Salutare tpu.ro cum pot sa imi conving parintii sa mi ia un catelus de ala care nu creste mare va rog spuneti-mi m-am plictisit singur va rog sa ma ajutati

Le zici ca nu le faci nepoti daca nu iti fac rost de un caine acum.

Sper sa te ajute urmatorul articol.
De ce nu au părinţii încredere în mine?
„Aş dori ca părinţii să-mi acorde un pic mai multă libertate. Nu că aş vrea să colind lumea toată. Vreau, pur şi simplu, să-mi vizitez mătuşa, fără ca mama să-şi facă griji că mă bate gândul să plec de-acasă." — Sarah, 18 ani
„Îi întreb mereu pe părinţi de ce nu au încredere în mine când vreau să ies şi eu cu prietenii. Iar ei îmi spun: «În tine avem încredere; n-avem încredere în prietenii tăi». Mă deranjează când zic asta!" — Christine, 18 ani
ÎNCREDEREA se aseamănă mult cu banii. Se câştigă greu, dar se poate pierde uşor. Şi, indiferent câtă încredere ţi se acordă, nu ţi se pare niciodată de-ajuns. „Ori de câte ori vreau să ies undeva, părinţii mă bombardează cu tot soiul de întrebări: unde merg, cu cine merg, ce-am să fac acolo şi când am să mă întorc. Ştiu că sunt părinţii mei, dar mă irită când mă interoghează în felul ăsta!", se plânge Iliana, care are 16 ani.
Simţi uneori că părinţii tăi ar trebui să aibă mai multă încredere în tine? Dacă da, ce poţi face? Mai întâi de toate, să vedem de ce este încrederea un subiect atât de delicat în relaţia părinte-copil.
Calea spre maturitate — un drum plin de obstacole
Biblia spune că „bărbatul [va lăsa] pe tatăl său şi pe mama sa" (Geneza 2:24). Bineînţeles, acelaşi lucru se poate spune şi despre femeie. Indiferent că eşti băiat sau fată, adolescenţa este o etapă esenţială pe calea spre maturitate, când vei fi gata să părăseşti casa părintească şi, probabil, să-ţi întemeiezi o familie.
Cu toate acestea, trecerea de la adolescenţă la maturitate nu e asemenea unei uşi pe care intri la o anumită vârstă, ci mai degrabă asemenea unei scări pe care urci, treaptă după treaptă. E adevărat, tu şi părinţii tăi poate că aveţi păreri diferite cu privire la cât ai urcat până în prezent pe această scară. „Am 20 de ani şi încă avem divergenţe de opinie în acest sens", spune Maria, care este de părere că nu i se acordă suficientă încredere în alegerea prietenilor. „Părinţii mei cred că nu am încă puterea de a ieşi dintr-o situaţie neplăcută. Am încercat să le spun că am ieşit deja din unele situaţii neplăcute, dar asta nu le schimbă cu nimic opinia!"
Aşa cum dezvăluie cuvintele Mariei, chestiunea încrederii poate genera multe tensiuni între copii şi părinţi. Aşa stau lucrurile şi în familia ta? Dacă da, cum poţi câştiga încrederea părinţilor? Iar dacă părinţii şi-au pierdut încrederea în tine din cauza unor acţiuni neînţelepte ale tale, ce poţi face pentru a le-o recâştiga?
Dovedeşte-te demn de încredere
Iată ce le-a scris apostolul Pavel creştinilor din secolul întâi: „Dovediţi mereu ce sunteţi voi înşivă" (2 Corinteni 13:5). Este adevărat, deşi Pavel nu se adresa în primul rând adolescenţilor, principiul li se aplică şi lor. Ţi se va acorda încredere în măsura în care te vei dovedi demn de încredere. Asta nu înseamnă că trebuie să fii perfect. În fond, cu toţii greşim (Eclesiastul 7:20). Dar, în ansamblu, le dai cumva părinţilor motive să nu-ţi acorde încredere?
Pavel a mai scris: „Dorim să ne purtăm cinstit în toate" (Evrei 13:18). Întreabă-te: Cât de sincer am fost până în prezent cu părinţii când le-am spus unde am mers şi ce-am făcut? Meditează la cuvintele câtorva tineri care s-au analizat cu seriozitate în această privinţă.
Lori: „Îi trimiteam în secret e-mailuri unui băiat de care-mi plăcea. Părinţii au aflat şi mi-au spus să încetez. Le-am promis că aşa am să fac, dar nu m-am ţinut de cuvânt. Povestea a durat cam un an: îi trimiteam e-mailuri băiatului, părinţii aflau, eu îmi ceream scuze şi le promiteam că am să încetez, dar. . . nu mă ţineam de cuvânt. Cum era şi de aşteptat, părinţii n-au mai avut pic de încredere în mine, în nicio privinţă!"
De ce şi-au pierdut părinţii lui Lori încrederea în ea şi cum crezi că ar fi trebuit Lori să se comporte după ce părinţii au vorbit prima dată cu ea? Scrie răspunsul mai jos.
․․․․․
Beverly: „Când era vorba de băieţi, părinţii mei nu aveau deloc încredere în mine. Abia acum înţeleg de ce. Flirtam cu câţiva care erau cu vreo doi ani mai mari decât mine. Vorbeam la telefon ore întregi cu ei. La reuniuni, aproape că nu mai aveam ochi pentru altcineva. Părinţii mi-au «confiscat» telefonul timp de o lună şi nu m-au mai lăsat să merg acolo unde erau şi aceşti băieţi."
De ce crezi că părinţii lui Beverly şi-au pierdut pentru un timp încrederea în ea şi ce ar fi putut face Beverly pentru a repara situaţia?
․․․․․
Annette: „Când eram la gimnaziu, eu şi o prietenă am fost la o petrecere, de unde ne-am adus acasă câte o bere. Deşi ştiam că părinţii nu ar fi acceptat una ca asta, ne-am hotărât să o bem mai târziu, de dragul distracţiei. Mama prietenei mele i-a descoperit cutia de bere, iar apoi s-a aflat că şi eu aveam una. Cel mai greu lucru pe care a trebuit să-l suport a fost dezamăgirea de pe chipul mamei!"
Dacă Annette ar fi sora ta mai mică, ce sfaturi i-ai da ca să poată recâştiga încrederea mamei?
․․․․․
Cum poţi recâştiga încrederea părinţilor
Ce poţi face dacă, aşa cum li s-a întâmplat tinerilor menţionaţi mai înainte, părinţii şi-au pierdut încrederea în tine din cauza acţiunilor tale? Dacă eşti în această situaţie, o poţi schimba! Cum?
Poate că părinţii vor avea mai multă încredere în tine pe măsură ce vei demonstra că ai simţul răspunderii. Să dăm un exemplu. Imaginează-ţi că un om datorează nişte bani la bancă. Dacă e la zi cu plăţile, el va câştiga încrederea băncii, iar în viitor banca ar putea să-i acorde un credit mai mare. La fel stau lucrurile şi acasă. Dacă te dovedeşti demn de încredere, chiar şi în lucruri mici, poate că părinţii vor avea mai multă încredere în tine.
Annette a ajuns să înţeleagă acest lucru. „Când eşti mai tânăr, nu-ţi dai seama cât de important e ca alţii să aibă încredere în tine. Acum mă simt mai responsabilă şi vreau să acţionez în aşa fel încât să nu trădez încrederea părinţilor", spune ea. Lecţia? În loc să te plângi că părinţii nu au încredere în tine, străduieşte-te să le câştigi încrederea.
De pildă, eşti demn de încredere în domeniile amintite în continuare? Bifează în lista de mai jos aspectele la care trebuie să faci îmbunătăţiri.
□ Să mă întorc acasă la ora stabilită
□ Să fiu punctual
□ Să-mi termin treburile prin casă
□ Să păstrez curăţenia în camera mea
□ Să folosesc telefonul cu înţelepciune
□ Să mă ţin de promisiuni
□ Să-mi cheltuiesc banii cu chibzuinţă
□ Să mă ridic din pat dimineaţa fără să tragă părinţii de mine
□ Să spun adevărul
□ Să-mi recunosc greşelile şi să-mi cer scuze
□ Altele ․․․․․
Ar fi bine să-ţi propui să te dovedeşti demn de încredere în acele aspecte pe care le-ai bifat. Urmează sfaturile Bibliei: ‘Dezbrăcaţi-vă de vechea personalitate care corespunde purtării voastre de altădată’ (Efeseni 4:22). „Da-ul vostru să însemne Da." (Iacov 5:12) „Spuneţi adevărul fiecare aproapelui său." (Efeseni 4:25) „Ascultaţi de părinţii voştri în toate." (Coloseni 3:20) Cu timpul, progresul tău va fi clar pentru ceilalţi, inclusiv pentru părinţii tăi (1 Timotei 4:15).
Dar ce poţi face dacă, în pofida eforturilor tale, consideri că părinţii nu-ţi acordă încrederea pe care o meriţi? Ai putea să discuţi cu ei despre acest lucru. În loc să te plângi că ei ar trebui să facă schimbări, roagă-i cu respect să-ţi spună ce consideră că ar trebui să faci tu ca să le câştigi încrederea. Spune-le ce obiective ai în acest sens.
Nu te aştepta ca părinţii să facă imediat concesii. Fără îndoială, vor vrea să se asigure că-ţi vei respecta promisiunile. Demonstrează-le că poţi fi demn de încredere. Cu timpul, părinţii vor avea şi mai multă încredere în tine. Aşa s-a întâmplat şi cu Beverly, menţionată mai înainte. „Încrederea se câştigă greu şi se pierde uşor", a spus ea, după care a adăugat: „Simt că părinţii au din ce în ce mai multă încredere în mine, şi pot să spun că e un sentiment plăcut!"
Pe situl jw.org sectiunea adolescenti poti gasi alte articole utile.

Zi-le treaba asta de fiecare data cand faci ceva ok. nu cere alta rasplata decat cainele.

Simplu sa ai note mari la scoala, fii harnic prin apartament-casa, fii cuminte si iai usor ca o curva de genu stiti cat de mult va iubesc si merge

Un catelus intr-adevar este dragalas, mititel dar nu este o jucarie de plus cu care te joci pana te plictisesti si apoi il arunci intr-un colt.Nu stiu daca stai la casa sau la bloc dar responsabilitatile sunt la fel de mari.A avea un catelus e la fel cu a avea un copil,trebuie sa-i dai de mancare, trebuie sa-l scoti sa se plimbe ca e soare, ca ploua, ca ninge trebuie sa iesi cu el, sa-i faci baie sa-l pieptini sa-l duci la medic.Nu e o jucarie de plus.Si cum tu esti la scoala cu cine v-a sta catelusul? cine se v-a ocupa de el? Normal ca va fi o responsabilitate in plus pentru mama ta.De aceea sunt atatia cani vagabonzi pe strazi pentru ca persoane iresponsabile si-au luat un catel doar pentru ca le placea si apoi...nu i-au sterilizat si nu i-au ingrijit cum trebuie si au ajuns sa se inmulteasca si i-au abandonat care pe unde au putut.Deci sa-ti iei un catel nu e o joaca si nu iti iei un catel doar pentru ca e micut si dragut ci pentru ca iubesti animalele cu adevarat si pentru ca vrei sa oferi dragostea ta unui suflet nevinovat care nu poate sa decida ce va face cu viata lui ci tu v-a trebui sa decizi si sa hotarasti si pentru el.Crezi ca esti pregatita pentru o astfel de responsabilitate? Mai gandeste-te, un catelus odata cumparat trebuie sa stii ca el trebuie sa-ti stea alaturi pentru 13-15 ani.


, eu zic sa mai ai rabdare, sau daca nu si te crezi in stare, arata-i ca esti suficient de responsabila sa ai grija de un animal, sa ii dai de mancare, sa il inveti sa iasa afara cand are nevoi, sa iil scoti la plimbare...etc