Salutate, avand un moment de suspiciune in ceea ce priveste perceptia mea vizavi de parinti mei, m-am gandit sa impartasesc cateva ideei voua. Problema este urmatoare, cat am fost mic am incercat sa fiu o persoana intelegatoare(pana la 18 ani) cu parinti mei, tin minte chiar si acum cand mergeam la alimentara si vedeam in vitrina bine cunoscutele oua kinder iar mama imi spunea,, mama nu are bani sa iti ea,, mereu am inteles-o. Vreau sa spun ca problema este de natura materiala. Din clasa a8a pana in a11 am muncit verile, iar in timpul anului aveam fel si fel de mici afaceri, care mi-au permis sa pot sa imi cumpar o haina buna, sa ies in oras aproape mereu sa pot fi si eu in rand cu colegi mei. Diferenta care era? ei primeau de la parinti eu trebuia sa dau din coate. Ai mei imi ofereau doar casa masa si naveta la scoala,. Au avut tendinta ca la fiecare esec pe plan scolar sa spunem(nota mica, examen picat.etc) sa ma desfiinteze sa ma puna la zid.Nu am fost niciodata un geniu la scoala mereu am fost la media 8.50 in schimb am reusit sa am un tonus financiar ok fara ai deranja pana in clasa a12a.Intrand la facultate mica afacere nu a mai functionat, si am inceput sa le cer bani si asta ca sume mici comparativ cu ce eram invatat.Am inceput sa ii condamn ca nu au facut nimic toata viata ca s-au multumit cu putin, ca nu au incercat sa faca ceva sa aiba spirit de antreprenor. Nu mi-am dorit sa ii judec dar datorita faptului ca mereu m-au judecat si mult timp m-au terorizat cu reprosurile si critici vizavi invatatura, nu aveam rezultate stralucite la scoala si asta din simpla comoditate, ci nu din lipsa de potential. Sunt frustrat ca s-au multumit cu joburile lor prost platite, nu s-au gandit ca eu cresc si necesitatile sunt mai mari, nu mai am 10 ani imi dai 2 lei iau o punga de pufuleti si gata.Intrebarea mea este sau intrebarile : De ce sa faci un copil? daca sti ca nu esti in stare sa ii oferi ce are nevoie? Inchipuiti-va daca nu m-as fi descurcat cum era sa vad ca toti colegii mei au ies si stau ca prostul in casa.Si de cand nu mai pot sa fac un ban este FRUSTRANT si am inceput sa am o repulsie fata de ai mei. Telefon, laptop, haine astea mi le-am luat din munca mea, daca le-as cere replica ar gen,, De ce sa iti dau sa te spargi tu in figuri cam asta este mentalitatea de masina nu mai zic. Voi ce ati face in locul meu? Ce parere aveti?(Imi cer scuze daca pe alocuri sunt mici greseli de redactare)

Cand faci un copil nu te gandesti daca peste 20 de ani iti poti permite sa-i cumperi cea mai scumpa masina,sa-i construiesti cea mai scumpa casa! Te gandesti, poate sa-i oferi totul, sa fie sanatos,sa fie inconjurat de dragoste, caldura si armonie! Te felicit ca ai reusit mai mult decat au putut parintii tai, dar nu cred ca trebuie sa-i judeci pe ei, atata vreme cat poate te-au inteles.Sunt copii care muncesc de mici,dar banii ii dau in casa sa-si ajute mama bolnava sau fratii mai mici.Tu,totusi ai avut o satisfactie a muncii,ti-ai luat ce ti-ai dorit.Te autocompatimesti in loc sa gasesti solutii,tinand cont ca acum esti major! Ei se multumesc cu slujba pe care o au pentru ca alte sanse nu sunt la varsta lor,pentru ca sanatatea nu le permite riscuri.Dar tu? E timpul tau! Arata ce poti. Esti tanar, esti puternic, esti inteligent!

Cit esti de tinerel, habar n-ai de cit de putin avem nevoie pentru a descoperi ca niciodata nu-i prea tirziu pentru a fi noi insine. Sfirsim intodeauna sa fim victimele gindirii si mai ales dorintelor celorlanti.

Imi permit sa-ti mai dau un sfat printr-o poezie care circula ca videoclip pe youtube si care se numeste"Invata de la toate..."

Buna! Incep prin a te felicita, esti un om exemplar care a muncit pentru a obtine ceea ce si-a dorit (macar partial), atat moral cat si financiar. Mda, sunt unele lucruri pe care nu le poti schimba si acesta e unul dintre ele. Asa au fost crescuti si invatati, sa se multumeasca cu putin. In familia mea, e invers, parintii mei vor sa fie totul din ce in ce mai bine. Isi creeaza idealuri, dupa ce le ating, creeaza altele si mai marete. Oricine are idealuri si uite ca si parintii tai au avut. Si-au luat slujbe, au facut un copil, "l-au crescut" si acum, si-au atins scopul si nu mai vor sa avanseze. Pentru ei e suficient. Sa stii ca si eu sunt uneori suparata pe parintii mei, chiar daca au posibilitati financiare mari, mereu ma lasa sa imi cumpar lucrurile pe care mi le doresc mai mult din munca mea. Poate ca ei au vrut sa te pregateasca pentru viata, totusi, imi pare rau. Copilaria e cea mai frumoasa perioada unde ar trebui sa te fereasca de bani dar sa stii valoarea banului. Ar fi trebuit sa se gandeasca mai mult dar uite, perioada a trecut si uite ca esti un om foarte deschis. Incearca sa-i ajuti si sa ii respecti si sa nu faci aceleasi greseli pe care le-ai sesizat la ei.

De ce sa faci un copil?!
Pentru ca ti-l doresti, pentru ca il iubesti, pentru ca ai grija de el, pentru ca il veghezi cand este bolnav, suferind o data cu el.
Spui ca nu te-au ajutat, te-au lasat sa te descurci singur, ceea ce ti-a placut, iar acum, cand nu te mai poti descurca, nu vor sa te ajute. Pentru ca au o anumita varsta, pentru ca au incredere in tine si stiu ca te vei descurca.
Te felicit pentru gandirea ta si pentru faptul ca stii sa te descurci singur, insa am si eu o intrebare pentru tine.
Eu sunt mama asa ca stiu raspunsul, dar tu il stii?
Ai idee cat de mult sufera un parinte atunci cand copilul ii cere, iar el nu are de unde sa-i dea? Ai idee cat de mult il doare ca nu-i poate oferi copilului ceea ce isi doreste?