Salutare tuturor! Vreau sa va spun povestea mea si as fi foarte recunoscător daca m-ati asculta si ati citi pana la capat. Sa incep. Sunt un baiat simplu. Am avut o prietena pe care am indragit-o foarte mult si am iubit-o. Am cunoscut-o din timpul liceului. La 17 ani. Am fost impreuna 4 ani de zile dupa care am aflat ca m-a inselat. Ea era la facultate si timp de doi ani am stat separati. Ne vedeam din cand in cand si mai mult ne certam pentru faptul ca ea era in Bucuresti la facultate, iar eu stateam in alt oras. Eu avusesem alte planuri. Si anume sa stam impreuna la mine acasa, sa muncim in acelasi oras, sa tragem impreuna, luandu-ne chirie si sa fim fericiti.Nu imi placea Bucurestiul deloc. Nu imi vedeam viata in Bucuresti. Din cauza asta si certurile. In primul rand distanta provoca certurile, dar si faptul ca nu era de acord cu ce gandeam eu pentru viitorul nostru. Intr-un final am decis sa numai tin cont de gandurile mele si am riscat, lasand in urma parintii, plecand la Bucuresti dupa ea. Mi-am luat un loc de munca, am muncit timp de 5 luni stranganu-mi bani pentru a da si eu la facultate.Doar ca sa fiu acolo cu ea, langa ea, vazand ca altfel relatia nu avea sanse intre noi. Asa am si facut. Mi. Am platit facultatea, dupa 5 luni mi-am dat demisia de la locul de munca si tocmai atunci am aflat ca ma inselase. Apoi imi datuse papucii si m-a trimis inapoi acasa la mine. Mi-a spus sa ii mint pe ai mei ca e totul in regula si ca ea vrea doar o pauza. Sa ma cazez la camin in Bucuresti si dupa un timp ma va chema din nou la ea sa stam impreuna. Asa am si facut. M-am cazat, am stat 4 luni la facultate, dupa care intre timp ne-am mai intalnit. Incercasem sa uit de ceea ce imi facuse si i-am propus sa ne inpacam, sa ne mutam impreuna si sa discutam asupra problemei pentru ca facusem tot ceea ce mi-a zis. Dar nu a vrut. Spunea mereu motive diferite si se jura ca de fapt nu m-a inselat, ca a vrut doar sa ma faca pe mine sa cred asta.Ca a fost o gluma. Intr-un final, vazand ca nu ma primește la ea si ca nu puteam sa rezolv nimic, ca nu vrea sa fim impreuna am zis ca degeaba mai stau in Bucuresti fiindca nu am ce sa fac acolo. Mai mult pentru ea venisem acolo. Eu nu-mi doream. Asa ca am renuntat la facultate si am venit acasa. Va dati seama. Mi-a fost si mi-este greu. M-am gandit sa dau la pompieri, mai ales ca imi place sa ajut oamenii si imi doresc sa raman in orasul meu natal. Un oras linistit. Nu imi place galagia si haosul Bucurestiului. Dar ma tot gandesc ce o sa ma fac daca nu o sa reusesc sa intru la pompieri? Toti ma privesc in batjocura, inclusiv parintii mei. Imi reproseaza mereu ca nu am facut nimic cu viata mea pana acum la 21 de ani.Ca am pus-o mereu pe fosta prietena pe primul loc si nu mi-am vazut de drumul meu.Ca altii la varsta mea sunt realizati si ca eu sunt un neica nimeni.Intr-un fel au dreptate si simt toata tristetea si constientizez totul. Efectiv lumea imi este data peste cap si nu stiu ce sa mai ma fac.Parca orice am incercat sa fac nu a avut roade si nu are sens.Pe ea am dat-o uitarii pentru ce mi-a facut, dar ma omoara gandul ca daca nu iau la pompieri ai mei o sa faca foarte urat si nu o sa ma mai inteleaga.Mi-e frica sa nu fiu si batut sau cine stie.Tot ce vreau e sa fiu linistit.Sa imi vad de treaba mea si sa muncesc cu credinta in Dumnezeu.Dar viata asta mi-a demonstrat ca nu e mereu asa cum vrem si cum planuim noi.Chiar imi doresc sa intru la pompieri.Dar iau in calcul si posibilitatea esecului, mai ales ca numai vad lucrurile asa roz cum le vedeam inainte.Chiar nu stiu ce sa ma fac.Ma simt pierdut, dezamagit, ratat.Ce as putea face? Nu am unde sa ma duc.Sunt la mana lor. Efectiv am ramas fara idei...

Ai 21 de ani, nu 48. E abia prima dezamăgire
Dacă nu intri la pompieri, încearcă în poliție, sau la altceva. Ai timp, ești încă un copil.
Presiunea părinților te stresează pe tine, de fapt. Lucrurile nu stau atât de rău.
Un loc de muncă banal, te-ar putea calma o perioadă.

Probabil avand varsta pe care o avea,nu prea s-a gandit serios la relatia cu tine,iar ajungand sa stati la distanta, lucurile din perspecriva ei s-au racit si mai mult.
Acum pe tine nu ai de ce sa te condamni, nu ai avut de unde sa stii ce se va întâmpla, si erai si foarte tânăr cum si esti de fapt.
Nici chestia cu facultatea nu era ceva rău, dar daca nu asta era țelul tau, nu trebuia sa faci pasul asta.Acum totul e tardiv si trebuie sa mergi înainte, ea din cate se pare nu e persoana potrivita pentru tine.

Legat de părinții tai si parerea lor, eu cred ca exagerează. Nici eu nu sunt cu mult mai mare decat tine, dar totusi, ma pot bucura ca desi ai mei nu au fost cei mai afectuosi si atenti, niciodata nu m-au obligat să imi stric tinerețea cat mai repede ca sa frec mesele prin fabrici.Deci din nou repet, tu nu ai vina, ba din contra, ei ar fi trebuit să te susțină in loc sa te presteze si sa te ajute sa evoluezi.Asa ca, daca reușești să intri unde ti-ai dorit foarte bine, daca nu si lor nu le convine, gaseste altceva de munca si ia o chirie. Oricum mai devreme sau mai tarziu va trebui să te separi de ei.

Mersi Cătălin pentru funda sincer din toată inima frate pentru mine nu au nicio valoarea Fundule astea și nici nicio importanță ma bucur cu adevărat dacă am putut sate ajut bafta ai grija de tine frate du-te la pompieri și fa ce te face fericit frate cu adevărat pe tine.

Cand eram de varsta ta trecusem si eu printr-o dezamagire fatala in dragoste si nu imi gaseam locul nicaieri, am cunoscut un tip pompier de meserie, cu care am lucrat ceva vreme si mi-a povestit cu atata pasiune si iubire despre meseria de pompier de mi-a insuflat-o si mie. Ca sa ajungi pompier sau cadru militar trebuie sa treci de doua obstacole:
1 apt din punct de vedere medical (lucru pe care eu l-am picat)
2 apt din punct de vedere psihologic
Pe langa acestea doua se mai adauga si conditia fizica, nu mai stiu exact care sunt probele dar e ceva traseu unde ai barna, obstacole, tractiuni si aruncat cu mingea la poarta si apoi rezistenta pe 1000 sau 3000 m.
Acum suntem in Martie si inscrierile la Scoala de la Boldesti sunt in toamna, ai timp destul, in primul rand fa un set de analize si vezi daca esti apt dpdv medical, daca treci de asta (sper sa treci) fa-ti o rutina zilnica de alergat + exercitii fizice sfat: ca sa ti se para probele mai usoare, ar trebui ca in vara exercitiile pe care le vei incepe tu acum sa aiba complexitatea mai mare decat probele in sine ( ar fi bine ca alergarea sa nu o faci in sala de fitness) si nu in ultimul rand ti-as recomanda si o serie de exercitii psihologice!

Multa bafta si nu te lasa dezamagit pentru ca cu cat e disperarea mai mare cu atat ti se ascund mai adanc drumurile vietii, daca lasi sa vina totul de la sine, o sa vezi ca o sa-ti descoperi pasiuni si placeri pe care nu le credeai vreodata.

Salut Catalin!
Am mai multe sfaturi, unul dintre ele ar fi sa recunosti ca esti si tu de vina in ceea ce s-a intamplat in relatia ta. Povestea ta este foarte vaga si fara detalii, poti sa te gandesti la ceea ce s-a intamplat in larg in acei 4 ani de relatie, la acele evenimente care au dus la despartirea voastra. Precum faptul ca ii controlai telefonul, o loveai cand aveai chef, ii controlai telefonul sa vezi cu cine vorbeste, acuzand-o mereu ca te inseala, refuzai sa ii spui adevarul in mai multe momente, etc.
Desigur, iti e mai usor sa o numesti pe ea cea vinovata cand ai depus minimul de efort ca si iubit in relatie. Dupa sa cauti ajutor pentru aceastra problema in loc sa constientizezi ca esti de vina.

Cat despre parinti, din ce ai scris aici mai mult te-ai bazat pe o relatie pierduta (din cauza ta) si nu te-ai axat deloc pe cariera ta profesionala, ai pierdut foarte mult timp si acum iti va fi greu sa recuperezi.

In aceasta situatie doar tu te poti ajuta pe tine insuti, sa treci peste si sa iti continui viata. Sa iti cauti un loc de munca si sa incepi a deveni o persoana mai respectabila, succes!