-au dus si intr-un anturaj nepotrivit, l-au transformat intr-o " fata".
Acesta e un exemplu, insa el nu cauta sa se schimbe, ramane asa si isi face de cap cu barbati.

Momentan linisteste-te si cauta solutii, va trebuii sa te deschizi cuiva si sa rezolvi.

Iti doresc succes si numai bine!

| BritishShorthair explică (pentru Sophieka):

Hello, mersi de răspuns. Încerc sa caut soluții, dar e greu când ai un comportament mai feminin. Am auzit de metode cu hipnoza ș.a, dar nu prea cred în ele. La mine e mai complicat deoarece e atracție sexuala 100% față de bărbați, nu am absolut nicio atracție față de femei, am încercat, dar pur și simplu nu ma atrag. Totuși, voi vedea ce am de făcut, pana la urma va veni momentul când ma voi deschide persoanelor din jur.

| Sophieka a răspuns (pentru BritishShorthair):

Cu placere!
Este greu sa credem in ceva mai ales cand e vorba de psihologie... Majoritatea au retineri desii cred ca merita incercat daca iti doresti reprogramarea mentala pentru a deveni heterosexual.

Daca crezi ca iti doresti sa te accepti asa cum esti si iti doresti un barbat ca partener de viata, atunci poate un psiholog / consilier este bun pentru a te ajuta sa te accepti si a fi mai usor pragul cand alegi sa spui adevarul familiei / prietenilor apropiati.

Legat de casatorie si copii...Asta e cam presiune sociala... De ce trebuie neaparat sa te casatoresti si sa ai copii? Poti trai o viata frumoasa si fara! Nu cred ca acestea doua reprezinta fericirea sau menirea in viata.
Insa consider si eu ca nu este ok deloc ca un copil sa traiasca si sa creasca alaturi de 2 tatici...

| RKBlue a răspuns (pentru Sophieka):

"Toate aceste situatii care l-au dus si intr-un anturaj nepotrivit, l-au transformat intr-o " fata".
Acesta e un exemplu, insa el nu cauta sa se schimbe, ramane asa si isi face de cap cu barbati."
Aici m-ai pierdut.Deci e gay sau e trans?

| BritishShorthair explică (pentru Sophieka):

Nu e doar presiunea sociala, e și dorința mea de a avea o familie.

| Alverto a răspuns:

In ce zona stai amice?

| RKBlue a răspuns:

Wow.Ce raspunsuri am vazut aici...
Imi vine sa ma duc afara si sa mananc asfalt.Tot e mai bine pentru mine decat ce raspunsuri semihomofobe am citit aici.
Stii ce e ironic?
Ca unii zic ca trebuie sa faci sex cu nu stiu cate fete si baieti ca sa iti dai seama, dar daca ii intrebi pe ei, iti vor spune ca ei stiau ca sunt hetero dinainte sa faca prima oara sex.Ciudat nu laughing
Daca iti este frica sau rusine in a te expune, ai atatea variante:
nu te expune, ramai cat mai discret
te muti in alta tara, peste cativa ani
Nu vad de e ti-ar afecta relatia cu prietenii, decat daca sunt homofobi.Si atunci nu sunt prieteni adevarati daca nu te accepta.
Chestia cu adoptia e ciudata.
Adica, am vazut si am citit despre zeci de copii crescuti de cupluri gay si nu am vazut ca vreunul sa fi fost complexat, sa fi avut de suferit in vreun fel.Da, cei crescuti de 2 tati nu aveau o mama.Cei crescuti de 2 mame nu aveau un tata.Nu erau diferiti de
Majoritatea erau straight(semn ca in ciuda a ce ar spune unii, copiii nu preiau orientarea sexuala).
Cine zice ca nu poti avea o viata normala?
Poti sa te casatoresti cu o femeie.Nu ar fi corect, parerea mea, din punct de vedere moral.
E sa-ti fie rusine(dar nu e bine)
Traim intr-o societate care are treaba cu tine daca porti un nasture mai la stanga sau mai la dreapta.Lumii nu ii place cand cineva e diferit.Acelasi lucru il poti vedea cand vine vorba de religie,etnii,politica...
Oamenilor le plac cei cu care se aseamana si multi au impresia ca orientarea sexuala te face foarte diferit.
Cum vrei sa-ti traiesti viata e alegerea ta, dar nu e o idee buna sa ti-o traiesti in rusine sa minciuna.
(si tine minte. Daca ti se inchide o usa, alta ti se va deschide. Daca nu ti se deschide, atunci intri pe fereastra.Iar daca nici asa nu merge, spargi peretele)

| BritishShorthair explică (pentru RKBlue):

Mersi de răspuns! Totuși, consider ca acel copil ar avea de suferit, știi și tu ce înseamnă bullying ul. Am uitat sa precizez ca în timpul liceului stau la cămin. Și mna... am avut un coleg de camera care a terminat acum 2 ani, când și a dat lumea seama ca e gay (omul chiar a încercat sa sărute pe cineva, foarte riscant, totuși 9), lumea îl vorbea urât (cel puțin pe la spate). Încerc cât mai mult sa ma ascund, nu știu cât de bine mi-a reușit. Și, încă un lucru, ai dreptate! Clar, ma voi muta în altă țară, nu mai suport sa stau aici.

| RKBlue a răspuns (pentru BritishShorthair):

E greu sa te ascunzi uneori.
E bine macar ca orientarea sexuala nu e scrisa in frunte laughing
Din pacate la noi va mai dura o vreme pana oamenii vor constientiza ca a fi diferit nu e rau.
Tot ma uimesc raspunsurile pe care le-ai primit dupa ce am raspuns eu... Cum pot unii sa declare ca stiu mai multe decat cei care sunt gay?
Nu ma vede nimeni spunand ca stiu cum e sa fi femeie, dar cum am o mama, si prietene fete inseamna ca stiu la fel de mult ca Annastassia ce inseamna sa fii femeie?(dupa aceeasi logica absurda)
Am impresia ca specialistii din Romania isi fac treaba dupa niste carti din anii '80.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Gay ești atunci când faci sex și cu fete și cu băieți și îți dai seama ca îți plac băieții mai mult. Sau ambele sexe și asa te arzi cu ambele fiind bisexual. Tu ai făcut sex cu vreun băiat/fata de spui asta? Fantezii avem toți.

| BritishShorthair explică (pentru anonim_4396):

Nu, dar cred ca și masturbarea se pune
Nu am nicio atracție față de fete

| LeSuiton a răspuns (pentru anonim_4396):

Nu prea te duce capul. Nu trebuie sa faci sex cu o persoana ca sa ti dai seama daca o placi. El a spus clar ca esti gay si ca esti sigur de asta si ca nu l atrag femeile ci barbatii. Tu ai facut sex cu un baiat ca sa stii sigur ca nu esti gay? Daca esti gay? Chiar de ti plac femeile, daca esti gay si nu stii? Pana nu o faci cu un baiat nu ai de unde sa stii ca nu esti bisexual, asta i gandirea ta, trezeste te bai baiatule.

| anonim_4396 a răspuns (pentru LeSuiton):

Pe tine bine măcar ca te duc picioarele, pentru ca nu te duce deloc capul. Ești dovada vie ca omul poate trai fără creier. Una e fantezia, alta e când practici. Prostul dracului. Și eu nu prea sunt băiat cu tine. Eu sunt bărbat

| LeSuiton a răspuns (pentru anonim_4396):

Bine fiule, nu trebuie sa plangi acum, vei realiza cat ai putut fi de prost, noi nu vorbim de fantezii aici, tot nu intelegi "Gay ești atunci când faci sex și cu fete și cu băieți și îți dai seama ca îți plac băieții mai mult." El a spus ca e gay, nu bisexual, dar nu prea faci diferenta.

Răspuns utilizator avertizat
| iMihai98 a răspuns:

Salut, nu te mai lua dupa ce zic oamenii ăștia închiși la minte (Annastassia), nu conteaza cate contacturi sexuale ai avut, conteaza ce simti tu in sufletul tau, daca tie iti plac baietii si asta simti asta e, daca ai niste prieteni deschisi la minte o sa te inteleaga si nu o sa le pese, acelasi lucru si cu parintii tai, daca te iubesc si iti doresc binele o sa te sustina.

Succes!

| Cqarina a răspuns:

Cei care te iubesc nu te vor lasa la greu. Inainte sa spui cuiva, fiind atat de nesigur pe tine, cel mai bine sa mergi la pshiholog.
Ziceai ca nu vrei ca, copilul sa aiba 2 tati gay, daca il iubiti o sa fie fericit