Se spune ca traumele traite in copilarie afecteaza psihicul unui copil mai tarziu. Voi sunteti de acord sau credeti ca depinde de gandirea fiecaruia dintre noi ca individ?

Categoric da
tata Freud stie el ce stie

Se implementeaza acolo undeva, nu prea le constiezizezi decat pe cele majore, dar daca priveste altcineva si stie, isi da seama, da se vad, toate.

Buna.Psihicul unui copil este afectat in astfel de situatii. Totusi depinde putin si de modul de a percepe intamplarile din copilarie. Daca nu sunt intelese prea bine, sunt uitate, daca nu...nu sunt uitate.

Afecteza psihicul unui om mai tarziu e ff adevarat...gandeste-te l un copil crae in copilarie e agresat atat psihic, cat si fizic... e de la sine inteles ca si l maturitate va avea anumite sechele:

astea sunt lucrurii pe care nu le poti schimba oricat de putenic ai fii, tot raman in inconstient!

Bună! Eu sunt de peărere că da, pentru că am trecut prin aşa ceva şi nu cred că voi uita vreodată. Nu a fost ceva grav, dar totuşi m-a marcat. Acum depinde de personalitatea fiecăruia. Unii trec mai repede peste, alţii mai greu.

Pai depinde daca copilul a fost ff sensibil in copilarie poate ramane traumatizat pe viata d la o chestiune intamplata in copialarie daca e mai indiferent mai bine trece destul d usor peste tot ce a fost si se bucura de prezent:*

Ce gandire...in copilarie cand esti agresat? Iar mai tarziu efectele traumei s-au instalat si te urmaresc... Poti eventual sa te gandesti singur tarziu, ca adult, sa faci terapie sau accepti cand altii vor sa te ajute si iti spun ce sa faci. O trauma a copilaiei iti marcheaza viata oricum, dar la varsta mica sunt sanse cu ajutor imediat, sa uiti, sa ascunzi intr-un coltisor al mintii si al sufetului intamplarile si sa refuzi sa le eliberezi, dar tot ramane teama de coltisorul ala, despre care iti impui sa crezi ca nu exista.

Din proprie experienta pot spune ca da, afecteaza mult...De cand ne nastem invatam, si tot ceea ce traim analizam, cantarim... iar o trauma ramane o trauma...greu de uitat, greu de trecut...
Sa luam un exemplu, un copil care a avut o familie in care agresivitatea era stapana...crezi ca dupa ani se va simti ca un copil ce a avut o copilarie fericita? eu nu cred...gandirea are la baza experienta... oricat de puternic ar fi acel copil, pesimist tot ramane, deoarece in adancul lui raman acele clipe urate, cand se simtea altfel de cat ceilalti, diferit, se intreba'de ce el?'...

Este adevarat ca traumele traite in copilarie au repercursiuni asupra psihicului adult. Dar aceste dereglari, pot fi influentate si de modificari la nivelul creierului sau factorilor genetici.

Da afecteaza dar depinde de trauma Eu cred ca rar sunt cazurile cind un parinte ii vrea raul copilului.CHIar daca ii mai da o palma desi bataia nu e o solutie bine sau il pedepseste,, dar copii spioneaza fiecare mic amanunt si cind e mare da vina pe parinte ca din cauza lui are... o pb .Nu iuata ca vei vi parinte si poate si tu vei recurge la astfel de metode mai putin. ortodoxe... Daca am fi toti perfecti sau am gindi la fel...

Eu am 16 ani.Am avut o copilarie foarte grea:de la 2 ani am umblat prin spitale am 9 operatii(e o poveste lunga nu vreau sa intru in detalii pentru ca e greu sa vorbesc despre asta)Cert e ca nu am uitat nici pana in acest moment prin ce am trecut si trec si acum si cred ca nici la 40 de ani nu am sa uit... O zi buna!

@nosugar imi pare rau daca am atins un punct prea sensibil al vietii tale, nu am pus intrebarea cu rea-vointa, vroiam doar sa aflu mai multe pareri pentru ca am auzit de multe ori acest lucru...

Depinde de individ, si de cum stie el sa gestioneze aceasta trauma...

Hmm.eu zic ca ne afecteaza in mod direct sau indirect gandirea, chiar daca noi nu ne dam seama.
Poate ca intrecut am trecut printr-o trauma si noi am uitat-o, poate pentru ca eram prea mici, insa efectele ei se vad si astazi in mentalitatea noastra ca urmare a suferintei de atunci!
Eu una asa cred!

Afecteaza, dar depinde foarte mult de noi, daca reusim sa depasim acest incident, cu siguranta vom deveni mai puternici.

De cele mai multe ori este adevarat lucrul asta.depinde ce fel de traume a trait acel copil.Insa sunt care trec peste astfel de traume dandu-si seama la timpul potrivit, astfel apeland si cerand ajutor unui specialist in domeniu.Cred ca multi oameni din noi, indiferent de varsta, daca au trait in copilarie anumite traume le raman intiparit in minte trauma ce au trait in copilarie, insa daca e o persoana puternica va sti sa depaseasca acel moment, dandu-si seama inainte de a-i afecta f. tare psihicul si cerand cum am mai zis ajutorul unei persoane specialist in domeniu

Din pacate, da.Cu siguranta copilul este afectat de acele traume.

Am citit o carte de Richardson si spunea ca lipsa afectiunii din partea mamei face ca unui copil sa-i lipseasca simtamantul de stare de bine (well-being) iar lipsa atentiei din partea tatalui il face sa nu aiba incredere in competenta lui. Fiind o carte crestina spune si ca apropierea de Dumnezeu si relatiile bune cu alti oameni solutioneaza progresiv efectele minusurilor traite. Modul in care gandim este foarte important, doi copii din acelasi context pot sa reactioneze diferit. Eu inclin sa cred ca daca cineva nu a fost iubit 20 de ani cand a crescut, are nevoie de 20 de ani de iubire neconditionata dupa aceea si ajunge si el spre nivelul de a se simti bine.

E foarte adevarat.

Da, sunt de acord ca traumele traite in copilarie afecteaza psihicul mai tarziu, pentru ca, din pacate, prin asta trec eu acum...

Am fost maltratata in copilarie. Ca si adult incerc de cele mai mai multe ori sa port o "masca". Nu reusesc sa intemeiez o familie, imi este frica sa am responsabilitati, nu reusesc sa ma integrez in societate decat aparent. Imi blestem ziua in care m-am nascut! Tatal meu aplica meode de tortura diverse, de la zdrobirea degetelor cu sucitorul de facut aluat pana la a ma "ineca" in cada plina de apa...ma simt handicapata, duc o lupta continua, dar, uneori simt ca obosesc.Toata lumea ma percep ca pe o persoana puternica, uneori desul de agresiva in a-mi sustine cauza dar, ma simt atata de rusinata de sadismul care ma domina, de fapt sunt slaba si nenteleasa ceea ce rar las sa se vada. Ca si adult recunosc ca nu mai am parte de nici un abuz, imi este frica sa am copii pentru a nu-i abuza asa cum am fost si eu la randul meu abuzata. Mi-e frica sa i-au decizii de orice fel, nu am incredere in mine, ma simt vesnic complexata, am fost sub tratamen psihiatric ani de zile, in copilarie am fost dependenta de antidepresive, mi-e frica de reactiile mele ( si lista e lunga)

Sunt de acord cu afirmatia de mai sus, deoarece indiferent de gandirea fiecaruia o trauma e tot o trauma si nu se trece usor peste ea.Parerea mea este ca urmarile depind mai mult de noi, dar totusi exista.

Eu spre exemplu am avut o copilarie foarte grea.Luna viitoare fac 18 ani si astept unele momente sa le schimb in viata unele care mau afectat in trecut si de care n-am avut parte, n-am fost fericit aproape de loc, nici acum nu prea sunt.Bautura mi-a stricat familia, si fericirea s-a dus o data cu ea,