Dau funda! Am 15 ani si in ultimul timp au inceput sa imi apara tot felul de sentimente "macabre". Au inceput sa ma bantuie ganduri legate de parintii mei.Simt ca timpul trece din ce in ce mai rapid si in scurt timp parintii mei ma vor parasi. Nu vreau sa ma gandesc la aceste lucruri dar gandurile nu-mi ies din cap. Am inceput sa simt ca timpul trece din ce in ce mai repede, ca vor deceda si in scurt timp imi voi face o familie, ma voi muta singur si ii voi lasa singuri. Vreau sa imi dispara aceste ganduri sa ma bucur si eu de copilarie insa nu pot. Parintii mei au 45 respectiv 42 de ani si fumeaza de peste 20-25 de ani fiecare. Ajutor va rog!
„Nu prea am ce sa fac, abia ce mi-am scos piciorul din ghips, ma chinui sa merg, etc." - te simti expus si vulnerabil. Ai fost incapacitat si ai avut nevoie de ingrijiri suplimentare. Nu va fi intotdeauna asa. Te vei vindeca. Vei creste in puteri si abilitati. Vei fii capabil sa te descurci, si nu esti lup singuratic in codru, exista alti oameni care sa te poata ajuta in viata in caz de nevoie. Esti bun. Esti inteligent. Esti puternic. Esti capabil. Esti important. Probabil o parte din tine se revolta fata de cum aleg parintii tai sa isi petreaca viata si iti pare ca iau unele decizii neintelepte, egoiste poate. Si probabil nu e prima data ca o parte din tine a fost ranita si infuriata sa se simta cumva deja pe cont propriu la a-si manegeria si intelege singur sentimentele si gandurile si a trage singur concluziile despre ce e viata si cum trebuie traita. Totul perfect normal. E vindecator sa iti analizezi, identifici si traiesti sentimentele, oricare ar fi ele. Nu exista sentimente bune sau rele. Toate sunt mesaje de la noi insine, de la „adevaratul noi". Toate sunt mesaje care ne indica atunci cand trebuie sa lucram la ceva, sa luam masuri. Vorbeste cu oarintii tai si spune-le ca a avea piciorul in ghips te-a facut sa te simti expus si vulnerabil si sa te ingrijorezi ce se va intampla cu tine cand ei nu vor mai fii. Si ca te ingrijorezi ca ei, atat de ocupati cu a te creste, uita sa aiba suficient grija de ei insisi si te intristeaza si sperie gandul ca din cauza asta ii vei pierde mai repede decat ar trebui.
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Ai facut anxietate, de aia ai inceput sa gandesti asa, consulta mai repede un medic psihiatru, spune-i despre ce este vorba si vezi ce parere are, nu e normal sa ai asa ganduri. De aia nici nu poti controla, ca anxietatea e afectiune.
Nu sta asa ca se poate agrava. Vei urma ce spune medicul.
Răspunde
Relax, o mai duc macar vreo 10 ani de caciula daca au cit de cit grija in rest.
Răspunde 
E normal. Ai inceput sa realizezi ca viata nu e doar roz. Impacate cu gandurile, nu le alunga pentru ca odata si-odata se va intampla tot ce ai zis mai sus.
Trebuie sa pleci si o sa-i lasi singur ( de obicei pleci la facultate ), trebuie sa-ti faci o familie, si nu vei mai putea sta cu ei, pana la urma nu suntem nemuritori, toata lumea moare, ei or sa fie inaintea ta pentru ca sunt mult mai batrani si cam asta e.
De obicei iti apar gandurile astea ca nu ai ce face si te plictisesti. Nu cred ca daca ai o activitate te loveste dintr-o data: "Pfa, plec si-mi las parintii singuri, ce ma fac". O sa mai cresti si-o sa vezi ca o sa iti fie mai usor sa stai fara ei. Gaseste o ocupatie daca vrei sa alungi gandurile astea pe moment, ceva sa te tina ocupat.
Nu prea am ce sa fac, abia ce mi-am scos piciorul din ghips, ma chinui sa merg, etc.
Citit, seriale, jocuri pe calculator. Ai cu ce sa-ti omori timpul.
Nu, la el sunt deja exagerate care deja ii cam umbreste viata. A si zis "in ultimul timp", deci nu de mult, desi situatia era aceiasi.
Toata lumea o sa-si lase parintii singuri, dar nu se tem asa, ca nu au nimic, nu au probleme de anxietate.
Tipic anxietatii e "aaaoleu peste 10 ani va fi asa sau asa", un om ok nu se gandeste acolo, sau chiar daca se gandeste, nu-l cuprinde asa rau.
Eu am trecut prin asta si stiu, am comparatia! Ziceam "aaaoleu, o sa moara parintii cand or muri, ce o sa fac fara ei, vaaai, n-as suporta", desi mai dura mult pana atunci.
Cand eram bine se schimba gandirea in normal, nu imi mai puneam problema si nici nu ma mai infricosa.
Deci e cam clar. Si la mine la fel, pana sa zic in noiembrie anul acela nu aveam nimic, pe 16 noiembrie (tin minte data), bum, au aparut aceste ganduri.
Fa ceva.Stiu ca uneori vara e plictisitor si nu ai ce face, dar gaseste-ti o preocupare, un hobby.Eu cand ma plictisesc,citesc, ma joc un joc video sau de masa, scriu poezii sau ies pe afara, ma intelegi ce vreau sa zic.
Daca iti afli pasiunea, nu o sa mai ai timp de gandit aiurea. Sper ca ti-am fost de folos.Succes!
Nu ești singurul. Eu am 24 de ani și mă gândesc și eu la asta.
Ca să îți dau o părere personală. Viitorul nu îl știm, dar îl intuim cam cum ar fi, unde o sa ajungem. În parte de familie cam ăsta e viitorul, părinții mor, copiii rămân. De aici și nevoia copiilor de a-și asigur un viitor (învățat, găsit un job, muncă și iar muncă pentru supraviețuire/împlinirea dorințelor). Știu că e trist să te lase ai tăi, dar asta este viață nu o poți schimba. Trebuie să te împaci cu ideea, să te îmbărbătezi și să te folosești cu cap de timpul pe care îl ai la dispoziție.
Eu de altfel gândesc că da, pentru existența noastră e vina părinților, dar dacă tot avem o șansă și putere să ajutăm la evoluția vieții aici pe Pământ e foarte ok să fim folositori. Părerea mea e că atât timp cât trăiești gândeștete doar că tu te-ai născut ca să duci mai departe viața în universu ăsta misterios. Tu ești acea treaptă pe care viața mai urcă un pas. Cu toți trebuie sa fim uniți pentru viață.
Eu atât timp cât pot o să muncesc și chiar dacă nu o să am iubită/soție, știu că o să fiu singur că ai mei or să plece de tot și, trebuie sa lupt și singur cât o să pot. Decât să mă chinui să trag de o fată sa mă iubească și sa ajungem să facem un copil căruia nu îi pot oferi un viitor, mai bine rămân singur, muncesc și ajut pe cei din jurul meu pentru o existență cu înțelegere și folositoare.
Chestia e ca nu știm ce ne rezervă viitorul, dar dacă și noi acționăm acum, îl putem face mai sigur si mai bun. Baftă și succes în viață!
Bucura-te de viata, eu unu am rămas fără unul din părinți și regret ca nu l-am apreciat mai mult deci bucurate atât cât ii ai și apreciazăi și respectai 
E normal.Parintii tai sunt tineri inca.Cand ei vor fi batrani nu o sa te intereseze de ei pentru ca vei avea propria familie
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
